Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mistere din athanor

        Ioan Es. Pop

Între debutul cu În spatele pendulei (Editura Proema, 2000) şi Oră de alchimie (Editura Casei Corpului Didactic „Maria Montessori” Baia Mare, 2014) e-o cale-atât de lungă (14 ani), încât poezia ar fi putut suferi fie dramatice schimbări de formulă, fie semnificative „pierderi de memorie” datorate unui exerciţiu poetic lipsit de perseverenţă.
Citite în paralel, cele două cărţi se dovedesc însă a-şi fi consubstanţiale, iar tăcerea dintre ele duce cu gândul la o perioadă de creativitate discretă şi continuă. Prozatorul Marian Ilea, o voce nouăzecistă de prim rang, vedea în apariţia primei cărţi „un debut de zile mari”, „povestea unei vieţi pline de poezie”, în care „apar şi dispar personaje delicate, apăsate de curgerea implacabilă a unui timp social. (...) În acest volum de debut, dominatoare este tristeţea că trăim într-o lume dură, cu mecanisme absurde, în care rosturile lacrimei sunt de mult uitate şi, aproape întotdeauna, desuete”. Poeta este şi mai lămuritoare în această privinţă: „Romantic întârziat e haina ce-o port”, cu încheierea deloc dătătoare de speranţă, deşi pare să o conţină, „Poate moartea va fi şi ea târzie”.
De semnalat, înainte de a trece de la cartea din 2000 la cea din 2014, ilustraţiile artistului Ioan Marchiş, care adaugă volumului plusvaloare.
Prin urmare, după 14 ani, cititorii sunt invitaţi la Ora de alchimie, o disciplină care nu se predă în şcoli, dar care poate fi descoperită şi parcursă prin intermediul poeziei, cel mai bun conducător de mistere pe care-l cunoaştem până astăzi. Din textul de pe coperta patru, semnat de Ioan Groşan, aflăm că autoarea este profesoară de chimie; iată o informaţie care ar putea sugera drumul de la o materie obligatorie şi exactă la una visătoare şi facultativă, de la o disciplină diurnă la una nocturnă („Ce scurtă e ziua şi noaptea ce sfântă/ când trup nu mai am şi braţele-s gânduri”).
Cu gândul la În spatele pendulei, poetul Nicolae Scheianu, pe care vi-l aduceţi aminte din memorabilul său volum Haine groase şi cărţi de citit (1995), reţine, la finalul Orei de alchimie, „un aer grav şi nostalgic, o melancolie a omului peste care vremea şi vremurile îşi trimit «vânturile şi valurile» care erodează din temelii fiinţa. (...) O carte despre spaima de gol, de frig, de întuneric, de lipsă a sensului final, de împlinire şi neîmplinire” (Când oboseşte clepsidra).
În sprijinul acestei concluzii vine şi poemul Moarte temporară, care se deschide cu o întrebare deloc retorică: „Vei şti vreodată că mi-am propus să mor/ când răsăritul se lăţeşte în zare?” şi se încheie cu o evocare a întunericului din miezul zilei: „Iar când vei şti că tot zbuciumul m-a trimis/ în negura îndoielii de-a mai fi trează,/ mă vei lăsa să dorm, precum am decis,/ o moarte temporară,/ în plină amiază”.
Poeta nu ocoleşte construcţiile clasice, cu rimă şi ritm, dar nu rămâne niciodată captiva lor, încălcând „canonul” de fiecare dată când poezia i-o cere – şi i-o cere adesea, fie că din athanorul ei iese fumul rugăciunii, fie aburul indignării. Cei interesaţi ar putea chiar extrage trimiteri la actualitate, dar nu acestea sunt importante, ci vehemenţa cu care poeta le însoţeşte şi abilitatea cu care le sublimează: „Este o vreme încâlcită trasă de sfori/ plină cu marionete vesele spânzurare-n erori/ circari cu râs lăţit pictat pe obraz”; (...) „Capete goale se-nclină adânc, necondiţionat,/ învaţă în salturi virtutea de a se răsti”; „Câini mari, înfometaţi seceră drumul de-a valma/ respiraţia agitată înfioară apa din drum/ şi aburii din nări împrăştie frica./ S-a terminat fericirea celor mici, necăjiţi”.
În prefaţa pe care filosoful Nicolae Iuga o dedică acestui volum, am găsit un foarte reuşit  rezumat al poeziei pe care o conţine, înmănunchind „bucuria ludică a copilului şi neliniştea metafizică a maturităţii, timpuri şi anotimpuri, primăvara setei de viaţă şi toamna extincţiei dătătoare de melancolie, lumina rece a depărtărilor şi fericirea clipei efemere”. Niciuna dintre acestea nu se învaţă la ora de chimie. Aşa cum sugeram, aici avem de-a face cu o oră de poezie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul