Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

In memoriam Liviu Radu

        

Colegii din filialele București ale Uniunii Scriitorilor din Romānia anunță cu consternare și durere īncetarea prematură din viață, īn ziua de 17 octombrie 2015, a prozatorului Liviu Radu, distins creator de literatură SF și Fantasy, traducător, membru al Societății Romāne de Science Fiction și Fantasy și al Uniunii Scriitorilor din Romānia. Prea puțin cunoscut, față de valoarea sa excepțională, Liviu Radu a fost laureat al Premiului „Ion Hobana” acordat de USR și SRSFF, nominalizat al Premiilor USR, un creator de o puternică originalitate, un coleg exemplar.
Liviu Radu s-a născut la 20 noiembrie 1948, īn Bucureşti, a fost considerat unul dintre cei mai importanţi autori de science-fiction şi fantasy din Romānia perioadei de după 1990. A scris numeroase romane şi volume de proză scurtă. A debutat īn 1993 īn revista Quasar cu povestirea Faţa nevăzută a planetei Marte, iar īn decursul timpului a colaborat cu numeroase publicaţii şi periodice de gen: Jurnalul SF, CPSF, ArtPanorama, Lumi virtuale, ProScris, Nautilus, Almanahul Anticipaţia. Īn anul 1991 a debutat editorial cu romanul Trip-Tic. A semnat, de asemenea, romane ca Opţiunea (2004), Spaime (2004), Waldemar (2007), Modificatorii (2010) şi Vānzoleli nocturne (2012), dar şi volume de proză scurtă, cele mai recente fiind Povestiri fantastice (2008) şi Singur pe Ormuza (2011). A fost distins cu Premiul „Vladimir Colin” īn anul 2000, Marele Premiu Seniorii Imaginaţiei (Editura Eagle/SRSFF – 2011), Premiul Special FanSF (2013), Premiul „Ion Hobana” pentru īntreaga activitate literară. S-a distins și ca traducător, printre autorii pe care i-a tălmăcit numărāndu-se nume sonore, precum Isaac Asimov şi Neil Gaiman.
Prin plecarea lui Liviu Radu, literatura romānă suferă o ireparabilă pierdere. Dumnezeu să-l odihnească!
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul