Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

VITRINA CĂRȚILOR

        Răzvan Voncu

Critica infinitezimală


Critica pe care o practică Simona Vasilache are, din fericire, puține tangențe cu ceea ce scriu „tinerii critici” de azi. Nu cantonează, adică, pe teritoriul cronicii de întâmpinare „generaționiste”, puțin interesată, de regulă, de textul pe care-l comentează, și nici pe cel, cu desăvârșire steril, al teoriei literare în sine.
Dimpotrivă, avem în Simona Vasilache un cititor pasionat, pentru care literatura este un întreg pe care-l poți cuprinde la fel de bine pornind de la Alecsandri, ca și pornind de la Marin Sorescu. În buna tradiție călinesciană, critica și istoria literară sunt, pentru ea, una și aceeași disciplină, care operează cu valoarea estetică fără să facă deosebirea între o operă a prezentului și una din trecut (altfel decât în termeni de morfologie).
Asta nu înseamnă însă că Simona Vasilache se baricadează în trecut și refuză să citească prezentul, nici că face analogii imposibile cronologic. Ceea ce face cu adevărat autoarea recentului volum Dicționarul mărunțișurilor* este să citească literatura, indiferent de perioada în care a fost creat textul, cu același ochi proaspăt, neobturat de prejudecăți interpretative sau de idei primite de-a gata. Cine a citit cartea ei despre Caragiale, de altfel, a remarcat faptul că, pentru tânăra exegetă, noutatea și actualitatea actului critic stau în felul în care este citit textul, nu în noutatea lui intrinsecă. Metaforic spus, prospețimea stă în privire, nu în obiectul contemplat.
Mai este un element aparte, în textura criticii Simonei Vasilache, ce o deosebește de tendințele curente din critica generației sale. Deși pusă la punct cu teoria literară, ea nu o vizitează decât atât cât este necesar pentru mai buna înțelegere a literaturii. De exemplu, în timp ce unii teoretizează plicticos, să zicem, în jurul conceptului de close reading, Simona Vasilache îl aplică sistematic, supunând operele vechi unui proces de „întinerire”, care rezultă, firesc, din mai subtila înțelegere a textului.
Mărunțișurile literare din acest insolit dicționar, în consecință, nu sunt deloc mărunte. Simona Vasilache nu este un arhivar literar, care să trăiască (vorba cuiva) din mucuri descoperite în sertarele scriitorilor și comentate fraudulos și abuziv, în maniera execrată de G. Călinescu în Tehnica criticii și istoriei literare. „Mărunțișurile” din titlul volumului de față sunt opere respectabile ale trecutului, mai îndepărtat sau recent, citite cu ochiul sagace al unui detectiv literar, care știe că totul începe și se sfârșește în text. Aceste „mărunțișuri”, ignorate de critica substanțialistă sau ideologică din epocă, sunt esențiale pentru o altă interpretare a operei, eliberată de balastul ideilor preconcepute și al certitudinilor neverificate în/prin text.
Îmi plac și strategiile „piezișe” ale criticii Simonei Vasilache, care are, în mod evident, oroare de clișee și de cărări bătătorite, dar nu își alege subiecte marginale. Felul în care marchează, de pildă, aniversările și comemorările literare ale ultimului deceniu mi se pare elocvent pentru maniera ei critică. În timp ce alții caută scrisori și documente inedite − din credința eronată că totul s-a spus −, ea se întoarce la textele cele mai cunoscute ale scriitorului în cauză, pe care, citindu-le atent, din perspectiva cunoașterii amănunțite a epocii, le pune într-o altă lumină. Nu la modul clamoros-histrionic călinescian, ci mai degrabă la modul discret practicat de un Mihai Zamfir.
Ordonate alfabetic, ca în orice dicționar, lecturile la care supune literatura română vizează aspecte până acum ignorate de critica și istoria noastră literară. Sau, în cel mai bun caz (cel al gastronomiei), atinse tangențial, fără convingerea că în ele s-ar putea afla ceva decisiv pentru înțelegerea operei sau a profilului spiritual al scriitorului. Aspectele care țin de locuire, bunăoară, deși l-au interesat acut pe romancierul G. Călinescu, nu au suscitat un interes semnificativ din partea criticilor. Pentru Simona Vasilache, casele din literatură sunt un fascicul de sensuri, care proiectează lumină atât asupra personajelor care le locuiesc, asupra omului care scrie și, nu în ultimul rând, asupra textului însuși. Care are, și el, cum spune autoarea, pe lângă „pivnițele” richardiene, și „poduri”, colțuri ascunse, atenanse. A le parcurge înseamnă a coborî în intimitatea textului.
Evident, acest mod de a citi textul literar aduce critica în vecinătatea studiilor culturale (pentru că implică o apreciabilă cunoaștere a istoriei, gastronomiei, bunelor maniere, arhitecturii, costumului ș.a.m.d.) și antropologiei, întrucât ne spune ceva profund despre omul care scrie și omul care citește, ca și despre relația/complicitatea stabilită între ei prin text. Simona Vasilache vorbește undeva despre pasiunea detectivistică a interpretului: trebuie spus că postura acestuia este, în cartea ei, ambiguă adeseori. Cititorul-detectiv, care scotocește textele în căutarea „probelor” ignorate de „detectivii” care au trecut anterior pe la „locul faptei”, este, frecvent, un complice al autorului. Îl trădează plăcerea lecturii, ca și faptul că decodificarea sa, obținută prin examinarea cotloanelor ascunse ale textului, re-codifică literatura, pe un alt palier de lectură.
Dicționarul mărunțișurilor ne oferă și o a treia ipostază mai puțin comună a criticului, pe lângă cele de detectiv și complice. Nu numai că teritoriul Simonei Vasilache este istoria literaturii române în întregul ei, pe care o supune unor lecturi transversale dezinhibate. Ea este, în acest Dicționar..., un amfitrion, care oficiază o incursiune privilegiată prin acest spațiu complex care este literatura. Un amfitrion care, cu subtilitate și cu o teribilă plăcere a detaliului semnificativ, își delectează cititorii, dar îi și pune pe gânduri. Căci concluzia, plăcută și tulburătoare, în același timp, a acestui Dicționar... este că literatura poate fi și altceva decât știam până acum.
O carte specială, inteligentă și amuzantă, care consacră un critic tânăr și lipsit de inhibiții, de o impresionantă versatilitate și anvergură culturală.


*Simona Vasilache − Dicționarul mărunțișurilor, Baroque Books, Bucureşti, 2015.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul