Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Invadații invadându-i pe invadatori

        Daniel Reynaud

Corespondență din Australia
Daniel Reynaud*


În anii ’70, studiind literatura în Australia, acopeream un teritoriu previzibil pentru nivelul universitar al acelei perioade. Textele canonice de literatură engleză erau Chaucer, Shakespeare, Austen, Dickens, Wordsworth, T.S. Eliot, Bernard Shaw şi alţi grei ai literaturii britanice. Studiam, de asemenea, câţiva scriitori reprezentativi americani: Mark Twain, Robert Frost, Walt Whitman şi Steinbeck. Trăind în Australia, bineînţeles că era inclusă literatura naţională, de la scriitori precum Henry Lawson şi Banjo Patterson până la laureaţi ai Premiului Nobel, spre exemplu Patrick White. Până şi literatura de peste Marea Tasmaniei era reprezentată printr-o nuvelă din Noua Zeelandă. Pe de altă parte, studiul nostru acoperea şi mari lucrări, în traducere, din Europa. Deşi acestea nu erau cuprinzătoare, eram familiarizaţi cu literaturile franceză, germană, rusă şi chiar norvegiană – Camus, Goethe, Kafka, Tolstoi, Dostoievski, Cehov şi Ibsen, asigurându-ne astfel că avem ceva cunoştinţe în legătură cu splendorile literaturii europene. Doisprezece ani mai târziu, reîntorcându-mă la universitate ca lector, lucrurile se schimbaseră. Nici o universitate care se respecta nu mai neglija acum scriitoarele sau vocile literaturii post-coloniale din Africa, India, Asia de Sud-Est, zona Pacificului şi America de Sud. Am predat majoritatea acestor literaturi, dar, cu toate acestea, existau încă spaţii goale, tăceri nemişcate.
Aici îşi face intrarea în scenă un fanatic al literaturii, uşor obsedat, departe de limba lui nativă, limba română, de rădăcinile lui cultural-literare din România, exilat în cel mai îndepărtat colţ posibil – zona Pacificului de Sud. Era de fapt de două ori exilat, nu numai geografic, ci şi profesional, având o ocupație străină de literatură, precum aceea de lector în psihologia organizaţiilor etc. Totuşi, pasiunea l-a ţinut aproape de patria lui. Deşi trăind în Noua Zeelandă sau Australia, Daniel Ioniţă a continuat să urmărească literatura care apărea „acasăˮ şi dorea să-i găsească un loc în lumea cea nouă în care se afla. Aşa a început proiectul său de a traduce o selecţie de poezie română în limba engleză, proiect cuprins în volumul Testament. Antologie de poezie română modernă (versiune bilingvă română/engleză – Editura Minerva, 2015)**, proiect care, în cele din urmă, m-a prins şi pe mine în vârtejul lui.
Daniel Ioniță m-a rugat să mă implic în stadiul final al traducerii, vrând să se asigure că noile haine lingvistice ale poemelor vor arăta bine în engleză, reţinând în acelaşi timp substanţa poetică românească. Originea mea fiind franceză (franceza a fost prima limbă de comunicare pentru mine), a fost o mare plăcere să mă angajez în acest dialog care încerca să capteze romantismul poeziei de origine latină, trasferându-l într-o funcţionalitate solidă, tipic anglo-saxonă. Prin acest proiect, Daniel Ioniţă a acoperit un crucial spaţiu gol pentru mine.
Deşi eram educat în literatura universală, nu cunoşteam aproape nimic din literatura ţărilor „din mijlocˮ, acele ţări mici şi vulnerabile, înfipte de la nord la sud, undeva între Germania şi Rusia, care rămân ascunse privirilor lumii, afară de faptul că cineva decide să asasineze vreun arhiduce austriac în Bosnia sau altcineva invadează Polonia sau reclamă teritorii „pierduteˮ, declanşând astfel noi conflagraţii militare. Totuşi şi în aceste naţiuni mici se nasc, trăiesc şi mor oameni care trec prin aceleaşi experienţe de viaţă ca şi noi toţi ceilalţi: imaginaţie şi plictis, dulce şi amar, triumf şi tragedie. De fapt, probabil că aceste simţăminte sunt trăite şi mai intens în aceste zone, deoarece aceste popoare au fost bântuite de unele din cele mai drastice evenimente ale istoriei umane, aflându-se prinse între marile puteri politice. Una dintre aceste ţări „miciˮ este ţara de origine a lui Daniel, România. (Trebuie să fiu circumspect în a eticheta alte locuri ca fiind „miciˮ: din perspectivă geografică, România este mică în comparaţie cu întinsele spaţii goale ale ţării mele, Australia, dar populaţia este aproximativ egală ca număr. Dacă e să adăugăm diaspora românească din Italia, Spania, Franţa şi Lumea Nouă, vorbitorii de limbă română sunt cel puţin egali ca număr cu locuitorii Australiei, aşa că mă întreb ce înseamnă, de fapt, „micˮ?)
Situată oarecum neconfortabil (politic vorbind), ca un avanpost al latinităţii într-o mare slavă şi binecuvântată cu sol abundent, câmpii fertile şi petrol, România a creat o poezie care reprezintă ecourile propriei istorii. Colonie romană în trecutul îndepărtat, teritoriul de azi al României străjuia graniţa imperială împotriva barbarilor care veneau să prădeze Europa. De la căderea Imperiului Roman, România a simţit apăsarea tuturor invadatorilor: triburi germanice, huni, slavi, mai târziu Hoarda de Aur şi Imperiul Otoman – cu toţii lăsându-şi amprenta asupra populaţiei. Conduşi de ruşi, unguri, turci şi greci, având minorităţi semnificative de origine germano-saxonă şi maghiară, România a absorbit influenţele tuturor acestora. Spre exemplu, dacă vei călători prin ţările vecine savurându-le bucătăriile şi apoi vei vizita România, vei putea gusta din nou toate aceste feluri şi arome care au influenţat şi bucătăria românească. Şi precum mâncarea, limba română a absorbit cuvinte şi expresii slave, maghiare, germane, franceze, italiene, turceşti şi greceşti. Priveşte doar la feţele de pe stradă şi vei vedea amprenta genetică a multor părţi ale Europei şi chiar şi ale Asiei. Şi totuşi, şi totuşi... România este în mod distinct românească. Cumva, în acest maelstrom genetic, toate aceste texturi culturale s-au ţesut într-un tipar care enunţă clar şi fără greşeală „Româniaˮ, reţinând în acelaşi timp toate celelalte influenţe.
Poezia ei este poezia unei ţări care a suferit tirania de secole a asupritorilor străini, precum şi independenţa şi gloria de scurtă durată, dăruite de eroi precum Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul, Vlad Țepeș (intrat în conştiinţa vestului prin mistificare ca monstruosul Dracula). România a cunoscut şi tiranii, atât în timpuri medievale, cât şi prin despoţi mai recenţi, regali şi comunişti, care au contribuit la suferinţa poporului. În acest context constrâns de asemenea factori, în prima parte a secolului al XIX-lea a avut loc un Risorgimento românesc, care a început să rupă în mod gradat cătuşele de secole ale asupririi de către imperii precum cel Otoman, Austro-Ungar şi Rusesc.
În cadrul dezvoltării acestor aspiraţii naţionaliste a avut loc trezirea interesului cu privire la limba română, la literatura şi cultura naţională. Modelele folosite au fost cele ale ţărilor latine surori, în special Franţa şi Italia, conducând la un simţământ al românismului, ridicat împotriva hegemoniilor turceşti, ungureşti şi ruseşti. Alfabetul a fost schimbat de la cel chirilic la cel latin, iar literatura naţională a început să fie cultivată în mod conştient ca parte din larga scenă culturală naţională, care a înflorit în această perioadă în mod comparabil cu cele mai bune tradiţii naţionale ale oricăror altor ţări.
Ca rezultat, în prima parte a secolului XX, România se mândrea cu scriitori care au influenţat şi condus cultura universală în mod decisiv: poetul Tristan Tzara, fondatorul mişcării de avangardă dadaiste, cercetătorul în istoria religiilor Mircea Eliade sau poetul şi dramaturgul Eugen Ionescu (mai bine cunoscut în lumea vorbitoare de engleză sub numele francofon de Eugčne Ionesco), o figură proeminentă a teatrului absurd. Luminozitatea sufletului literar românesc a fost îmbogăţită de istoria proprie, traumatică şi glorioasă în acelaşi timp, iar poeţii români au sorbit adânc din izvoarele tristeţii şi bucuriei poporului. Dar va putea literatura română să supravieţuiască ultimei şi celei mai agresive forme de imperialism cultural – limba engleză, această mare devoratoare care invadează întreaga planetă şi înghite culturi şi limbi vulnerabile? Da! În mod hotărât, da! Identitatea unică a României a supravieţuit invaziilor şi ocupaţiilor de aproape două milenii şi s-a reaşezat triumfătoare în era modernă. Volumul Testament. Antologie de poezie română este una din formele acestei rezistenţe. Invadându-l pe invadator, poemele cuprinse în volum proclamă identitatea lor românească tocmai în limba acestui cuceritor imaginar. Făcând tranziţia în engleză, versurile se imprimă în conştiinţa lumii vorbitoare de limbă engleză, reamintind acestei limbi potenţial monolitice că există şi alte rezonanţe, alte sensibilităţi care trăiesc azi în lume şi care somează să fie auzite – fiind mult prea rezistente pentru a fi înghiţite de uniformitatea engleză.
În aceasta constă, după părerea mea, importanţa volumului: transferă această voce distinct românească în limba engleză, făcând astfel auzit accentul românesc al acestor poeme prin cuvintele limbii engleze. Prezentul volum este un pod, o poartă prin care România îşi face simţită existenţa în această nouă lingua franca şi, în acelaşi timp, permite accesul vorbitorilor de limbă engleză înlăuntrul sufletului românesc. Şi ca întotdeauna când traversăm graniţe culturale, ne regăsim într-o situaţie cu totul nouă, dar în mod straniu familiară. Pe de o parte, pătrundem într-o lume de experienţe comune umanităţii întregi. Însă, în acelaşi timp, această experienţă este exprimată cu o voce care provine din suma totală a rezonanţelor istorice şi culturale care fac ca România să fie România.


*Prof. dr. Daniel Reynaud este decanul Facultății de Arte la Avondale College of Higher Education, Australia, şi a contribuit în rol de consultant lingvistic la traducerea volumului Testament. Antologie de poezie română modernă (versiune bilingvă română/engleză), ediția a doua − autor Daniel Ioniță, asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud şi Rochelle Bews, Editura Minerva, 2015.


**Testament. Antologie de poezie română modernă (versiune bilingvă română/engleză), ediția a doua – Daniel Ioniță, asistat de Eva Foster, Daniel Reynaud și Rochelle Bews (Editura Minerva, 2015) este prima reprezentare cuprinzătoare a poeziei românești în limba engleză, acoperind 160 de ani de poezie (din 1850 până în prezent), 125 de poezii și peste 90 de poeți − de la Alecsandri și Eminescu la Arghezi, Labiș, Nichita Stănescu, Ana Blandiana sau Adrian Păunescu, încheind cu contemporani precum Ileana Mălăncioiu, Nora Iuga, Ioan Es. Pop, Daniel Bănulescu, Mircea Dinescu și Mircea Cărtărescu, pentru a numi doar câțiva.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul