Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Comedia erorilor

        William Shakespeare

(fragment)


Traducere și note de George Volceanov



Intră Luciana cu Antifolus din Siracuza.


LUCIANA: Vai, Antifolus, uiți că ai soție
   Și, -n primăvara dragostei, ai vrea
  Mlădița dragostei, atât de vie,
   Să putrezească doar din vina ta?
  Dacă te-ai însurat din interes,
   De dragul zestrei, poartă-te frumos
  Sau, dacă ești cu alta înțeles,
   Fii mai discret și fii mai secretos
  Și n-o lăsa în suflet să-ți citească,
   Nu-ți da-n vileag motivele de-ocară,
  Duios fii, blând, necinstei pune-i mască
   Viciu-n straiul virtuții să-i apară.
  Mânjita-ți inimă să pară castă,
   Cucernic poarte-se păcatul tău
  Și fii discret, să n-afle de năpastă.
   Nici hoțul care fură nu-i clănțău!
  Ți-e dublă vina: o înșeli la pat
   Și-o lași să ți-o citească-n ochi la masă,
  Rușinea nu-i infamă, neapărat,
   De n-o sporește vorba păcătoasă.
  Credule suntem, bietele femei,
   Măcar să credem că ne mai iubiți.
  Noi gravităm în jurul vostru, hei,
   Iar voi pe degete ne învârtiți.
  Te rog să intri-n casă, dragă frate,
   Blajin alină-mi sora, spune-i „soață”.
  E lucru sfânt un strop de vanitate
   Când, măgulind, femeia o răsfață.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Domniță scumpă, nu știu cum te cheamă
   Și nu știu cum de știi numele meu;
  Isteață, dăruită peste seamă,
   Minune sacră de la Dumnezeu,
  Învață-mă să cuget, să vorbesc,
   Și minții mele proaste, ordinare,
  Căci știu prea bine cât de mult greșesc,
   Dezvăluie-i sensurile-ți neclare.
  De ce vrei să-mi abați sufletul pur
   Spre-o lume neștiută? Ești zeiță?
  Vrei să-mi dai viață iar? Ah, te conjur,
   Fă-mă alt om și rob ți-oi fi, domniță.
  Dar dacă eu mi-s eu, atunci, știu bine –
   Nu mi-e nevastă sora-ți smiorcăită
  Și n-o să-i fac la pat vasal din mine.
   Făptura ta mi-e însutit ispită!
  Cântecul tău ai vrea, sirenă dragă,
   În lacrimile ei să mă înece .
  De-l cânți doar pentru tine, -o să m-atragă
   Când părul tău de aur se va-ntrece
  Cu undele de-argint, pat îmi va fi
   Și voi muri convins că-i fericit
  Acela care astfel va sfârși.
   Înece-se-amorul ne-mpărtășit!
LUCIANA: Cum poți vorbi așa? Ce, ești nebun?
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Sunt doar năuc. De ce? Nu pot să spun.
LUCIANA: Doar ochii tăi, să știi, ei sunt de vină.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: I-a fermecat lumina ta divină.
LUCIANA: Îi vindeci de te uiți în altă parte.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: E ca și cum aș privi doar în noapte,
  Iubito!
LUCIANA:   Te poftesc să-i spui așa
  Surorii mele.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Surorii ei, da.
LUCIANA: Vorbeam de sora mea.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Ba nu, de tine,
  Tu însăți ești tot ce-am mai bun în mine,
  Tu ochi și inimă îmi ești, și hrană,
  Destinul meu, speranța-mi diafană,
  Doar tu-mi ești mie raiul pe pământ
  Și cel de-apoi, când fi-voi în mormânt.
LUCIANA: Ba soră-mea ar trebui să-ți fie.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Of, scumpo, spune-ți „soră” însăți ție,
  Pe tine te doresc și te-oi iubi,
  Și viața tu mi-o vei călăuzi.
  Tu ești nemăritată, eu – becher.
  Dă-mi mâna.
LUCIANA:   Ba șezi blând, atâta-ți cer,
  Mă duc să văd ce spune soră-mea,
  Dac-o să fie de acord și ea.
 
(Iese. Intră Dromio din Siracuza.)


ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Ei, Dromio, încotro? Unde fugi mâncând pământul?
DROMIO DIN SIRACUZA: Stăpâne, mă cunoști? Sunt Dromio? Sluga ta? sunt chiar eu însumi?
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Ești Dromio, ești sluga mea, ești tu însuți.
DROMIO DIN SIRACUZA: Sunt un dobitoc, sluga unei femei și sunt cam într-o ureche.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Sluga cărei femei? Și cum, adică, într-o ureche?
DROMIO DIN SIRACUZA: Să fiu al naibii, stăpâne, că-s într-o ureche și-i sunt îndatorat unei femei: mă vrea, mă hărțuiește, e chitită să mă aibă.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Și cam ce-și dorește de la tine?
DROMIO DIN SIRACUZA: Să-nnebunesc, stăpâne, cam ce-ți dorești tu de la calul tău; să mă-ncalece ca pe un animal – nu că aș fi eu vreun animal, ci ea, fiind ca un animal flămând, poftește la mine.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Dar cine, ce e?
DROMIO DIN SIRACUZA: Aaa, o tipă atât de manierată încât nici nu poți vorbi despre ea fără să te scuzi întruna că aduci în discuție un subiect atât de bestial. N-aș fi deloc norocos cu așa o partidă, deși e una grasă.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Cum, adică, o „partidă grasă”?
DROMIO DIN SIRACUZA: Să mor eu, stăpâne, e bucătăreasa și-i toată numai untură; și nu știu, zău, la ce ar fi bună – eventual, să-mi fac din ea o lampă, să fug de ea călăuzit chiar de lumina ei. Te asigur că zdrențele ei unsuroase ar putea arde cât ține o noapte polară. Dacă apucă ziua Judecății de Apoi, să știi că o să ardă cu o săptămână mai mult decât lumea întreagă.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Cum e la față?
DROMIO DIN SIRACUZA: Neagră ca ciubotele mele, dar cu mutra mai îngălată decât ele, căci asudă rău de tot, de te-ai putea îngloda până la glezne în rapănul ei.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Cusurul ăsta îl repară apa.
DROMIO DIN SIRACUZA: Aș, da’ de unde! Zici că așa s-a născut. N-o spală nici potopul lui Noe.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Cum o cheamă?
DROMIO DIN SIRACUZA: Nela. E înaltă ca schela, da-i mai mult lată decât lungă.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Vas’zică, are oareșce lățime.
DROMIO DIN SIRACUZA: Nu-i mai lungă din cap până-n picioare decât de la un șold până la altul. E sferică, de zici că-i globul pământesc. Aș putea găsi toate țările lumii pe ea.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: În ce parte a trupului se află Irlanda?
DROMIO DIN SIRACUZA: În zona bucilor, să mor eu. După smârcuri am recunoscut-o .
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Dar Scoția?
DROMIO DIN SIRACUZA: Pe-asta am găsit-o după ținutul sterp al palmelor ei bătătorite.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Și Franța unde-i?
DROMIO DIN SIRACUZA: Pe fruntea ei înarmată până-n dinți, purtând război împotriva părului ei protestant .
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Și unde-i Anglia?
DROMIO DIN SIRACUZA: M-am tot uitat după stâncile albe din Dover, dar numai albe nu-s în gura ei. Eu cred că-i în bărbia ei, judecând după saramura ce curge între Franța și ea.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Și Spania unde vine?
DROMIO DIN SIRACUZA: Pe cinstea mea, n-am dibuit-o, dar i-am simțit arșița în răsuflarea ei.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Unde-s America și Indiile?
DROMIO DIN SIRACUZA: Oho, stăpâne, drept pe nasul ei, împodobit tot cu coșuri și furuncule ca niște rubine și safire, oferindu-și bogățiile răsuflării toride a Spaniei, care a trimis adevărate flote de galioane să-ncarce nestematele nasului ei.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Și unde se află Belgia, Țările de Jos?
DROMIO DIN SIRACUZA: Vai, stăpâne, nu mi-am coborât privirea până într-atât. Una peste alta, rândășoaica sau vrăjitoarea asta a emis pretenții asupra mea; mi-a spus pe nume, Dromio; s-a jurat că-s logodit cu ea; mi-a înșirat toate semnele pe care le am din naștere – cel de pe umăr, alunița de pe gât, negul baban de pe brațul stâng – de m-a băgat în sperieți și am fugit de ea ca de o știmă.
Și cred că, dacă-n pieptu-mi dârz n-aș avea o inimă de-oțel,
M-ar pune să-i învârt frigarea, legându-mă ca pe-un cățel .
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Șterge-o acuși, dă fuga până-n port
  Și, dacă-i vânt spre larg, oriîncotro,
  La noapte n-o să mai dormim aici,
  În târg. De pleacă vreo corabie,
  Anunță-mă, ai să mă afli-n piață,
  Până te-ntorci, o să mă plimb pe-acolo.
DROMIO DIN SIRACUZA: Așa cum fugi de-un urs, să scapi cu viață,
  O șterg și eu, că nu o vreau de soață.
       (Iese.)


ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Văd că pe-aici sunt numai vrăjitoare,
  Așa că-i timpul s-o roiesc. Mi-e silă
  De-asta, care susține că-s bărba’-su,
  Dar sora ei, frumoasă, dăruită
  Cu har, m-a fermecat cu chipul ei
  Și felul ei de-a povesti – aproape
  Că am uitat de mine. Îmi astup
  Urechile, să nu-mi fac singur rău,
  Furat de cântu-i de sirenă, zău.


 (Intră Angelo cu lanțul de aur.)


ANGELO: Jupân Antifolus.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Așa mă cheamă.
ANGELO: Știu, dom’le. Iată, ți-am adus lănțugul.
  Credeam că dau de tine la „Mistrețul”.
  Mi-a mai luat o vreme să-l termin.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA (luând lanțul):
  Ce vrei să fac cu el?
ANGELO:            Orice dorești.
  Eu doar ți l-am făcut.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Cui, mie? Eu nu
  Ți-am comandat așa ceva.
ANGELO:           Păi, nu
  O dată, ci de douăzeci de ori.
  Du-i-l soției, să se bucure,
  Și-am să te vizitez la ora cinei ,
  Curând, ca să-mi dai banii cuveniți.
ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Dom’le, te rog, ia-ți banii chiar acum,
  Să nu rămâi făr’ lanț și fără bani.
ANGELO: Ce hâtru ești. Îți zic la revedere.
      (Iese.)


ANTIFOLUS DIN SIRACUZA: Din toate astea nu pricep nimic.
  Dar cred că va să fii prea vanitos
  Ca să refuzi un lanț așa frumos.
  Oamenii de manevre nu se țin,
  Le pică darurile din senin.
  Pe Dromio îl aștept în târg. Un vas
  Dacă ridică ancora, -i dăm sas!
      (Iese.)



Intră Adriana și Luciana.


ADRIANA: Măi, Luciana, chiar te-a ispitit?
   I se vedea-n privire că-i serios,
  Că nu glumește? Spune-mi, negreșit,
   Era palid sau roșu, trist, voios?
  Iar dacă se schimba mereu la față,
  L-înțelegeai, nu te lăsa în ceață?
LUCIANA: Spunea c-asupra lui n-ai niciun drept.
ADRIANA: Să-mi facă-n ciudă, că e un deștept.
LUCIANA: Și a jurat că e străin aici.
ADRIANA: La cum se poartă, -așa și poți să-i zici.
LUCIANA: L-am implorat să te iubească.
ADRIANA:     Și?
LUCIANA: Mi-a spus că doar pe mine m-o iubi.
ADRIANA: Și cum a încercat să te vrăjească?
LUCIANA: Cu vorbe care pot să răvășească
  Mi-a lăudat frumsețea și vorbirea.
ADRIANA: L-ai pus la punct?
LUCIANA:        Nu te pierde cu firea!
ADRIANA: Nu pot și nu vreau să mă potolesc,
  Voi da din gură să mă răcoresc.
  Urât e, cocoșat, bătrân, trecut,
  Fățos, diform și are trupul slut,
  E rău, ingrat, mojic, nerod, mârlan,
  C-un corp hidos și-o minte de prostan.
LUCIANA: Păi, nici nu merită să fii geloasă,
  Atâta pagubă – bine că-i dus de-acasă.
ADRIANA: Și totuși, e mai bun decât am spus,
   În ochii altora l-aș vrea mai rău:
  Nagâțul, când de lângă cuib e dus,
   Țipă, salvându-și puiul de călău;
  Deși vezi că-l înjur plină de zel,
  Sufletul meu se roagă pentru el.


 (Intră, grăbit, Dromio din Siracuza.)


DROMIO DIN SIRACUZA: Servanta... punga... futu-i... bagă mare!
LUCIANA: De ce gâfâi?
DROMIO DIN SIRACUZA: De-atâta alergare.
ADRIANA: Dromio, unde-i stăpânul? Toate-s bune?
DROMIO DIN SIRACUZA: La zdup, mai rău ca-n iad, așa s-ar spune.
  L-a priponit un drac împelițat,
  C-un suflet ce-are nasturi de oțel .
  Un diavol, spiriduș avan, un lup
  Mai rău, un tip în uniformă, -n zdup;
  O cutră, un gabor ce nu-ți permite
  S-o tai pe căi înguste și cotite;
  E un copoi bezmetic, dar urma tot ți-o ia
  Și pân’ la Judecată, te duce-n iad colea .
ADRIANA: Ce-i omule, ce s-a-ntâmplat?
DROMIO DIN SIRACUZA: Nu știu ce s-a-ntâmplat, dar știu că-i arestat.
ADRIANA: Cum arestat? Dar cine-i reclamantul?
DROMIO DIN SIRACUZA: Nu știu nici reclamantul, da-i bine priponit
  De-un om al legii-n haine de piele înțolit.
  Vrei să-i trimiți, stăpână, banii din scrin, să-l scapi?
ADRIANA: Mergi, surioară, adu-i.


(Iese Luciana.)


Din W. Shakespeare, Opere, Vol. X, în curs de apariție la Editura Tracus Arte, ediție coordonată și îngrijită de George Volceanov. Din sumarul acestui volum vor mai face parte piesele Iulius Caesar (traducere de Lucia Verona și Horia Gârbea) și Othello (traducere de Lucia Verona).

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul