Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

PREMIERĂ INEDITĂ: „SORA BEATRICE”, la BISERICA LUTERANĂ din CLUJ

        Eugen Cojocaru

Clujul nu mai termină cu surprizele frumoase anul acesta: premiera piesei lui Maurice Maeterlinck, Sora Beatrice, a avut loc vineri, 11 septembrie, la Biserica Evanghelică-Luterană din centru, pe colț, vizavi de Muzeul de Artă.
Scriitorul belgian de expresie franceză (1862-1949) este autorul mai multor piese de teatru de mare succes, fiind integrat în mișcarea simbolistă din epocă. Se lansează la Paris, în 1889, cu Prințesa Maleine, primită cu entuziasm de critica și publicul francez. Din dramaturgia sa amintim Intrusa, Orbii, Moartea lui Tintagile, Pelléas și Mélisande (pe libretul căreia Claude Debussy va compune superba opera omonimă), Interior, Pasărea albastră. Primește Premiul Nobel pentru Literatură în 1911.
Pornind de la marile tragedii clasice grecești, dar axându-se pe dramaticul cotidian, el creează o atmosferă densă, „o angoasă indefinibilă în prezența sacrului, ce are asupra personajelor un efect paralizant, mergând până la incapacitatea lor de a acționa” (Manfred Krüger – Spre o dramă interioară – teatrul simbolist francez). Menționăm că spectacolul s-a jucat, în România, prima dată în 1912, la Teatrul Național din Craiova, în direcția de scenă a lui Emil Gârleanu. În sala Atheneului, în anul 1923, direcția de scenă a aparținut unor nume celebre: Ion Marin Sadoveanu și Eman. Cerbu, iar regia lui Victor Bumbești, statuia Madonei fiind realizată de Ion Jalea, iar traducerea aparține rafinatului poet al pastelurilor, Ion Minulescu.
Asociația Culturală „Art-Cord” a făcut posibil acest „spectacol independent” având o distribuție de înaltă clasă cu actori ai Teatrului Maghiar de Stat din Cluj: Sora Beatrice/Sfânta Fecioară – Csilla Albert, Stareța – Réka Csutak, Sora Eglantine – Csilla Varga, Sora Félicité – Rita Zsigmond, Sora Balbine – Júlia Laczó, Sora Clemence – Kinga Ötvös, Preotul – Áron Dimény, Teodor – Gabor Viola, Mica Aletta/Micul Maurice – copiii Gyopár Bogdán/Mátyás Fehér.
Regia lui Alexandru Gherman ne propune un text și o interpretare dense, într-o locație – chiar în incinta bisericii – ce potențează și acutizează recepția și empatia publicului. Absolvent de Informatică la Cluj, el pleacă la Londra, unde urmează cursurile renumitei London Film School, după care lucrează, ca asistent al lui Andrei Șerban, la montările unor autori clasici: Euripide, Ibsen, Brecht. Costumele lui Gyopar Bocskai vizualizează epoca din care se inspiră autorul, o veche legendă a Evului Mediu, cu „Misterele” creștine mult apreciate, pe atunci, de spectatorul medieval.
Dar, surpriză: acțiunea începe în pivnițele bisericii, unde, în deschidere, publicul e invitat la un pahar de vin – sala e transformată în discotecă și vedem o pereche: ea mereu ademenită, aproape agresată de un tip care tot încearcă să danseze cu ea în gesturi lubrice, fără echivoc. Vom constata că ei vor fi și perechea Sora Beatrice/Teodor – regizorul ne spune, deci, că mai nimic nu s-a schimbat de sute și mii de ani.
La fel se întâmplă și la mănăstirea unde Sora Beatrice își îndeplinește cu fervoare credința și iubirea întru Iisus, dar e sedusă de Teodor, care îi propune să fugă cu el pentru a o lua în căsătorie, promițându-i iubire veșnică. Atunci când ea fuge, dispare și statuia Maicii Domnului, patroana lăcașului sfânt, dar Stareța, „Surorile” și prietenele sale constată, cu uimire, că s-a încarnat în Sora Beatrice, cu care seamănă mult, și va rămâne printre ele, protejându-le, până la revenirea spășită, după 25 de ani. Teodor a abandonat-o după trei luni de la fuga lor, cu un copil în burtă, iar ea va mai face doi, dar, din cauza sărăciei, va duce o viața plină de chinuri, batjocuri și-i vor muri toți trei. Întoarcerea la mănăstire, spre a-și regăsi liniștea sufletească și spirituală, coincide, din nou, cu o minune: Sfânta Fecioară nu mai e de găsit, dar toate remarcă statuia „revenită” pe soclu − așadar, nu e o „simplă statuie”!
Interpretarea actorilor este extrem de profundă și, având ca „scenă” spațiul sacru al bisericii, impactul asupra spectatorilor este dublu, astfel încât se înfiripă o atmosferă de bulversantă autenticitate. În dificilul rol principal, Sora Beatrice/Sfânta Fecioară, Csilla Albert ne oferă un regal de interpretare fără exagerări lacrimogene, construind un personaj ce acceptă crudul destin cu discretă demnitate. O secondează, emoționant de autentice în trăirile lor, și celelalte surori, evidențiindu-se prietena ei, Sora Eglantine/Csilla Varga, apoi Stareța – Réka Csutak.
Muzica lui Zoltán Horváth însoțește, subliniind sonor, acțiunea, iar maestrul de lumini Attila Almási creează o atmosferă cvasi-mitică. De operatorie și lumina din secvențele de film s-au ocupat Radu Norbert și Ballók Attila, montajul − Toth Orsi, iar regia tehnică aparține lui Zongor Réka.
Finalul este apoteotic, iar „scena”/zona altarului e invadată de mulți copii, semn că în ei se ascunde speranța de a învăța lecțiile vieții spre a fi mai bine. Spectatorii, care au ocupat complet băncile bisericii, au aplaudat călduros prestația actorilor și a echipei de montare, chemându-i de mai multe ori „la rampă”.


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul