Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

DIMINEAȚĂ PIERDUTĂ

        Gelu Negrea

Este o dimineață neobișnuită aceasta īn care tocmai am așternut pe hārtie cuvintele pe care le citiți acum. (Nu, nu e o figură de stil: mă număr printre anacronicii rămași de rușine īn epoca pixului și celulozei, iar după cum evoluează lucrurile, șansele de a ajunge, īntr-un timp omenește predictibil, să scriu direct īn computer sunt egale cu șansele reprezentativei de fotbal a Romāniei de a cuceri anul viitor titlul european). Īmi pare o dimineață altfel decāt altele nu doar pentru că azi e duminică sau fiindcă succede celei mai lungi dintre nopțile anului (aia cu trecerea la ora de iarnă). Și nici pentru că se īmplinesc 60 de ani de la primirea Romāniei la ONU, după cum anunță un post de radio FM. (Ultima chestie īmi sună cam ciudat. Verific pe internet: e adevărat, īn linii mari: evenimentul s-a petrecut 1955. Dar pe 14 decembrie; deci...).
Peste cāteva ore – două, trei, nu mai mult – Simona Halep urmează s-o īntālnească pe Flavia Pennetta īn primul meci de la Turneul Campioanelor de la Singapore. Sincer, mi-e frică de această īntālnire, ca și de celelalte două din grupa roșie. Italianca a cam desființat-o pe Simona īn semifinala de la US Open, confirmānd palmaresul pozitiv pe care īl avea īn confruntările cu reprezentanta noastră. Cu Maria Șarapova treaba stă și mai prost: Halep pare să se fi pricopsit cu un complex de toată isprava īn fața decorativei rusoaice pe care Dumnezeu a dăruit-o și cu o valoare sportivă comparabilă cu frumusețea și distincția ei de invidiat (mai puțin strigătele alea inestetice, desigur, dar asta e: nimeni nu-i perfect...). Ceva speranțe s-ar mai lega de īntālnirea cu Radwanska, dar și acelea oarecum nesigure și, īn orice caz, insuficiente pentru satisfacerea așteptărilor noastre. De mult n-am mai avut o astfel de bizară senzație de incertitudine īnaintea startului unei competiții, indiferent din ce disciplină sportivă. Fără alte argumente īn afara unui feeling capricios, mi se pare că marea jucătoare care este Simona Halep poate ieși la fel de bine pe scut sau sub scut din această ediție a Turneului Campioanelor. Respectiv, să nu cāștige nici un meci ori să le cāștige detașat pe toate.
(Deocamdată, īn deschiderea primului set din partida cu Flavia Pennetta, constănțeanca noastră conduce cu 1-0.)
Īn această dimineață de duminică am avut confirmarea unei catastrofe extrem de greu de digerat: echipa de gimnastică feminină a Romāniei a ratat calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, ocupānd doar locul 12 la Campionatul Mondial desfășurat la Glasgow. Nu-mi plac patetismele ieftine (las’ că nici alea scumpe...), detest atāt bocetele folclorice, cāt și lamentațiile rafinate cultural, mi se pare că un eșec de asemenea proporții īși este suficient sieși, nu mai are nevoie să fie amplificat prin hăulite și țāpurituri tendențioase. Să ne aducem doar aminte că un īnceput al sfārșitului a existat și pentru handbal, și pentru box, și pentru volei, și pentru alte discipline īn care am strălucit cāndva pe firmamentul mapamondului, pentru ca, īncet-īncet (uneori și īn ritm accelerat, nu-i vorbă), să ne cufundăm īntr-o uitare soră cu moartea performanței și vară primară cu anonimatul cel mai jalnic. Nu vreau să cred că și cu gimnastica feminină s-ar putea īntāmpla ceva asemănător, Doamne ferește, dar nici nu pot elimina cu totul probabilitatea. Īn fond, și cānd a īnceput alegerea prafului īn handbal nu s-au īnregistrat cutremure și nici numărul meteoriților ce amenințau Pămāntul nu crescuse simțitor. Iar dacă atunci cānd cuceream titluri mondiale cu cel mai firesc aer cu diamante din lume ar fi venit cineva să cobească, sugerānd că vom intra nu peste multă vreme īn cea mai cruntă recesiune sportivă imaginabilă, l-am fi luat la mișto cu geniul lingvistic care ne caracterizează, mai cu seamă cānd plonjăm īn zodia lui rāsu’-plānsu’ unde am fost īntotdeauna și vom rămāne de-a pururi suverani...
Bat cāmpii cu parafraze și eufemisme pentru că n-am curaj să strig din toți bojocii: SOS! Se scufundă planeta nădejdilor noastre de a fi īn continuare ce-am fost și īncă ceva pe deasupra! Un univers de mituri și legende riscă să se prăbușească sub ochii noștri larg īnchiși sub apăsarea indiferenței de partid și de stat care ne īnconjoară și ne īnăbușă!
(Simona Halep a cāștigat īntre timp primul set cu Pennetta la zero. Pe urmă, și meciul.)
Tot īn această dimineață pierdută pentru alte īndeletniciri mai de soi (nu-mi cereți să exemplific: exemplele-s făcute pentru proști, decreta odinioară un poet, cam proletcultist de felul lui, altminteri cu fulgurații lirice excepționale), īn dimineața cea mai belalie din partea de secol XXI dusă deja pe apa sāmbetei, prin urmare, n-am altă idee mai bună decāt să mă cufund cu fulgi cu tot īn lectura interviului pe care Florin Surugiu īl acordă publicației Formula AS. Poftim? Cine e Florin Surugiu? Deja ați uitat? (Recunosc: mimez uimirea așa, pentru culoare locală și ca să mă dau interesant; de fapt, nu mă mir absolut deloc!). Florin Surugiu este component al Naționalei de rugby a Romāniei, tipul acela cu fizionomie de star de cinema blond, care plāngea ca un bebe crescut la orfelinat la finele meciului cu Canada īn care „stejarii din Carpați” realizaseră cea mai spectaculoasă īntoarcere de scor din istoria Cupei Mondiale. Īn interviul cu pricina, Florin Surugiu spune multe lucruri, unul mai interesant decāt altul, cu deosebire despre rugby, acest sport fascinant despre care īnțelepții spun că este un sport de golani jucat de niște gentlemeni, spre deosebire de fotbal care este un sport de gentlemeni jucat de niște golani. Spicuiesc cāteva fraze din răspunsurile lui Florin Surugiu: poate cineva se va apleca asupra lor și va īncerca să le pătrundă īnțelesurile de dincolo de performanță, triumf și glorie. „Rugby-ul e un sport de echipă și īți dă o anume prestanță. Te īnvață ce e respectul de adversar, față de arbitru, față de spectatorul care vine la meci. Asta nu o vezi la alte sporturi. E o chestiune de educație, așa ești crescut de mic. N-o să mă trezesc eu acum, după 20 de ani de rugby, să mă duc să trag la răspundere arbitrul, ca la fotbal! Poți fi un rugbyst cāt ușa, cea mai mare vedetă, cānd arbitrul ia o decizie, aia e, bagi capul īn pămānt și o accepți, chiar dacă uneori e nedreaptă, că se mai īntāmplă ca arbitrul să nu vadă bine”.
(Simt nevoia unei pauze pe care mi-o acord cu generozitate. S-a făcut deja marți. Īncepe meciul Simonei cu Șarapova).
V-ați prins de ce, īn general, oamenii nu pricep regulile de joc la rugby și, onest vorbind, se uită īn teren ca pisica-n calendar? Nu regulile (pe care practicanții acestui sport, īntr-adevăr, bărbătesc, le consideră de o simplitate dezarmantă și de o logică absolută) nu le īnțeleg, ci filozofia rugby-ului. Ea este de pe altă planetă, ezoterică, impenetrabilă și bună de dezbătut la orele de dirigenție pe care un parlamentar romān le vrea īnlocuite cu ore de educație sexuală. Corect: periodic, și cadrele didactice trebuie să se recicleze și să-și updateze cunoștințele īn materie.
(Maria Șarapova – Simona Halep: 6-4, 6-4. Of!)

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul