Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie blank

        Gabriela Gheorghişor



Volumul Blank al lui Vlad Moldovan, apărut în 2008, a obţinut Premiul pentru Poezie la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească pe 2007. Citind scurta prezentare a autorului, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Filozofie a Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca şi al unui master în filozofie, te-ai aştepta cumva să găseşti în interiorul plachetei o poezie reflexivă, cu „mize“ mari. Vlad Moldovan scrie însă versuri tranzitive, cu priză la concret, la cotidianul banal şi la existentul minor. Se deosebeşte totuşi de congenerii douămiişti prin absenţa tematicii sexuale, a limbajului buruienos, dar şi prin atitudinea lirică, străină de icnetele de revoltă mai mult sau mai puţin mimată.


Poemul inaugural, Nimic de văzut, circumscrie universul poetic din Blank, o lume derizorie, bântuită de plictis, care aminteşte de golul existenţial din poezia bacoviană: „De fapt nu-i nimic de văzut/ afară poate se aglomerează/ cineva uită poarta neîncuiată/…/ La trei străzi într-o tavernă îngheţată noi/ ne ameţim cu sticlele în jur cu scrumiera pe vine./ Atenţia vine din plictis care vine din melodia asta prea lungă/ care vine dintr-o palincă ratată care vine/ din bucuria/ revederii chiar acum când ne aşezăm şi comandăm/ o bere./ Nu-i chiar aşa rău, nu-i nimic de văzut:/ busculade de cartoane ude în curţile/ pe lângă care am trecut./ Un beculeţ verde aprins pe veci la calculator,/ şi cheagul întărit ce blochează pasta de dinţi./ O mamă cheamă un Ionuţ sus./ O tranzacţie aproape încheiată în care/ cineva a greşit la calcul./ Vine maşina spre tine dar de fapt vrea să parcheze./ Vine suta din bancomat,/ pleacă suta pe ţigări“. Nu lipseşte gesticulaţia mecanic-absurdă („Mă plimb în garsonieră – din bucătărie în cameră/ şlapii simt podeaua încleiată/ iar ochii se menţin la înălţime medie/ sar de la monitor – la televizor/ caută solniţa pe stelaj./ Am o tandreţe penibilă pentru laptop,/ tastez lin, de fiecare dată, îl închid şi-l deschid la loc“ – Dar ne­vro­zele) şi nici spaima fiinţei, de data aceasta faţă de obiectele din interiorul camerei: „Ridicam genunchii printre stivele de xeroxuri/ şi peste tot/ spaima că mă împiedic sau că/ îmi intră un colţ în splină,/ îmi umple gura cu nisip“ (Familial). Omul blank din poemele lui Vlad Moldovan este unul fragil, abulic, străveziu, un obiect care „nu încetează să se oprească“, rostogolin­du-se aiurea într-un spaţiu inconfortabil şi închis: „Deja picioarele-s încurcate într-o ameţeală lină/ Ar trebui să scrie exit undeva, poate dincolo de rădăcinile de scaiete,/ acolo unde e doar învelişul şi iar/ învelişul“ (Juma’ de viaţă dedesubt). Aproape de neputinţa comunicării („am vrut să vorbim şi/ am uitat“ – Blank) se iveşte dezumanizarea, fiecare individ devenind o monadă goală plutitoare în marele neant. Depersonalizarea se traduce textual prin indeterminarea pronominală sau prin substantive cu articol nehotărât: „un om intră pe un hol“, „cineva ia o pauză“, „cuiva de pe culoar i s-a stricat bricheta“ etc. Discursul poetic este el însuşi unul fracturat, închegat cel mai adesea din notaţii disparate, deşi uneori apar şi mici „naraţiuni“ (v. Endunit, Supravieţuitorii, Blank zen, În martie 2006 ş.a.). Stilul colocvial îmbracă unele poeme, dar nu trece niciodată în vulgaritate.


Vlad Moldovan debutează cu o poezie a epuizării fiinţei, dincolo de care pândeşte tăcerea sau manierizarea. Pentru a continua, va avea nevoie de o schimbare de macaz. Ar fi păcat să n-o facă, deoarece are sensibilitate de poet autentic. Spre exemplificare, cităm, în încheiere, cele mai bune versuri (după părerea noastră) din volumul Blank: „Credeam că nu ne mai întâlnim/ după zidul acesta de abur/ credeam că mă voi/ transforma într-un pion/ cu faţa stâlcită şi mâinile ciot/ Dar noaptea, nici ea, nu şi-a urnit pulpa/ dintre noi/ şi ne întoarcem, iată, să lingem/ sarea./ Jivine goale care nu plâng,/ animale nesigure pe tobogan./ Ne aşezăm în cameră şi nu vorbim“ (Încă o zi, o noapte, retează două stepe).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul