Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O Mioriţă contemporană

        Ioan Es. Pop

Întâmplător sau mai degrabă nu, am deschis prima oară cartea lui Nicolae Dabija Psalmi de dragoste (Editura Detectiv literar, Bucureşti) la un poem care m-a tulburat cam în felul cum m-a tulburat odinioară Mioriţa lui Alecsandri, cu toate că la Dabija intriga e alta, „detectivul mioritic” e altul, iar cea căutată şi plânsă e însăşi oiţa bârsană, prefăcută în femeie. Copiez cu emoţie întreaga Melodie fără sfârşit, pentru că nu i se poate pune punct decât acolo unde o face autorul însuşi:
„De-acum când trecui de moarte/ mi-a fost dor de tine foarte.// I-am zis morţii, moarte, hai,/ cât n-am fost ajuns în rai/ sau la Belzebut zălog,/ lasă-mă s-o văd, te rog,/ măcar cu un ochi cumva –/ că mi-i tare dor de EA.// Moartea-mi zise, surâzând:/ – O să treacă, şi curând...// Trece-o zi şi-o săptămână –/ moartea mă poartă de mână/ şi, ca pe-un prunc, mă dezvaţă/ de lumine şi de viaţă.// – Lasă-mă doar o clipită/ s-o mai văd pe cea iubită,/ teamă mi-i – de-această pară –/ c-am să mor a doua oară./ Starostea-mi cuvântă blând:/ O să treacă, şi curând...// Trec de iad şi trec de rai:/ – Lasă-mă, mortiţă, hai/ pe cea binecuvântată/ s-o mai văd măcar o dată.../ Ea-mi răspunde îngânând:/ – O să treacă, şi curând!// Trece-un an şi înc-o sută:/ tânga mea e şi mai multă./ Şi-nc-un secol a trecut –/ dorul meu e şi mai mult.// – Ardere-ai, moarte, să arzi/ cum ard fulgerele-n brazi,/ să te aibă lutul rece,/ că dorul meu nu mai trece.// Hodoroaga-mi zice-ncet:/ – O să treacă.../ – Nu te cred!!! –/ strig din somn morţii trezind./ Domnu-n rugăciune stând/ Îl aud din cer oftând:/ – Nu mai trece-aşa curând./ Nu mai trece-aşa curând./ ........../ De-acum când trecui de moarte/ mi-a fost dor de tine foarte”.
Din acest poem cad zăpezi fierbinţi care se împrăştie şi la dreapta, şi la stânga lui, spre primul şi spre ultimul text al unei cărţi trăite până la mistuirea de sine. Le vom mai asculta în cuprinsul acestui articol, dar cred că merită să reactualizăm pe scurt câteva repere ale biografiei şi operei autorului.
Născut în anul 1948, Nicolae Dabija a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii de Stat din Moldova. Volumul de debut, Ochiul al treilea (1975), a devenit emblematic pentru generaţia şaptezeci din Basarabia, pe care critica literară a supranumit-o Generaţia Ochiului al Treilea. Printre celelalte volume semnate de autor se numără Apă neîncepută, Zugravul anonim, Aripă sub cămaşă (înainte de 1990), Dreptul la eroare, Lacrima care vede, Fotograful de fulgere, Doruri interzise, Maraton printre gloanţe, Nu vă îndrăgostiţi primăvara (după 1990). În 2013, romanul Tema pentru acasă a fost apreciat, potrivit unui sondaj, drept cea mai citită carte de beletristică din Basarabia ultimilor zece ani. De două ori laureat al Premiului Naţional al Republicii Moldova, al Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române şi al Marelui Premiu „Nichita Stănescu”, Nicolae Dabija este membru de onoare al Academiei Române şi membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova. Volume de poezii i-au apărut în Statele Unite, Italia, Federaţia Rusă, Ucraina.
Un fior şi o muzică de psalm arghezian, dar cu semn schimbat („Bucuros este sufletul meu”), străbat poemul Nădăjduiri, al doilea în ordinea din carte şi unul dintre cele mai puternice în ordine valorică:
„Bucuros este sufletul meu,/ ca o biserică în care a intrat Dumnezeu:/ vâzdoagele au înflorit brusc în icoane/ şi-au înmugurit podele şi obloane// şi uşile care se deschid a Înviere/ mai înainte de a le apuca de mânere.// Privirile mele îndrăgostite/ de lanuri, de păduri, de ape, de răchite,/ te caută şi te găsesc în toate:/ în lujere şi fulgere,/ în arbori şi cioate...// Învăluit îs, ca de-o respirare, de aburul minunii,/ în care mă topesc şi cu care mă confrunt./ Mă caut printre cuvintele rugăciunii:/ să văd dacă mai sunt.// Frazele stânjenite îmi înfloresc pe buze,/ vie mi-e nădejdea:/ ca focul sub spuze...// Bucuros e sufletul meu/ ca o biserică în care a intrat Dumnezeu”.
Adoraţia nu este însă continuă, fiinţa cârtitoare, „zugravul” necredincios, artistul cu orgoliu nemăsurat, care sfidează divinitatea, dezvăluindu-şi din când în când chipul, ca în poemul Pictorii de biserici, o altă reuşită majoră a cărţii, soresciană în efecte:
„Pictăm biserici./ O echipă de zugravi flămânzi de glorie./ Muncim în diviziune, cum s-ar spune,/ fiecare cu arhanghelul/ şi dracul lui./ Mai marele nostru de-o viaţă desenează numai aure./ Alţii – ochi, unii – bărbi./ Eu de când mă ştiu pictez cozi de draci.// Le fac cel mai bine,/ m-am perfecţionat atât de mult,/ încât babele care se-nchină/ adeveresc că acestea bâţâie.// Ceilalţi pictori spun/ că dracii fără cozile mele/ ar face iadul/ neveridic.// Visez să iasă la pensie zugravul/ principal,/ să trec eu la aure,/ pe care aş şti să le pictez astfel/ încât/ să/ bâţâie”.
Postfaţa volumului, intitulată O maturitate mereu crescătoare, este un elogiu pe care directorul Editurii Detectiv literar, Firiţă Carp, i-l aduce poetului.
O carte pe care, în psalmii ei cei mai izbutiţi, însuşi biblicul David ar fi putut fi invidios.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul