Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Palimpsestul lui Ilie Boca

        Iolanda Malamen

Galeriile de artă bucureştene, atīt cele ale UAP, cīt şi cele care funcţionează după propriile criterii estetice, nefiind subordonate acestei instituţii unice şi tutelare vreme de multe decenii la rīnd, reuşesc, cu oarecare sincope, să ilustreze tonusul-imperativ-creativ din arta actuală romānească, prin deschiderea de expoziţii care merită interesul publicului şi al criticii.
Intrate de-acum īn viscerele istoriei artei sau năzuind la a fi validate de ea, numele pe care le īntīlnim īn galerii sunt cele care formează, fără discuţie, acest expansiv şi proteic fenomen vizual.
Interesul pentru artă, atīta cīt o mai exista prin vīrtejurile unor politici dezinteresate de ea, se solidarizează īn expoziţii-eveniment cu operele unor artişti importanţi. Sintagme auctoriale din ce īn ce mai răspicate, gesticulează īn neaşteptate registre stilistice, rostindu-şi propriul crez. Astfel, fiecare ieşire īn faţa publicului va avea un fast introspect şi retrospect de o reală forţă vizuală, īn măsura īn care este creditată valoric.
Din rīndurile artiştilor excepţionali care au făcut ca propria pictură să īnsemne mult mai mult decīt o consemnare promptă īn arta romānească a ultimelor decenii, numele lui Ilie Boca se desprinde cu evidentă claritate. Expoziţia personală PALIMPSESTS, pe care artistul a deschis-o de curīnd (7-29 octombrie 2015) la ELITE ART GALLERY, este o nouă īntīlnire a publicului bucureştean cu o pictură care germinează de fiecare dată un nou şi surprinzător imaginar.
Născut aproape de Suceava (Botoşana) īn 1937, după ce termină Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” (1967, clasa lui Alexandru Ciucurencu), Ilie Boca va alege oraşul Bacău ca spaţiu definitiv al locuirii şi al construirii unei opere picturale de excepţie. Elogiile criticilor, numeroasele premii, menţionarea activităţii sale īn prestigioase publicaţii despre artă, eseurile dedicate operei, desele ieşiri pe simeze, nu l-au atras īn „capcana” unui fals (pentru el) miraj, numit Bucureşti. Bacăul va deveni, şi prin miracolul operei lui Ilie Boca, un spaţiu referenţial, atestat pentru totdeauna pe harta artei romāneşti.


Palimpsestul lui Ilie Boca este o supramemorie grefată pe fundalul unui veşmīnt nativ, este o scriere picturală a cărei forţă vine din explorarea ancestralului şi din patima şi rutina căutării, este Creaţia pecetluită de hipnoza spaţiului şi a timpului.
Artistul reconstruieşte lumea de la īnceput, un īnceput tranşant care nu a şters īn totalitate urmele ancestralităţii. Se mai văd din loc īn loc, aidoma unei scrieri şterse de intemperii, umbrele unei „pulberi”, reactive, căreia pictorul se străduieşte să-i „injecteze” cromatici īnviorătoare, mai ales acolo unde veştejirea trebuie ştearsă din memorie. Excepţională este capacitatea de-a ritma şi de-a dinamiza, de-a cola contururi şi forme, de-a inventaria tot ce ţine de fantasticul popular, de-a strīnge parcă īntr-un continuu şi etern gest cumulativ conţinutul imaginar.
Expresia este şi gravă, şi ludică, dar şi emblematică, şi voit stingherită de pulsul intempestiv auctorial. Pictorul atinge abisul pīnzelor fără precipitare, ci cu o recurenţă a liniilor care se īnstăpīneşte cu o forţă excepţională de sugestie, recuperīnd din emoţionalul joc al sorţii ceea ce leagă memoria de viu. Uneori, imaginile se suprapun, eliminīnd „pagini” de-a valma; unele noi se aştern parcă singure pe suprafaţa pīnzei, a cartonului, a hīrtiei, īntr-un siaj hieratic, cotlonite static, halucinant. Ilie Boca nu-şi reprimă rolul demiurgic şi impregnează imaginarul cu propria libertate, scoţīnd din capcanele memoriei o infinitate de tonuri şi de forme care-şi construiesc independenţa scripturală. Memoria a devenit spaţiu cultural, iar misterul fiinţelor, al lucrurilor şi al locurilor pluteşte pur, golit de verbiajul agresiv. Capacitatea de lucru a artistului este de-acum legendară, ştiut fiind faptul că opera sa īnsumează de-a lungul anilor mii de lucrări.
Figurativul lui Ilie Boca este un „caz” de „exorcizare” compulsivă a tradiţiei. Populate de păsări şi animale ciudate decupate minimalist, lucrările par un bestiar din care deseori ne privesc fiinţe cu trupuri ciuntite sau chipuri iconice. De un expresionism adesea halucinant, toate aceste plăsmuiri trasează, ca īntr-un joc al inocenţei pierdute şi regăsite, printre semne, simboluri, alienări, şi motivaţii structurale, urme obsesive īn retorica imaginii.
Īn general, lucrările lui Ilie Boca, au cele mai neaşteptate dimensiuni: de la unele aproape miniaturale pīnă la altele supradimensionate. Īn expoziţia de faţă abundenţa lor este explicabilă prin dimensiunile foarte mici şi potrivite ale lucrărilor, spaţiul galeriei nefiind foarte generos cu lucrările foarte mari.
Īn multe dintre ele descifrăm cu uşurinţă anecdotica ce a fascinat dintotdeauna imaginarul popular. Din el au fost decupate naraţiuni īn care artistul este şi meşter, şi păzitor. Compoziţia precisă şi cromatica strălucitoare, limpezite de memorie, dau măsura unui basm povestit dincolo de curgerea timpului, cu personaje cu chip şi statură monumentală, animale anecdotice, forme ciudate, chipuri de-o īnsingurare patetică.
Īntreaga operă a artistului stă, dacă e să ne referim doar la logosul ei, sub semnul esenţei, al cunoaşterii, al unor asprimi golite de edulcorări, al unui miracol al transparenţelor şi al unei consecvenţe scripturale. Este o operă picturală īn care, īntr-o energică dualitate, secvenţa şi īntregul sunt ilustrări ale unei perene naraţiuni. Preferinţa pictorului pentru forme cu linii precise, amintind uneori de arta rupestră, este un mod de a legaliza acest traseu palimpsest, avīnd tot timpul deschis accesul la ancestral, la imemorial. Amestecul expresionist, de fabulos, de supranatural, explorat īn siajul unei imobilităţi structurale, desecretizează cu parcimonie, fără exuberanţe stilistice, toată īncărcătura acestui excurs, īn care picturile cu mai multe registre intră cumva īntr-o aşa-zis㠄heraldic㔠a imaginarului.
Īn cromatica lucrărilor distingem, ca de altfel īn toată opera lui Ilie Boca, o electrizantă sangvinitate, extrem de personală, care creează o stare de efuziune scenografică. Impresionează toate gamele de albastru şi de verde, culorile de pămīnt, grele, ocrurile şi rozurile limpezi. Ele au, mai ales īn compoziţii, o „tăietur㔠expresionistă şi un „ataşament” uimitor faţă de virginitatea suprafeţei care le primeşte, degajīnd deseori aerul unei picturi murale.
Ilie Boca este, cu siguranţă, şi īn privinţa cromaticii un excepţional metteur en scčne. Catifelările, asprimile, strălucirile, abisurile, nevrozele, īnsemnele, mutilările, vascularizările sunt atīt de bine şi de precis redate, īncīt aparenta simplificare este īn fapt clădită pe o complexă meditaţie interioară. Nu lipseşte o stare de permanentă bucurie vizibilă īn mai toate lucrările.
Sălbăticite īn mutaţiile lor, eternizīndu-şi frumuseţea şi fragilitatea, păsări şi animale, victime sau zboruri, apropieri izbăvitoare, toate compun o lume fascinată de sacru şi profan. Este modul artistului de-a privi īn mai multe oglinzi deodată, aglomerīnd sau simplificīnd motivele care-l duc spre mereu īnnoitul palimpsest. Oamenii sunt „trataţi” ca nişte pelerini ai īnsingurării, ai spiritualităţii şi, fără īndoială, şi ai frustrărilor. Cīnd tonul se schimbă, compasiunii şi neliniştii le ia locul un fel de dialog cu propriile umbre sau cu animale şi păsări, fără năruiri semantice sau impasuri grave. Atunci, pīnă şi gesturile se transformă īn multiple cīnturi, ca īntr-o exfoliere vegetală.
Īn pictura lui Florin Mitroi, poate cel mai autentic pictor expresionist-minimalist al ultimelor decenii, plecat prea devreme īn lumea umbrelor, lama cuţitului a devenit personaj, odată cu chipul uman prin care a pătruns ca īntr-un fruct golit de conţinut. Şi īn picturile lui Ilie Boca putem focaliza un obiect fetiş, a cărui īmplīntare īn trupul vreunei păsări, ori al vreunui patruped pare că ar opri viaţa, mişcarea. Este un foarfece care seamănă mult cu acea cheie pe care o au unele jucării ce sunt puse īn mişcare prin īnvīrtirea ei. Este un obiect care poate opri mişcarea sau, dimpotrivă, poate declanşa o mecanică a ei.
Nu s-ar putea spune totuşi că pictura lui Ilie Boca seamănă cu cea a vreuni confrate, iar de la profesorul Ciucurencu, chiar dacă nişte vagi urme au mai rămas de-a lungul anilor undeva, īn conştient şi īn subconştient, nimic nu transpare răspicat, evident.
Ilie Boca a arătat şi cu această expoziţie că opera lui exprimă, cu o inegalabilă vigoare scripturală, fantasticul şi fabulosul, īntr-o notă de expresionism neagresiv şi totodată mīntuitor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul