Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Legenda legendară

        Dumitru Ungureanu

Un concert recent, susţinut īntr-o berărie bucureşteană, a celebrat personalitatea lui Nicu Covaci, chitarist, vocalist, compozitor şi proprietar al drepturilor comerciale conexe formaţiei Phoenix. Organizat pe 1 octombrie, sub justificatul slogan „Mulţi sunt artişti, puţini sunt legende”, a căpătat nobleţea unui spectacol dedicat vārstei a treia, dată fiind celebrarea īn aceeaşi zi a respectivei categorii de oameni. Deşi pe scenă au urcat destui tineri, coincidenţa mi-a amintit, involuntar, o frază dintr-un „reportaj” publicat odinioară de revista Urzica: „Ia, bagă ha mol şī ţāne doi pă trei, să-i arătăm noi la domnu’ ce puteam la tinereţe!”
Nicu Covaci este un artist complex şi un om plin de contradicţii, ca orice individ cu ego puternic. O singură dată am discutat īmpreună, cānd eu aveam 19 ani, iar el 28. N-am uitat nici spusele, nici privirea intensă, nici ardoarea cu care mi-a vorbit. Astăzi, la mai bine de patru decenii, Covaci a rămas acelaşi spirit aprig, acelaşi artist īn căutarea perfecţiunii, ca toţi cei mari. Nimeni nu-l poate convinge să renunţe, niciun obstacol nu i se pare de netrecut ca să obţină recunoaşterea muncii sale. Īntr-un fel, Covaci este corespondentul lui Paul Goma īn lumea rockului autohton, iar un subtitlu de pe o carte a scriitorului, Singur īmpotriva lor (Biblioteca Familia, 1995), i se potriveşte şi rockerului. Pe undeva, e firesc: amāndoi au rădăcinile īn Basarabia, unde s-a născut alt luptător intransigent, Constantin Stere, stins īn autoexil nedrept.
Am debutat publicistic sărind īn apărarea trupei Phoenix, cānd īncepuseră atacurile ce l-au īmpins pe Covaci să ia calea pribegiei. L-am ironizat fără milă pe „haiducul” īntors la vatră, cānd a semnat o carte scrisă de altcineva după poveştile sale, din care se īnţelegea că fuga e un soi de vitejie, iar amorul pe rama unei ferestre altceva decāt exhibiţionism. Am apreciat albumul Baba Novak, unde mitul păsării Phoenix şi-a (a)testat valabilitatea, iar muzica rock a renăscut, incandescentă. M-a īntristat procesul prin care Covaci le-a interzis foştilor colegi să-i cānte compoziţiile. Nu cred că legendarul lider s-a cramponat de bani, cum se auzea prin tārg, ci a vrut să sancţioneze şi juridic furtul intelectual, o chestiune acută, nerezolvată īn mediul intelectual-artistic romānesc. Socotesc īnsă că interzicerea dăunează tocmai muzicii Phoenix, pe care ceilalţi, cāntānd-o chiar şi „la jumătate de preţ”, o ţineau vie, nemuritoare.
N-am fost demult şi nu mă voi mai duce la vreun spectacol Phoenix. Păstrez amintiri prea frumoase, ca să le şterg accidental. Şi, ca un fel de celebrare a legendarei legende, m-am răsfăţat acum vreo lună cumpărānd iarăşi, de la un anticar, prima ediţie a dublului LP Cantofabule, poate cea mai bună realizare a rockului romānesc. Este un exemplar păstrat aproape ca nou, cu mici păcănituri datorate celor patru decenii de la apariţie. Am retrăit cu nostalgie seara de iarnă, din decembrie 1975, cānd plecam din Bucureşti acasă şi īmprumutam de la un consătean 52 de lei, să iau discul proaspăt apărut īn vitrina unui magazin, vizavi de Gara de Nord.
Nicio vacanţă n-a fost mai frumoasă!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul