Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Deșertăciune sau Onyx cu y din x

        Darts

Pacostea din fiecare ☻ Iuda – mai greu decît aspectul ☻ Enoriașa plantă ☻ Naufragii repetate ☻ Un om egal o nucă ☻ Corabia care coboară pe verticală ☻ Confuzie mintală recunoscută ☻ Frigider cu auto-dezghețare ☻ Nu fumați iarbă ☻ Proust la Săcărâmb, auzind timpul ☻ Cerul amușinat ☻ Turgheniev și Daimonul – dialog în cacofonie ☻ Cuvintele arătoase ale poetului ☻ O „creacă” ce se „băgălingă” (sic!)


O comoară de umor involuntar este așa-zisa „revistă de literatură, civilizație și atitudine” Onyx. Fiecare pagină (și) a numărului 9-10/2015 este doldora de tâmpenii. Cuvântul de mai sus nu poate fi ocolit cu niciun preț. Închipuiții autori se îmbată cu vorbele lor și cu apă rece, iar prostia țâșnește efectiv din absolut tot ce scriu. Ar merita să le dăm și numele, dar îi iertăm de meritata terfelire pentru că ne-au distrat copios. Și-apoi nu contează ce scriu acești bieți nevolnici, doar faptul că putem extrage − și încă n-avem cum să cităm tot – din elucubrațiile lor hazul fără voie. Onyx are, aparent, aspectul unei reviste: colegiu redacțional, cuprins, autori și pozele acestora, recenzii, eseuri, texte lirice. În realitate, este o inexistență, un uriaș nimic care mimează perfect literatura așa cum butaforia, pe scenă, mimează elementele unui ospăț. (Red.)


„Şi Iuda. Pacostea din fiecare/ Ca proştii, am luat-o ca valoare/ Interesant aspect. Nu-l putem duce./ [Aspectul e greu de dus?] Aduceţi-l pe Iuda pe o cruce. [Iuda mai ușor decât „aspectul”, deci poate fi adus?]// Că este vreme fără de culoare/ Fără de vreme în pauza mare/ Şcolari perverşi aduşi la ascultare/ Să sărutăm şi noi o fată mare. [Nonsens total: ca să sărutăm o fată mare trebuie să aducem școlarii la ascultare? Nu e clar dacă ascultare înseamnă aici pocăință sau examinare = ascultare la lecție, dar ce mai contează]// Aduceţi-l pe Iuda ca ofrandă/ Nu, dragi elevi, nu droguri şi prostii/ Aduceţi voi enoriaşa plantă/ Care din morţi o să ne-ntoarcă vii.ˮ
*
„Din om se smulge strigătul Din om se smulge strigătul Ca dintr-o pasăre în zbor, Un strigăt e-o sămână-n [sic!!] cer, De sus curg lanuri sângerii, Iar pe pământ atâtea ruguri ard, Atâia [sic!] miei ce în zadar Se roagă pentru milă, În timp ce frigul cade ca o ghilotină Peste grumazul florilor târzii. Corabia a naufragiat de multe ori, O nucă, poate-un om la reanimare, Pe ducă sunt eroii, Corabia coboară pe un singur drum, Pe verticală. [Corabia nu plutește, ci coboară vertical, iar omul când ajunge la reanimare e comparabil cu o nucă. De ce nu cu o gutuie?]ˮ
*
„Eu sunt mirarea mea de mine:/ întreabă-mă şi n-am să ştiu/ nici cine sunt/ nici unde plec ştiu doar că vin din împlinire [Confuzia mintală recunoscută e 25% iertată, poeta nu știe ce-i cu ea, dar scrie înainte]// Mereu eu vin/ de n-ai să crezi/ priveşte-mi urmele:/ topirii/ încredinţez mereu zăpezi [Așadar, poeta funcționează ca un frigider cu dezghețare automată: creează permanent zăpadă supusă topirii]// Nu te speria dacă-ncolţesc –/ presimt în mine-atâta iarbă/ că n-am puterea s-o opresc. [Putem să ne temem că iarba a intrat în poetă prin fum de etnobotanice, de unde pierderea sensurilor.]ˮ
*
„Poetul [cutare, un anonim lipsit de har] rezistă oricărui examen-axiologic şi, oricât de cusurgiu ar fi vreun cronicar de întâmpinare, va trebui să se lase cucerit (…) de acurateţea şi supleţea dicteului. [dicteul, fiind „automat” nu poate fi caracterizat prin „acuratețe”] (...) Probabil, acolo, sus, la Săcărâmb, po(i)etul aude, ca Proust, cum trece timpul şi tot ca marele prozator francez trage nădejdea a-l regăsi. Calea pare a fi, deşi la îndemână, greu de urmat întrucât – îl citez pe autorul columnist [improprietate, columnist e un ziarist care își are „coloana” sa de ziar] – amuşină un pic de cer mai nou cu slabe luciri şi triste, în cale.”
*
Un alt sărman imaginează un dialog insuportabil de lung și de aberant între I.S. Turgheniev și „Daimon”. „Daimonul: Măi să fie! Nu cumva te-ai aşteptat să fiu un nerod sentimental? Asta v-o las vouă, ruşilor. I.S. Turgheniev: Şi bine faci. Nicăieri în lume nu vei întâlni o cultură mai tristă şi mai îmbibată cu duioşie ca cea [sic!] rusească. De altminteri, personajul principal al literaturii ruseşti este însuşi sufletul rusului. [E scris adânc].ˮ
*
„Glasul poetului/ nemureşte în sufletul meu,/ sădeşte în cântecul lunii/ cuvinte atât de arătoase [sic!],/ încât stelele se ascund/ de îngrijorare/ şi pălesc.ˮ
*
„Lasă-ne, Doamne, pe-o creacă [sic!!!]/ lingă băgălingă-ne[sic!!], cu zăpezi ce ningă-ne/ mintea-n suflet când s-apleacă;/ chip ar fi, astfel, de ştire/ lumii Tale-adâncitura şi ne-am umple şi noi gura/cu arome din potire.ˮ

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul