Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Gulliver în comunism

        Ioan Groşan

O carte cu un destin absolut dramatic, Gulliver în Ţara Minciunilor, publică anul acesta Fundaţia Academia Civică. Ea a fost scrisă între anii 1956-1958, în „obsedantul deceniu”, sub pseudonim, de un ofiţer al Armatei Române, Ion Eremia, ajuns la un moment dat, prin meritele sale, în 1952, chiar general şi adjunct al ministrului Apărării. Însă tocmai aceste merite profesionale au făcut ca autorităţile vremii, cu ocazia epurărilor din 1955, să-l debarce din toate funcţiile sale şi din rândurile oştirii. Desigur, aceste întâmplări n-au avut cum să nu-şi lase amprenta asupra autorului, spirit lucid, martor sagace al tuturor ororilor epocii. Rezultatul retragerii impuse la masa de scris este tocmai volumul de faţă pe care Ion Eremia, de data asta naiv, a încercat să-l scoată, în dactilogramă, peste graniţă, apelând la o cunoştinţă, un marinar care putea călători în Occident. Marinar care nu s-a oprit decât la sediul „organelor”, ce imediat l-au arestat pe prozator şi l-au condamnat, scurt, la 25 de ani de temniţă, şicanându-l constant şi după eliberare, până-n 1990, când i-au înapoiat romanul păstrat în arhivele Securităţii. Tot atunci i-a fost înmânată şi prefaţa cărţii unde, ca să-şi ia o minimă precauţie, Ion Eremia scria, în 1958, că manuscrisul i-ar aparţine unui anumit I. Adam şi că el, manuscrisul, s-ar putea să fie chiar opera inedită a lui Swift! Precauţie inutilă şi încă o dată naivă: scrisă de mână, prefaţa n-a făcut decât să confirme, la o probă grafologică elementară, că autorul e chiar Ion Eremia...
Ajuns acum la a patra ediţie (!), Gulliver în Țara Minciunilor este, cum arată şi titlul, o parafrază a celebrelor călătorii imaginate şi scrise de Jonathan Swift la începutul secolului al XVIII-lea. Parafrază care merge până şi în subtitlurile capitolelor: capitolul III, de pildă, este rezumat astfel: „Gulliver ajunge într-o cetate ciudată. Apariţia sa uimeşte şi înspăimântă pe locuitori. Răsare ca din pământ o armată de poliţişti, care îl urmăreşte pas cu pas. Ciudatele apucături ale poliţiştilor”. Dar textul lui Ion Eremia nu se vrea numai o parafrază, ci chiar o continuare a ultimului volum al lui Swift, cel în care Gulliver ajunge în ţinutul cailor înţelepţi, în Ţara Houyhnhnm-ilor. De data aceasta, la autorul român, Gulliver nimereşte în Kukunia (stranie, aproape, coincidenţă cu Kakania lui Musil, despre care e cert că Eremia nu auzise!), un spaţiu totalitar, străvezie parabolă nu numai despre România anilor ’50, ci despre întreaga Europă de Est.
Şi, cu meticulozitate, Gulliver descoperă toate aberaţiile, toate ticăloşiile unui sistem concentraţionar, toate odioasele sale personaje. E totuşi uimitor să vezi cum romancierul, la nici zece ani distanţă de la instaurarea comunismului în România, reuşeşte să ofere un tablou cvasicomplet a ceea ce s-a petrecut la noi şi în lagărul aşa-zis socialist în acea perioadă, de parcă ar fi scris paginile respective cu ani buni după ieşirea dintr-o închisoare în care nici măcar nu apucase să intre. În pasta groasă a satirei recunoaştem imediat imaginea Canalului Dunăre-Marea Neagră („Valea Robilor”), interogatoriile interminabile dublate de tortură, obsesia sovietică a întâietăţii „ştiinţifice”, potemkiniadele organizate de regim pentru impresionarea oaspeţilor străini, cedările intelectualilor aserviţi, figurile crunte ale torţionarilor şi ale favoriţilor puterii etc. (Apropo de acestea din urmă: e mai puţin important la ce persoane reale face aluzie Ion Eremia, dacă, de pildă, şeful suprem, Granit, e Stalin sau Gheorghiu-Dej sau dacă Leva trimite la Ana Pauker; esenţial este că toate sunt portrete-robot ale unor întruchipări malefice, foarte atent realizate.) Sunt pagini excelente, cum sunt cele în care e descrisă o vizită la Academia Kukuneză, unde se încearcă punerea în practică a tot soiul de teorii aberante, cum e cea a înlăturării stomacului pentru a scăpa de foame (să ne amintim şi noi de mai recenta „alimentaţie ştiinţifică”) ş.a.m.d.
Gulliver în Ţara Minciunilor e şi, la limită, un policier, în sensul că personajul principal se implică într-o stufoasă acţiune de răsturnare a regimului. Nu sunt cele mai izbutite pasaje, după cum şi dialogurile, prea „autohtone” şi fără eleganţa marelui Swift, şchioapătă uneori.
Dar nu putem decât să visăm ce s-ar fi întâmplat dacă, scris la nici un deceniu după 1984 al lui Orwell, acest roman, cu toate scăderile sale, exclusiv literare, ar fi ajuns şi ar fi fost publicat, atunci, dincolo.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul