Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Între „mituri căzute“: Cazul Arthur Dan

        Cornel Ungureanu


În vremea în care lucram la Istoria secretă a literaturii mă gândeam că un capitol aparte ar trebui acordat celor care vor să lărgească „porţile percepţiei”. M-aş fi oprit şi la cei din generaţia lui Eliade, Cioran, Comarnescu, dar şi la cei care-i urmau cu mare viteză: Emil Botta părea chiar un lider important al promoţiei. Putea fi chiar un vârf de lance. Poet, dar şi eseist, actor strălucitor, bărbat al scenei, Emil Botta putea ilustra mai bine decât alţii procesul de transfigurare pe care îl realizează drogul. Din seria imediat următoare, personalitatea cea mai puternică ar fi fost Arthur Dan. Despre Arthur Dan e bine să cităm din prefaţa lui Ion Vianu la Mituri căzute (Apostrof, 1999): „...Dan şi-a trăit destinul psihiatric până la capăt, şi... acesta i-a marcat în modul cel mai dureros existenţa. Am putea spune că, mergând mai departe ca mulţi alţii, el trage ultimele consecinţe din profesia lui şi plăteşte cu propria-i persoană cutezanţa de-a nu fi: om de litere sau om de ştiinţă, practician sau visător, mediocritate sau geniu. Această plată are şi ea o faţă dublă, ca a oricărei monezi,o alternativă care se numeşte: psihiatru sau alienat”. Şi, cu maximă delicateţe, scrie medicul şi colegul Ion Vianu: „Căci Dan, trebuie să o spunem aici, cu un adânc respect, fără umbra intenţiei de-a ne atinge de amintirea severei lui siluete morale, a făcut personal experienţa nebuniei într-o formă lucidă, controlată şi autopunitivă.” Şi încheie, la modul cel mai frumos cu putinţă, Ion Vianu: „Putem să ne imaginăm ca un dialog interior acest Eritis sicut Deus: Pentru ce uzezi de morfină, am întrebat un toxicoman.Pentru că, în felul acesta, asemenea lui Dumnezeu, pot suprima pentru o clipă existenţa ucigătoare a timpului, care mă îngrozeşte”.


Mărturisesc că m-a intimidat acest „Eritis sicut Deus”. Veţi fi la fel ca şi Dumnezeu, vei fi asemenea Zeului, puterea ta va fi fără margini. Mi s-a părut riscant să scriu acest capitol, deşi el putea explica mai bine atât anii treizeci ai culturi române, cât şi subteranele anilor cincizeci.


Aşadar, excepţionalul psihiatru care a fost Arthur Dan: un medic care va scrie mereu despre stupefiante. Le dă ocol, fără a intra în amănunte. Pare că îl interesează doar profesiunea sa, şansele sale, buna desfăşurare a ei. Ce scrie, în aforismele sale din Mituri căzute, eminentul cărturar? Iată câteva dintre propoziţiile sale de răscruce:


Wer Wein verlangt, der keltre eifrig Trauben (Faust, II, 1,2) Are dreptate Goethe. Un haşişoman mi-a mărturisit că ar fi fericit doar când va avea o cultură întinsă de canabis indica”. Iată un Final identic: „Alcoolicul cochetează cu ideea de desăvârşire. Morfinomanul se îneacă în ea. Filosoful învaţă metodic să înoate. Dacă insistă prea mult, toţi trei se întâlnesc la ospiciu”. Sau Fanteziile unui morfinoman: „Noi suntem singura categorie de oameni care în societate părem normali, cu toate că suntem stăpâniţi de cea mai sinistră nebunie, iar în ospiciu suntem consideraţi alienaţi, cu toate că lipsa totală a morfinei nu mai îndreptăţeşte acest termen”. Sau, Variaţiuni de longitudine geografică: „Mexicanii întrebuinţează mescalina ca pe un auxiliar preţios în oficierea ceremoniilor magice. A fost suficient ca mescalina să fie importată în Europa, pentru ca să fie folosită ca simplu drog de experienţă pentru halicinaţii”. Sau Halucinaţia halucinaţiei: „În timpul unei crize halucinatorii pe care şi-a provo­cat-o cu peyotl, Quercy notează că până şi obiectele reale din jur i se păreau halucinaţii. Dovada cea mai bună că, în mare parte, fenomenul halucinatoric e de natură pur psihică”.


Cele zece porunci ale psihiatrului, în viziunea lui Arthur Dan, încep cu:


„ 1) Începe prin asimilarea completă a teoriei medicale – şi numai după aceea citeşte psihologie, caracterologie, literatură. Dacă vei urma calea inversă, nu o să crezi un cuvânt din baza psihologică a psihiatriei, ceea ce o să facă din tine un bun teoretician şi un excelent observator, dar niciodată un mediocru medic;


2) Citeşte multă neurologie. Numai în felul acesta te vei convinge de inutilitatea şi absurditatea aşa-zisei colaborări neuro-psihiatrice;


3) Maeştrii tăi cei mari să fie Shakespeare, Dostoievski şi Nietzsche”...


Maeştrii cei mari l-au ţinut lângă cerchiştii care, la începutul anilor şaizeci, erau încă nişte foşti deţinuţi. La Săvârşin, unde era directorul aşezământului psihiatric, Arthur Dan le-a asigurat o retragere şi poate chiar o supravieţuire fericită. Dar nu numai lor, ci şi unor scriitori clujeni care aveau nevoie de dialogurile cu el. Mituri căzute a apărut la Editura Apostrof în 1999, teza sa de doctorat n-a apărut încă. În tratatul de Patologie obsesivă, Mircea Lăzărescu, tânărul său colaborator de la Săvârşin, aşezase un Capitol introductiv, semnat de eruditul psihiatru. Arthur Dan făcea un scurt istoric al problemei, alunecând mereu către literatură în subcapitole care ar putea fi de folos cercetătorului literar. În 1973, adică după ce, cu patru ani înainte, Arthur Dan (pe care Eduard Pamfil îl considera cel mai de seamă psihiatru român) îşi încheiase socotelile cu această lume. Ar putea fi aşezat Arthur Dan în seria cărturarilor români care au sfidat „porţile percepţiei”? Iată o întrebare căreia trebuie să-i descoperim, cu grijă, contextul necesar.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul