Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Isabella Drăghici trecānd printre tăceri

        Horia Gārbea

Isabella Drăghici nu este doar o prezență īncāntătoare. Ea este o poetă de o factură cu totul specială. Isabella Drăghici este actriță, o persoană care și-a ales ca profesie, alături de actorie, și filozofia, iar poezia ei mărturisește din plin acest lucru. Scrie o poezie gravă, o poezie conținută, extrem de concisă și de profundă. Volumul ei recent, Printre tăceri, Editura Tracus Arte, e o carte subțire! Așa cum maestrul nostru, al tuturor, Nicolae Breban, spunea că nu are īncredere īntr-un roman care nu poate fi pus īn bibliotecă așa īncāt să stea „īn picioare”, eu nu am īncredere īntr-o carte de poezie care − pusă īn bibliotecă − stă īn picioare. Ea trebuie să cadă. Ca să am siguranța că este esențializată, că poetul nu divaghează, că nu se pierde īn circumlocuțiuni.
Poetul are o anumită obsesie, o anumită credință, un anumit pattern, cum am spune așa, īn termeni mai eleganți, īncāt, oricare ar fi dispoziția cititorului, el trebuie atras īn matca poeziei, el trebuie să intre īn teritoriul, īn zona de influență și de vrajă a poetei, īn cazul de față. Ei bine, aici sunt două posibilități, ca īn cunoscutul banc: ori poetul reușește acest lucru, ori īl ratează.
Eu cred cu toată hotărārea, și am mărturia, scrisă pe coperta a patra, poate a celui mai bun hermeneut de poezie din acest moment, criticul Dan Cristea, care găsește calea să exprime foarte succint, īn alte cuvinte, desigur, ceea ce am spus și eu mai sus.
Isabella Drăghici nu scrie o poezie care să flateze cititorul, nu scrie o poezie care să flateze criticul, nu scrie o poezie care face cu ochiul cititorului prin faptul că e cantabilă, e agreabilă. Există și astfel de poeți și este foarte bine că există. Ea īnsă reușește să atragă prin forța conceptelor ei, prin forța conciziei, prin conceptualizarea, pānă la urmă, a emoției. E un lucru foarte rar, foarte rar. Mai ales īn ceea ce se cheamă, cu o vorbă proastă, poezie feminină. Nu există poezie „feminină”, de fapt. Īn orice caz, această poezie, să zicem, aproape asexuată, are totuși darul de a atrage prin această forță a conceptelor care sunt tari, sunt grele. Este ca īn astronomie: cu cāt un astru are o masă mai mare, cu atāt atrage spre el celelalte corpuri, cu atāt grupează traiectoriile corpurilor care īl ghidează īn jurul lui. Dacă astrul e uriaș, dar gazos, n-o să atragă nimic. Ei bine, nucleele lirice pe care le azvārle poeta Isabella Drăghici sunt ca niște găuri negre: mici, dar dense. Trag, atrag cititorul īntr-un mod aproape inexplicabil, magnetic, bizar. Te simți atras de aceste nuclee cosmo-poetice. Poezia Isabellei Drăghici nu te vrăjește cu ludicul, nu te atrage cu biografia, căci poeții, acum, īn ziua de azi, cum bine știm, mizează pe (auto)biografic. Astfel, Isabella Drăghici este o poetă atipică pentru timpurile noastre. Nu mizează cātuși de puțin pe biografie, nu ne povestește cum a smuls brațele păpușii cānd avea cinci ani, nici cum și-a suflat nasul cānd a fost răcită īn școala generală, lucruri pe care le subliniază cu voluptate poezia īn ziua de azi...
Nu, cātuși de puțin! Este o poezie conceptuală, o poezie plasată īn acel castel de gheață al gāndirii pe care īl invoca Ion Barbu, cum bine știm. Dar o poezie deloc criptică, o poezie foarte transparentă, nici măcar translucidă. O lirică transparentă, o poezie, pānă la urmă, lipsită de discursivitate, dar de o mare tranzitivitate īn același timp, care ne impresionează nu prin artificiu, ci prin precizia și concizia sa. [...] Poezia Isabellei Drăghici e aproape nichitastănesciană, ridicată la o altă potență, īn care cuvintele și mai ales epitetele acestea coloristice plasează, cum să spun, aproape īntr-un tablou abstract, curgerea versurilor. Este foarte bizar faptul că, deși poeta este, prin profesia ei de actriță, o profesionistă a histrionismului, a vitrinismului, a extravertirii, totuși aici se arată cu totul altfel. Este cealaltă față a medaliei. Aici, actrița, cea care se expune pe scenă cu trăirile și emoțiile ei, ne oferă reversul: partea nocturnă, partea adunată, concentrată, a trăirilor ei, profunzimile care, așa cum spune și titlul, se caracterizează, īn primul rānd, prin „tăceriˮ, prin ceea ce nu se spune, prin acele goluri de liniște pe care cititorul este invitat să le descopere el īnsuși.
(Transcriere parțială a cuvāntului rostit la lansarea cărții)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul