Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Little Americas (noi tipuri de state pe piaţa mondială)

        Bogdan Ghiu

Pretutindeni, acolo unde intervine în lume, America creează mici „Americi”. Şi unde nu intervine America? S-ar putea chiar spune, inventând un termen ad-hoc, că Statele Unite ale Americii se află într-o permanentă stare de intervenţie. Starea firesc instabilă a lumii (realitatea e instabilitatea însăşi, altfel am muri de plictiseală şi de entropie: oamenii sunt natural nestăpâniţi, iar ne-stăpânirea este tocmai starea imediată, spontană, de libertate: a nu suporta stăpâni, a schimba tot timpul stăpânii) transformă lumea într-un permanent câmp mondial de intervenţii: nimeni nu poate să mişte în front (căci suntem în stare permanentă de război latent), că orice mişcare este imediat percepută de către singura supraputere a lumii, cum i se mai spune, în acelaşi timp ca prilej de dezordine şi ca ocazie de intervenţie, de reordonare. A profita de dezordine pentru a crea dezordine, pentru a impune o altă dezordine, iată principala misiune mesianică a SUA, ca superstat al intervenţiilor perpetue. Feudalism global: cine mişcă aduce atingere celui de-al „doilea corp al regelui”, ofesând personal şi fizic Puterea, şi atunci aceasta, repede, caută să-şi „scarpine” trupul imens, coextensiv lumii. De fapt, faza în care ne aflăm este aceea a încercării supraputerii americane de a trece de la faza simbolică a dominaţiei la faza ei materială, de realizare a simbolului. Harta puterii încearcă să acopere perfect teritoriile realităţii şi nu poate s-o facă decât constrângându-le.


Modelul istoric, devenit tipar mental, de în-fiinţare a Americii este secesiunea. Ultima entitate, ultimul subiect juridic statal creat după acest model şi după acest tipar mental este, evident, noul stat („eşuat” încă dinainte de a se naşte) Kosovo. Se poate, chiar, spune că statalitatea devine un tip de produs de piaţă. Când întreaga lume este concepută ca o imensă feudă, este firesc ca modelul „fractal” să fie cel al feudelor, al fărâmiţării suveranităţilor, al statelor-ghetouri. Statalitatea devine un simplu gest reflex. Limita (ideală) spre care se tinde, care este vizată apare, astfel, ca fiind aceea a individului-stat în câmpul-feudă global(ă).


Sub presiunea meta-individualismului federalist american şi pe fondul ezitării Uniunii Europene (care, nevrând să recurgă la formele de suveranitate ale trecutului, se dovedeşte incapabilă să inoveze, intrând în blocaj structural, căci nu se ştie cât şi, mai ales, dacă se poate inova în domeniul statalităţii şi pe fondul deconstrucţiei obiective avansate a însuşi conceptului general de suveranitate), pe harta lumii se lansează state aşa cum ai lansa un nou produs de piaţă.


Apare un nou tip de stat: statul-hipermarket. Condiţia lui de bază: să aibă just atât teritoriu cât să poată cuprinde un hipermarket, cât să poată face loc unei implantări a hiper-pieţei. Statalitatea a devenit, şi ea, o operaţiune de piaţă. A apărut, deci, statul-infrastructură, şi atât. Statul-suport. Iar raportul dintre democraţie şi capitalism, din complicat şi problematic, se simplifică vertiginos: capitalismul îşi subordonează democraţia, aceasta devine un instrument în sprijinul pieţei. Statul însuşi, aşa cum spuneam, devine o marfă, un produs de piaţă. Iar aceasta este, în sine, ultima noutate de pe o piaţă care nu mai trăieşte decât din „noutate”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul