Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie

        Valentin Busuioc

Într-o uşă


ne-am întâlnit
într-o uşă rotativă
am respirat acelaşi aer
aceleaşi gânduri ne-au izbit de geam
eu intram
aproape că mai eram
tu ieşeai
roşeai
numai Dumnezeu stătea pe loc
şi stăpânea uşa
ce ca un zbat ne măcina
şi vântura apoi timpul
ce ne-a fost dat
ori pesemne
luat



Rugăciune


Doamne,
iartă-mă că m-am luat cu viaţa
şi altceva să fac
n-am mai ştiut



În gara din Buhuşi


în gara din buhuşi
cea mai mică şi mai neînsemnată gară
timp de un minut
trenul ei luxos a tras lângă trenul meu ruginit
compartimentul ei era vizavi de al meu
ea avea pielea albă şi mergea la mare
eu eram plin de viaţă
mă duceam la munte
aş fi vrut să o cunosc
numele să i-l ştiu măcar
apoi să-i zic ceva banal
de pildă ceva despre vreme
pe urmă să-i spun că un chip aşa expresiv
nu am mai văzut demult
mai ales la o femeie de treizeci de ani
însă şi ea ar fi vrut să mă întrebe atâtea
de ce port ochelari maronii
când ochii mei sunt încă verzi
de ce am chelit
dacă îmi mai plac fragii şi dulceaţa de nuci
ori dacă mai scriu poezii de dragoste
sau am rămas doar la cele despre viaţă şi Dumnezeu
cu toate acestea
atâta amar de vreme am tăcut amândoi
doar locomotivele se auzeau
cum se pregăteau să ne despartă
murmurând pe limba lor
că sufletele noastre sunt departe departe
şi gândul ne este
numai la ele



O taină


la cea dintâi înmormântare
am plâns şi pentru prima oară
fiindcă atunci când am întrebat unde pleacă bădia
toți mi-au arătat cu privirea spre cer
iar eu credeam că-s minţit
văzând asta
mama a luat din colivă un bob de grâu
iar când mi l-a pus în palmă
am strâns pumnul fără să vreau
și mintenaş mi-am adus aminte
cum toamna le îngropam
și grâului nu-i făcea rău pământul
ba mai strașnic îl înălța
pe urmă era din nou acoperit
de data asta cu un strat de zăpadă
precum pânza sicriului
iar vara când stăteam pe spate în lan
grâul mi se părea înalt înalt
întrucât printre spicele sale
norii albi abia mai treceau
și atuncea doar scămoșați
însă numai când a plecat și tata
am înţeles această taină
dar atunci nu am mai plâns
fiindcă nici câinele
cel care l-a iubit cel mai mult
nu a făcut-o
mai mult
noaptea
taman când ni se arăta în vis
că tatei i se cerceta sufletul
pentru prima oară
câinele a rupt lanțul
a ieșit din ogradă
și până în zori i-a vegheat mormântul urlând
însă dimineaţa
auzindu-mă cum îl strigam disperat prin grădină
s-a întors acasă alergând fericit
de a stârnit tot colbul pe uliță
a sărit poarta
m-a trântit în iarbă și m-a lins pe faţă
că nicio lacrimă nu mi-a lăsat
dar nici eu lui
iar după felul în care m-a privit atunci
mi-am dat seama că și el a înțeles
fiindcă ochii noștri erau la fel de umezi
de triști
căci în ei noi îl vedeam pe tata
cum se îndepărta tot mai mult
tot mai mult
până ce în valea plângerii
a coborât încetișor
de unde ne-a mai făcut o dată cu mâna
arătându-ne palmele
albe și netede
precum coala
de scris



Dervişul rotitor


înainte de a mă duce la şcoală
și a pricepe care este rostul învăţăturii
tata a zis că e musai să merg la bâlci
pentru a vedea dansul unui derviş rotitor
(acesta preţ de jumătate de ceas
s-a răsucit ca un titirez
până ce ne-a apucat pe toţi ameţeala)
când am ajuns acasă
transpirat şi uşor buimac
primul lucru pe care l-am făcut
a fost să-mi caut prâsnelul
şi să-l învârt în farfurie
văzând asta
tata a prins repede o găină albă
şi i-a spus mamei să-mi facă din ea un borş
că altfel nu mă mai dreg aşa curând
după ce a tăiat-o
aceasta s-a rotit fix precum prâsnelul
şi tot atâta timp
însă capul
i-a sărit ca prin minune tocmai pe casă
şi s-a înfipt acolo
în creasta cocoșului giruetă
de atunci
de câte ori mănânc un astfel de borş
mă trezesc învârtind cu lingura în farfurie
până când întrezăresc în adâncuri găina aceea
care
fără cap
trup şi suflet
doar pentru mine
dansează


Linia vieţii


într-o sticlă groasă de lapte
una verde închis
pe care bunicul a găsit-o pe plajă după război
şi în care se afla o hârtie galbenă scorojită
fără niciun desen
fără niciun înscris
a stat o vreme cenuşa bunicii


buna fiind mai slăbuţă
sticla era mai mult goală
aşa că bunul a pus hârtia la loc


când îi era dor de ea
lua sticla
o punea pe piept
şi-i vorbea
iar când bunica trebuia să-i răspundă
o întorcea ca pe-o clepsidră
şi vreme de doi ani numai aşa a procedat
până când s-a culcuşit şi el
(chiar dacă mai greu
fiindcă era mai voinic)
în sticla de lapte


atunci
ca să-i facem loc
am scos definitiv coala aceea
şi am lipit-o pe geam


când plouă pe mare și fulgeră
de o parte şi de alta a hârtiei
se pot vedea două palme suprapuse
una de femeie
cealaltă de bărbat
traversate în filigran
de o singură linie a vieţii
nimic altceva



Corabia


în timp ce săpam o fântână
am găsit o corabie în pământ
de atunci
printr-o spărtură din lemnul ei
un izvor îşi croieşte zi de zi drum
spre furtunul cu care ud grădina
cum a ajuns acolo
nu mă întreb
totuşi
când stau întins pe salteaua cumpărată de la ikea
cu apă din gheţarii scandinaviei
aud cum marea se strânge sub casă
picătură cu picătură
val cu val
iar dacă închid ochii văd cum în adâncuri
vikingii îşi dezmorţesc oasele
şi scormonesc cu mâinile prin mâl
în căutarea vâslelor
şi fiindcă nu le găsesc
trag de rădăcinile copacilor
până când mâinile li se umplu de sânge
şi marea se face roşie
iar corabia devine o inimă mare
precum a mamei mele
care întotdeauna după vreo boacănă
mă bătea doar plângând



Vechi prieteni


cu un scaun gol în faţă
şi cu razele soarelui încălzindu-i mâinile
în fiecare dimineaţă la aceeaşi oră
bătrânul îşi bea cafeaua pe îndelete
ca şi cum ar fi ultima
şi ieri a fost la fel
şi acum o lună
şi anul trecut
însă cu zece ani în urmă
fix la aceeaşi oră
scaunul din faţa lui era cald
şi poate nici nu era aşa scorojit
dar nu mai contează
important că şi pe el a stat cineva cândva
poate chiar acelaşi bărbat
care stă acum vizavi
şi-i vorbeşte ca unui vechi prieten
de parcă nu s-ar fi văzut demult
de parcă ştiu că va veni şi acea zi când
înţelegând totul
nu-şi vor mai spune
nimic



Fericirea


caniculă
umbra unui fluture
înviorează firele de iarbă


ca atunci
când bunicul s-a întors
după cinci ani de război
şi ţâncii din sat i-au sărit cu toţii în braţe


i-au strigat tati tati tati
şi până în ultima zi
niciodată nu a mai fost
aşa fericit



Un cui ruginit


și astăzi am o zi fericită
dis-de-dimineaţă
am găsit un cui îndoit
ruginit
l-am luat
se încălzeşte în mâna mea
clipă de clipă
îşi leapădă rugina
ca pe-un păcat
diseară
ne vom ruga împreună
vom fi curaţi amândoi
aceeaşi formă
vom avea



Aer


când eram copii
şi crivăţul îngropa întregul sat în zăpadă
ne apuca dorul de primăvară
atunci ne duceam în grajd
luam paie calde din staul
închideam ochii şi le frângeam
aerul cuprins între două noduri
rămânea în plămâni
până când auzeam cucul cântând
iar în amintire
pe veci



Lut


când îmi juleam genunchii
bunica mă ungea cu lutul în care căzusem
coatele de-mi erau pline de sânge
mă ungea cu pământul
în care îmi curseseră primele picături
aşa te vindeci cel mai repede
zicea sărutându-mă pe frunte
iar rănile ştiind asta se vindecau mai uşor
bunicul tău când a fost împuşcat
îmi spunea
în lutul rusiei şi-a găsit alinare
trei zile a stat sub o brazdă
fiindcă a fost rana adâncă
şi pământul l-a simţit că-i străin
apoi i-a dat pace


odată
când bunicii i-a scăzut vederea
a mâncat varul de pe peretele de la apus
şi s-a făcut bine
iar când s-a îmbolnăvit de plămâni
a mâncat varul peretelui dinspre răsărit


pe timp de iarnă
când pământul era îngheţat bocnă
mâncam cu toţii din lutul pereţilor
încât după vreo molimă
vedeai dimineaţa şi seara prin pereţii caselor
cum oamenii îşi spuneau rugăciunea
de parcă ar fi fost într-un pântece


iar când viaţa li s-a plinit
bunicii s-au acoperit cu lut
şi orişice jivină
orice frunză sau sămânţă de la noi
procedează la fel
numai poeziile iubirile şi stelele
că-s mai gingaşe
doar cu praf
doar cu praful iluziei



Cea mai frumoasă femeie din lume


cea mai frumoasă femeie din lume
nu ştie gustul mierii
deşi părul ei are culoarea aceea
nici către cer nu priveşte vreodată
ochii ei seamănă cu interstiţiile norilor
pielea este mai arămie decât poşetele pe care le poartă
unghiile mai roşii decât sângele de sub ele
iar când în spatele bărbaţilor şi le înfige
sunetul seamănă cu cel al piroanelor
atunci când sunt bătute în cruce


cea mai frumoasă femeie tocmai ce venise la tatăl meu
în timp ce el dormea şi râdea în somn pe un pat de spital
căci o visa pe mama
cum
îi smulgea peruca
îi scotea ochii cu programul photoshop
îi pulveriza pielea şi unghiile
celei mai frumoase femei din lume
care nu cunoaşte decât gustul fierii
pe care bunicile mamele soţiile şi fiicele noastre
i-o toarnă pe gât
ori de câte ori vine să le ia bărbaţii fiii şi taţii
la cele mai grele munci ale pământului
deghizată în cea
dătătoare de viaţă



În valea cascadelor


în valea cascadelor e un talcioc
unde se vând potcoave noi şi ruginite
clasoare cu timbre prea mult expuse la soare
icoane cu vreun sfânt căruia i-a căzut faţa
curele din piele de şarpe
pene şi bilete de papagal
inele purtate sau rupte
haine vechi şi pantofi care au tocit lumea
poezii scrise pe şerveţele cu urme de ruj
iar spre ieşire se află vestitul raion cu oglinzi
în care dacă priveşti
te vei vedea aşa cum eşti cu adevărat
însă numai dacă te uiţi fix în ochii tăi
tu
cel din oglindă
la cel ce umblă prin târguri de vechituri
ca prin memorie
fără nicio speranţă
fără niciun regret
ducând viaţa de mână
ca pe copil la tăierea împrejur



Spin


cât e vara de lungă
mama umblă desculţă
câte un spin rătăcit
îi intră în talpă
şi ca pe copil de la sân
cu greu îl mai poate desprinde
că nu o lasă sufletul



Pe o bancă în parc


pe o bancă în parc
ne sărutăm
cât timp închidem ochii
fluturii trec de pe flori
în stomac



Fizica pe înţelesul copiilor


copilul a venit fericit de la şcoală
tati
azi la fizică am avut ca invitat un savant
care ne-a vorbit despre particula lui Dumnezeu
lumină găuri negre şi materia întunecată
lucrează la acceleratorul de la geneva
şi a zis că în cel mult cincizeci de ani
oamenii de ştiinţă vor afla totul despre ele
la sfârşitul orei a venit la mine şi mi-a zis
puştiule
după cum mă priveşti
nu cred că ai înţeles prea multe
dar eu politicos
m-am ridicat şi i-am spus
domnule profesor
nu vă supăraţi
însă la noi la ţară
fiecare află toate acestea
pe dată ce închide ochii



Cordonul ombilical


a venit şi vremea
să nu mă mai uit pe geam
străzile vitrinele trecătorii
rămân în urmă
privesc doar în ceafa şoferului
însă nu doar eu
cu toţii procedăm la fel
iar el simte asta
frica abureşte parbrizul cu totul
mai ales când închidem ochii
la vreo curbă în viteză
când trupurile noastre se îngrămădesc unul în altul
într-atât de mult încât o singură inimă bate pentru toţi
în timp ce sufletele ni se înşiră deasupra prăpastiei
agăţate unul de altul
de un fir nevăzut
pe care Dumnezeu îl toarce cu aceeaşi dragoste
ca a mamei
care întotdeauna după ce taie
cordonul ombilical al viţelului
îl aruncă peste gard
unui câine vagabond



Nisip mişcător


suntem câţiva oameni pe plajă
unii aruncă pietricele albastre în mare şi par fericiţi
alţii care culeg scoici şi alge
cu toatele moarte
mi se par la fel
valurile călduţe îmi ating din când în când picioarele
nisipul se surpă
mă afund tot mai mult
sunt din ce în ce mai mic
dacă mă uit la umbra mea
parcă o văd pe cea a bunicului
care în tinereţe fusese un bărbat înalt
apoi a început să scadă
ca şi cum carnea şi oasele i-ar fi fost tot mai grele
în timp ce pământul era din ce în ce mai moale
mai primitor



Vortex


am visat
că eram un disc imprimat
cu povestea vieţii mele
pe măsură ce mă roteam
dădeam senzații noi
stiloului candelabrului
şi celorlalte lucruri din odaie
mă-nvârteam mă-nvârteam
şi acul ce-mi răscolea memoria
se apropia tot mai mult
de minusculul orificiu central
unde urma dintr-odată să uit totul
să fiu aidoma stiloului candelabrului
și-a celorlalte lucruri din odaie

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul