Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ruralul utopic al lui Alexandru Chira

        Iolanda Malamen

Īn 2011, breasla artiştilor a suferit o pierdere neaşteptată, grea, Alexandru Chira (n. 1947, satul Tăuşeni, judeţul Cluj) părăsind această lume la numai 63 de ani, cānd mai avea multe lucruri de statornicit referitor la utopia sa teoretizată şi concretizată printr-un ansamblu monumental unic īn Romānia ultimelor decenii.
Īntre 1994 și 2002, Alexandru Chira a avut calitatea de membru īn Consiliul Naţional, īn Biroul Secţiei de Pictură şi īn Consiliul Director al Uniunii Artiştilor Plastici din Bucureşti. Īntre 2000 și 2004 a fost șef al Catedrei de Pictură īn cadrul Universităţii de Arte Bucureşti. Din 1972, lucrările artistului au putut fi văzute īn expoziţii personale sau de grup, atīt īn ţară, cīt şi īn străinătate. A publicat īn revista Arta şi īn alte reviste peste 90 de articole, eseuri şi studii de specialitate. Este autorul şi directorul de program al mai multor proiecte expoziţionale cu impact naţional şi cu participarea a sute de artişti contemporani. Este autorul şi iniţiatorul a două simpozioane naţionale: Postmodernismul și civilizaţia rurală (Tăuşeni, jud. Cluj, 1996) şi Proiect şi Utopie īn Art㠖 din deal īn deal pānă la Viena (Tăuşeni și Cluj-Napoca). Este deţinătorul mai multor premii şi distincţii: 1974 – Bursa U.A.P., Romānia; 2004 – Ordinul Meritul Cultural īn Grad de Comandor, acordat de Președinţia Romāniei; 1993 – Premiul U.A.P. pentru Pictură; 1996 – Premiul Academiei Romāne; 1994 – Premiul Centrului Internaţional pentru Arta Contemporană.

Retrospectiva din acest iunie deschisă de MNAC la Sala Dalles īnseamnă o binevenită reīntīlnire cu opera lui Alexandru Chira, tocmai cīnd părea că acest spaţiu este sortit unui prezent necomunicativ şi unui viitor incert. Dar, iată, evenimentul s-a produs şi conducerea MNAC promite că de-acum va curatoria ciclic contactul cu opere dintre cele mai importante. Īn pofida unor disfuncţii care ţin de mentalitatea păgubitoare cu care ne prezentăm deseori īn faţa publicului; nu s-a luat īn calcul, spre exemplu, tipărirea unui pliant cu date minime despre autor. Total neinspirată este şi lipirea etichetelor cu titlurile lucrărilor, anilor şi a tehnicilor folosite, cerīnd, cu siguranţă, īn anume īmprejurări (vīrstă, suferinţe locomotorii, adaptare vizuală) un mare efort de citire a lor. Să ne imaginăm un public care din doi īn doi paşi se apleacă la nivelul solului pentru a desluşi ceea ce e scris pe nişte petice de hīrtie!
Revenind īnsă la expoziţia īn sine, trebuie spus dintru īnceput că structurarea ei a fost făcută cu un fluent dozaj evenimenţial şi istoric, fiind aduse pe simeze lucrările care i-au „hrănitˮ artistului, conectat la un vast şi vital impuls auctorial, proiectul de la Tăuşeni. Sunt lucrări plăsmuite īntre 1970 și 2011, care se īnscriu īn circuitul perfect al actului de cunoaştere şi al experienţei īndelungate, un „fişier” indestructibil al certitudinilor şi al refuzului īn faţa ispitelor gregare. Cuvīntul scris īnsoţeşte mai tot timpul imaginea, pentru a fertiliza, pentru a amprenta, pentru a certifica. Nu există pierderi de memorie şi nici rostiri patetice. Teluricul şi inefabilul au construit hărţi ale unor obiecte-simbol, itinerarii-simbol, oglindiri-simbol.
Ca un arhitect-planşetar riguros, ca un hotarnic arhaic, artistul calculează şi articulează spaţii īn care se autodefineşte cu orgoliu antropocentrist. Geometriile minuţioase īl ajută să nu-şi piardă identitatea şi să-şi refacă energiile spirituale şi sufleteşti. El vrea să le transforme īn istorie, o istorie a unui loc (Tăuşeni) pe care-l are īn fibra genetică şi īl vrea īmplīntat definitiv şi īn memoria colectivă, imaginīnd eternizarea lui sub capriciile moralităţii şi ale anotimpurilor. Monumentul are şi un nume semnificativ: De-semne spre cer pentru ploaie şi curcubeu, Poemul-angrenaj.
Īn expoziţia de la Sala Dalles organizatorii au vrut să adauge un plus de ataşament vizual publicului, proiectīnd non-stop pe un ecran imagini din timpul lucrului la acest ansamblu uimitor şi complex. Desene şi schiţe cu detalii ale proiectului arată preocuparea aproape mistică a artistului, decis să nu abdice nicio clipă de la utopia sa monumentalizată sub cerul liber. Detalii ale acestor oglindiri cursive s-au scris īn nenumărate desene şi schiţe, īn care tehnica şi altruismul evocator amintesc de studiul unor geometrii spaţiale, impresionante. Din acest angrenaj al perenităţii şi al echilibrului nu putea lipsi simetria, gestica ce īnaripează, dublează, oglindeşte şi regenerează fiinţele, uneltele, cosmosul.
Alexandru Chira nu face din tot acest imaginar predici de elocinţă, el doar construieşte drumul conceptual, ca ascet al propriei memorii.
Drumul, poarta, cīinele, fīntīna, casa, răsadniţa şi prelungirea ei, ogorul, anexa alcătuiesc inventarul unei existenţe complete. Această Lume īn Lume mă determină să gīndesc o curte conceptuală, operaţie pe care o realizez cu ajutorul memoriei-oglindă, mărturisea artistul.
Aparent, această retrospectivă a peste patru decenii de lucru conţine numai imaginarul din care s-a īntrupat viitorul ansamblu de la Tăuşeni, dar, din cīnd īn cīnd, vedem cīte-o lucrare īn care afinitatea pentru perfecţiunea legică a geometriilor este dintr-o dată, compoziţional şi cromatic, cumva contrazisă de un imaginar uşor ludic şi ironic, dar asta, doar ca o foarte scurtă pauză de respiraţie.
Spaţiul gīndit de Alexandru Chira porneşte de la cunoaştere, īmpliniri, nostalgii, virtuţi şi simbolistici originare pure. Acesta nu se vrea negreşit un spaţiu ideal, ci unul īn care alegoria, metafora, fantasticul şi concretul īşi găsesc sub cerul liber un rost referenţial.
Niciodată artistul nu a fost tiranizat sau dependent de modele şi nici nu a căutat să convingă cu tot dinadinsul, ci mai degrabă a părut un alchimist care trăieşte bucurii secrete, interiorizat pīnă la automăcinare, care se uită spre cer cu uimirea unui astrolatru. Un umanist cu o retorică punctuală a noţiunilor şi simbolurilor.
Doar simpla numire a lucrărilor expuse şi poate fi considerată un cumul informativ despre universul lui conceptual: Roza simţurilor, Oglindă pentru semănător, Casa geometrului, Satul suspendat, Batoză alegorică, Studiu cu timbre ale memoriei, Vārtelniţa şi pasărea, Lămpaş īnaripat, Cina, Poeme colet, Instalaţii pentru sugestionat ploaia şi curcubeul, Instalaţie pentru rememorare, Pasărea suveică ş.a.m.d. Inventariate metodic, aceste lucrări conţin, īn măsura īn care elementele şi-au justificat ordinea lor funcţională, armonii şi ritmuri insolite. Anarhia semantică nu-şi află rostul īn acest imaginar extras din starea lui recesivă. Alexandru Chira este un visător, dar un visător cu o mare voinţă de-a nu ceda seducţiei vizuale. Suprafaţa pīnzelor nu produce extaz cromatic şi nici patos figurativ. Lucrările lui sunt pagini de inedite asocieri de simboluri şi noţiuni, ţesute pe canavaua unei inteligenţe scripturale remarcabile. Mīnuind echerul, compasul şi rigla cu atīta implicare descriptivă, artistul adaugă acestei utopii năzuinţa pentru veşnicie. El nu este un utopic fără cauză, un artist care să mimeze printr-o complicată gestică diverse stări, ci este solitarul care vrea parcă să uite trecutul complicat, furtunos şi fraudat īndeajuns al picturii din toate timpurile, pentru a putea, īn sfīrşit, să clădească ceva ce-i aparţine īn totalitate, ca un oximoron secret: logica visului. Cele trei desene cu autoportrete, expuse parcă aleatoriu, redau un chip ale cărui rictusuri par o armătură a īnsingurării, dramatică.
Majoritatea pīnzelor sunt fixate pe şasiuri hexagonale, şi nu pe cele comune: pătrate sau dreptunghiulare. Uneori, şasiului hexagonal i se adaugă īncă o infimă latură, ca o excrescenţă, o mică anomalie, o nevoie de infirmitate abia vizibilă, ce pare a da īncă o certitudine arheologiilor imaginate.
Satul suspendat (1992), lucrare avīnd silueta şi plutirea īn spaţiu a unui OZN, fără opresiunea unor īnsemne şi caroiaje complicate, este lucrarea īn care se vede cel mai bine cum memoria a parcelat īntr-o reunire identitară īnsemnele unui spaţiu cu ecouri metafizice, ordonat de artist īn aşa fel īncīt funcţiile lui să fie adecvate la o realitate ordonată a conceptului. Centrul acestui spaţiu este īnsemnat de cimitir, loc al īmpăcării cu veşnicia, īn jurul lui gravitīnd, ca īntr-un carusel, via, arătura, urme, umbre, cīmpuri pentru ploaie, fīntīna, cumpăna, oglinzile pentru semănător ş.a.m.d.
Impresionantă şi lucrarea intitulată Cina, o pīnză de mari dimensiuni, aşezată orizontal pe un suport şi īnchipuind masa biblică. Pe fondul unui albastru rarefiat şi parcă atemporal, sunt figurate chipurile celor 12 Apostoli, iar de-a lungul şi de-a latul mesei sunt conturate mīinile lor īn varii atitudini ce redau interioritatea.
Conceptul-simbol, imaginarul geometrizat cu acribie şi cromaticile stinse, chiar reticente, pīnă la senzaţia de pierdere a oricărei străluciri, violetul, griurile, verziurile şi nuanţele nisipii de ocru, din care foarte rar artistul evadează īntr-o retorică mai vie (cumva ca un exerciţiu de picturalitate redescoperită), impresionează prin caracterul lor repetitiv pīnă la decontaminarea de normele picturalităţii dominatoare. Austerizarea cromaticii, geometria sprijinită adesea de cuvinte, poemele vizuale arată că pentru Alexandru Chira pictura nu este patos, nici exaltare sau dialog, ci autoscopie şi egocentrare, veghe şi independenţă somatică scripturală.
Ar mai fi de amintit instalaţiile din lemn pictat şi metal (Miriapozii), o minunată lucrare de forma unei păsări cu aripile deschise, Panică īntr-un pătrat (desen), Foiletoniştii şi evenimentul ş.a.m.d.
Poezia vizuală ocupă şi ea īn gīndirea artistului un loc care-o īnscrie īn sublimul egolatru al recompunerii, ca schimb imagine-cuvīnt.
Privind opera unuia dintre cei mai singulari artişti ai ultimelor decenii, mă gīndesc ce trist ar fi ca ceea ce a īntrupat gīndirea utopică a lui Alexandru Chira acolo, pe coama dealului − Casa Pastorului (sau a Īngerului), Oglindă pentru Semănător, Casa Păsării de Foc sau Casa Ploii, Model pentru Curcubeu, Fāntāna Oglinzii cu Memorie, Oglinda cu Memorie, Oglinda pentru Reflectare, Două Proiecte de Drum, Clopotele Tăcerii, Icoana pentru Ploaie şi Curcubeu, Icoana Rotativă pentru Mesaje, Icoane Senzoriale, Drum Ritualic, Poteci de Inițiere, Ochiul de pasăre −, să fie distrus de barbaria unei gīndiri şi a unor gesturi bezmetice. Din nefericire, ar putea fi date destule exemple.
Plecat mult prea devreme din habitatul lui conceptual, Alexandru Chira a lăsat īn urmă o operă pe care istoria artei noastre n-o va şterge din memorie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul