Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

SFERA sau NEVOIA DE POEZIE

        Nicoleta Milea

Oriunde s-ar afla în lume, pentru cel dăruit cu har, nevoia de Poezie este la fel de imperioasă ca şi trebuinţa de hrană şi somn. Substanţa ei se constituie într-o confesiune lirică, luând forma universului recompus din sensibilitatea visătoare a creatorului, care se abandonează reflecţiei, contemplaţiei, subliniind comuniunea cu natura, cu iubirea, cu elementele cosmice şi telurice. Literatura contemporană a dobândit o profunzime şi o consistenţă reflexivă cu totul nouă – şi mă gândesc, făcând această afirmaţie, la cărţile lui Marin Dumitrescu, ,,un important poet din diaspora românească europeană care susţine limba naţională pe meleagurile lui Don Quijote şi pune să dialogheze la aceeaşi masa pe melancolicul Eminescu cu Cervantes, ironicul-conversativ” (Aureliu Goci).
SFERA − antologie de poeme, „în care am cheltuit o eternitate întregă şi peste cincizeci de ani trăind” (autorul), Editura Betta, Bucureşti, 2014 (242 pag.), cuprinde versuri alese din volumele: Tratatul de pace cu moartea, Telepres Edit, 2009, Simfonia materiei, Ed. Betta, 2011, Muntele, Ed. Betta, 2012, iar la acestea adaugă douăzeci şi trei de poeme într-un grupaj organizat sub genericul Inedite.
Aventura creaţiei este una singulară, gustată cu o deosebită plăcere de cititorul care apreciază inventivitatea ideatică, profunzimea rostirii, singularizarea conştientă a obiectului meditaţiei, o nouă formulă de lirism, tot atâtea atribute care conferă originalitate poeziei lui Marin Dumitrescu, stârnind astfel curiozitatea, admiraţia sau poate – de ce nu? – invidia colegilor de breaslă şi nu numai a lor.
Sfera, cercetată matematic, astronomic, fizic, arhitectural, artistic, plastic, literar, conferă cea de-a treia dimensiune semnificaţiilor cercului, sporind experienţa perceptivă deosebit de bogată: cuplul cub-sferă exprimă întregul ceresc-pământesc, cupolele sferice ale absidelor, simbolul lui Dumnezeu, Întruparea (CHAS, 79), ,,aceeaşi Persoană având două naturi, divină şi umană, şi făcând legătura, puntea, unirea între cer şi pământ. Invers, trecerea de la pătrat la cerc simbolizează întoarcerea de la creat la increat, de la pământ la cer, plenitudinea desăvârşirii, perfecţiunea ciclului încheiat”, Moartea care face trecerea dintre lumea pământească şi lumea cerească (văzute ca două sfere), universul sub forma unei sfere (Cosmogonia expusă de Platon în Timaios) etc.
Marin Dumitrescu manifestă multiple capacităţi de percepţie a sferei, dar una se vrea dominantă: să prindă în cutia de rezonanţă sunetul, înainte să lovească timpanul, atâta vreme cât existenţa poetului este o trăire febrilă între tăceri necesare şi zgomote ostile. Şi, chiar dacă nu loveşte, îi place să prindă vibraţiile care dau o trăire interioară: „De la roată pân la sferă/ Am rătăcit o-ntreagă eră/ Şi numai gândul a-nţeles că sfera sfântă/ Se poate rostogoli în jurul inimii ei;/ Gândul şi-a imaginat aripa frântă/ A unui vis cu stele şi scântei,/ În care cosmosul etern şi tânăr/ Leagănă pământul vechi pe umăr.// E un vals al liniştii, nemuritor,/ Un echilibru pendulând, ameţitor,/ În care pământul doarme şi eu gândesc/ În trei dimensiuni, pe care le-nţelege gândul,/ Imaginându-şi sfera şi globul pământesc,/ Rostogolindu-se prin timp şi atingându-l,/ Cum atingi cu ochii cerul,/ Ca să îmblânzeşti misterul” (Pământul doarme şi eu gândesc, pag. 24). Cele trei dimensiuni în care gândeşte poetul sunt, de fapt, cele trei modalităţi ale orfismului, în definirea sentimentului naturii: lumea reală ca peisaj, descrierea lumii ca reflectare în lumea interioară a omului şi o suprarealizare invizibilă, un univers infinit în mişcarea lui.
Sfera, ca şi cele trei modalităţi ale orfismului, exprimă deschiderea spaţiului, echivalentă cu aspiraţia poetului spre totalitatea universală, spre integrarea în cosmos. Timpul, cosmosul, sfera, lumina, pământul, iubirea, naşterea, moartea, istoria, nu sunt numai teme şi motive literare, ci şi ipostaze ale acestei integrări: „Desigur că timpul a inventat roata, încet,/ El, pe care nu-l poţi convinge să se întoarcă,/ Care e prieten bun cu lumina, până la violet/ Şi care pleacă mereu fluierând, într-o barcă// Şi nu se întoarce niciodată, însă pleacă mereu/ Ca şi când ar avea eternitatea în spate,/ Tânăr şi frumos ca un dumnezeu/ Cu vâslele plecării uitate.// Desigur că mult după aceea, lumina, subţire,/ A inventat sfera, rotundă şi rotitoare,/ Lăsând cosmosul mut de uimire,/ Când i-a dăruit prima dată un soare.// Şi desigur că eu am venit mult mai târziu./ Însă foarte demult, de o eternitate întreagă,/ Şi pentru aceasta, îi mulţumesc argintiu,/ Morţii mele, care mi-e dragă (...)ˮ (Mult mai târziu, pag. 37).
Acest spaţiu deschis are o dublă semnificaţie: pe de o parte, el semnifică aspiraţia omului spre cuprinderea întregului univers prin dragoste, grefată pe un spectru spiritual uman polimorf: „Tot ceea ce există pe pământ are piele,/ Este rotund şi definit sau poate mai puţin rotund,/ Dar definit şi pe înţelesul puterii mele/ De a înţelege şi a transforma lumea în gând” (Sens, pag. 163), iar pe de altă parte, exprimă ideea că aspiraţia este continuă: „Hai să fim serioşi! Ai în faţă sfera, am adus-o./ Nu trebuie decât să o mişti, să o împingi cu degetul/ Am îmblânzit-o, înţelege tot, este cuminte,/ Are trei axe ortogonale, care-i înţeapă inima,/ Neucigând-o, ci doar dându-i un echilibru” (Stare, primul capitol, pag. 181).
Mesajul creaţiei sale îl scoate din planul realităţii în funcţie de ideea materializată, ca să-l ducă într-o realitate abstractă, în care poetul de acum şapte ani seamănă cu unul dintr-un timp universal, fiindcă mecanismele sufleteşti sau de gândire sunt aceleaşi, nouă este numai rostirea: „Uite, am să mă prefac că mă mai nasc o dată,/ În aceeaşi zi de toamnă, ca atunci, în zori,/ M-am înţeles cu întâmplarea, să ne jucăm, în şoaptă,/ Să n-o trezim pe moartea mută, din fiori” (Adevărat, pag. 160).
Dacă prin structurile compoziţionale propuse Marin Dumitrescu se impune stilistic, aceasta nu înseamnă că nu are opacităţi sau momente de entuziasm excesiv. Lingvistul nu-i poate trece cu vederea o serie de licenţe poetice, elemente de vocabular, precum şi probleme de corectitudine a semnelor de punctuaţie.
Cu toate acestea, antologia SFERA îl înscrie pe Marin Dumitrescu în rândul deţinătorilor de comori lirice şi constituie o plăcută invitaţie la lectură, o ispită a curiozităţii literare, dar şi o desfătare a spiritului.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul