Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Ana Ruxandra Ilfoveanu şi vocaţia măştilor

        Iolanda Malamen

La Galeria Senso, spaţiu care reuşeşte de fiecare dată să ofere publicului evenimente expoziţionale de primă importanţă, Ana Ruxandra Ilfoveanu a propus īn acest octombrie o expoziţie īn care autoritatea stilistică şi imaginarul spectaculos-univoc au readus īn atenţie o operă picturală de excepţie.
Trecută prin iureşul unor enunţuri metaforice, prin scriiturile multor parabole şi prin transformări care nu i-au diluat substanţa, ci au desăvīrşit-o, această operă, cu sonurile ei de perpetuă naraţiune, are, de fiecare dată, la īntīlnirea cu publicul, acelaşi grad de fantastă comunicabilitate.
Disciplina şi bucuria cu care artista īşi consacră timpul lucrului, īn ecourile unor lecturi pe care le-a memorat şi le-a tot interpretat vizual, „pătimind” expresionist şi integrīndu-le īn istoria plină de surprize a vizualului, experienţa deceniilor de lucru īn atelier, sīrgul, constanţa cu care a realizat din universalul emoţional şi imemorial imagini īn care realul şi suprarealul supravieţuiesc legitim au dus acest figurativ īnspre formulări hipnotice, spre zboruri īngereşti, spre īmpietriri şi introvertiri fragilizate şi vlăguite de gestica metaforic-mecanică.
Ana Ruxandra Ilfoveanu are vocaţia scenografiilor prin care personajele rătăcesc aparent invulnerabile, aspirīnd aerul īnserărilor şi dimineţilor, fiecare cu motivaţia lui, īntr-o linişte endemică, patetică. O lume a prestidigitaţiei īnvăluită īn mister, cu pusee de bucurii adamice, cu măşti, poze, jocuri regenerative şi o autonomie şocantă ce transformă personajele īn jucători hieratici ai marelui spectacol narativ. Uneori gestica rămīne la stadiul intenţional, de parcă un dresor nevăzut opreşte din curgerea firească timpul, ca īntr-un stop-cadru.
Carnalitatea, voluptatea, hedonismul, risipa de frazări lipsesc īn aceste picturi care duc transparenţele pīnă dincolo de conţinutul lor.
Se creează o armonie stranie īntre cuvīnt şi valoarea lui, īntre şoaptă şi linişte, personajele expulzīnd, parcă, din zecile de măşti īnsuşite ridările īn exces. Elementele cele mai familiare devin adevărate obiecte de reflexie. Asistăm la festinuri austere, ritualuri casnice, meşteşuguri transpuse seducător din paginile unei literaturi a simbolurilor, aşezarea īn pagină avīnd un ritm grafic clarificat, exprimat acut. Lipsesc volumele şi tuşele ce validează desenul clasic, artista avīnd pentru haşurile şi liniile expresioniste un ataşament născut din propriile enzime stilistice. Personajele sunt construite cel mai adesea cu un minimum de elemente, semănīnd cu acele păpuşi plate din lemn, cu membrele rotindu-se īn jurul unei axe. Ele par născute din spirit pur, īnveşmīntate īn cromatici din care aproape niciodată nu lipsesc pămīnturile grele, verdele şi roşul. Asta nu īnseamnă că există o limitare a cromaticilor, dimpotrivă, se observă chiar o exuberanţă pasională a tuturor gamelor existente. Animalele şi păsările par uneori nişte accesorii, alteori sunt parte organică din morfologia visului, ca simbolistică simbiotică.
Ana Ruxandra Ilfoveanu este un artist prolific, pentru care nu există obstacol care să īnceţoşeze vraja lucrului. Pentru ea, desenul şi pictura sunt respiraţie, resursele imaginarului fiind şi ele inepuizabile.
Coşmarul nu-şi face loc īn lucrările ei şi nici anecdoticul brutal. Există o aspiraţie vizibilă pentru meşteşugul gravat obsesiv, ce pecetluieşte formele. Smerite şi senine, īmpăcate şi egocentrice, abstrase şi scrutătoare, triumfătoare şi resemnate, personajele fac parte dintr-un aide memoire excepţional, pe care Ana Ruxandra Ilfoveanu īl rescrie, transferīndu-l din literatură īn lumea abisală a visului, ţinut tutelat de admirabile grafii.
Claritatea imaginarului face ca privitorul să-l memoreze aproape instantaneu: de la lucrările cu buchete de flori īn vase de pămīnt pīnă la cele cu personaje aflate īntr-o transă a echilibristicii şi acrobaţiilor, de la peisajele brăzdate de glodul generos şi pīnă la compoziţiile de mari dimensiuni, īncremenite īn propria umanitate, amputate şi uneori dizarmonice şi lipsite de elementarul pitoresc.
Gestica acestora s-a născut imperios din condiţia lor morală, iar trecerea de la naraţiunea densă la plăsmuirile cu puls expresionist a epurat din imaginar orice balast scriptural, prelungind starea de veghe şi concentrarea spre simbolurile narative.
Am văzut expoziţiile pe care artista le-a deschis īn ultimii ani. Le-am şi menţionat īn presa scrisă, cīnd am simţit nevoia să-mi exprim opiniile vizavi de ele şi īntotdeauna am simţit cu emoţie, īn desenele şi picturile Anei Ruxandra Ilfoveanu, īnsoţirea organică cu literatura şi bucuria lecturii.
Īn acest spectacol uman, arlechinul, muzicantul, magicianul, dresorul de şoimi, acrobatul, Bătrīna care desenează, Vīnzătoarea de iluzii sunt cronicari ai unei lumi care-şi negociază libertatea fără a se autovictimiza. O vagă senzaţie de parestezie le tulbură uneori visul şi concentrarea, energiile şi mişcarea.
Ceea ce este uimitor īn această pictură născută dintr-o racordare a imaginarului la simbol şi metaforă este, īn primul rīnd, linia trasată decis, uneori cu şerpuiri căutat inabile, cum sunt cele care amintesc de dīrele lăsate de pensula unui zugrav. Alteori, mai ales īn desen, mīna sigură imprimă linii de o fineţe caligrafică desăvīrşită, ce poate fi asemuită cu cea a anluminărilor, aşa īncīt imaginile se pot „citi”, ca īn cărţile de literatură, filă cu filă.
Expoziţia de la Senso a arătat un artist statornic īn valorizarea imaginarului, artist a cărui acribie conceptuală asociază dintotdeauna metafora, simbolul, cu fluxul imagistic al propriei cunoaşteri. S-a putut observa fidelitatea artistei pentru memoria culturală nefluctuantă, care are īncă multe de spus īn zona acelui realism magic, dar şi īmpătimirea, mărturisită, de altfel, īn varii īmprejurări, pentru figurativul īn care s-a descifrat pe sine şi a descifrat īncă de la primele lucrări tensiuni şi linişti, zarvă şi solitudine, mister şi comunicare, respirīndu-le adīnc, ca pe un aer care i-a dat forţă.
Sărbătoarea Fecioarei din Cérés, lucrare amplă, cu adnotări din Psalmi, a izbăvit-o pe artistă de amintirea unei procesiuni la care a fost martoră acum mai bine de un deceniu īn Barcelona. Pe fondul de un albastru rece, īntins uniform ca un spaţiu astral, marionete supradimensionate sunt mīnuite din viscerele veşmintelor sărbătoreşti. Personaje stranii, „deposedate” de carnalitatea frustă, păpuşari ocazionali ai grandioasei procesiuni, ies la iveală din aceste veşminte „croite” după fastul legendarei sărbători.
Universul artistei abundă de personaje autocentrate, exersate īntr-un spectacol al īnsingurării meditative şi al unor ocupaţii calofile, de-o gratuitate seducătoare, chiar şi inocentă, care ţine tot de literatură − Sfīrşitul carnavalului, Un arlechin după spectacol, Măştile spectatoare, Dresorul de pisici, Bărbatul care ascultă şoapta cutiei muzicale, Dresorul de şoimi, Cavalerul florii de cireş, īn grădină, Īn echilibru, Personaj cu mască, Trompetistul, Negustorul, Ochi de cīine verde, Bărbat cu amuletă ş.m.a.d.; peisajele: După ploaie, Se face tot mai tīrziu, Umbre pe deal (lucrare copleşitoare prin forţa ei simbolică, prin sonul de inchietudine corporală; marea de ocruri amintind de Van Gogh susţine cele trei umbre supradimensionate, investite cu o vagă identitate scripturală, din care răzbate o vegetaţie crudă). Peisajul rural, ca apropiere de Dumnezeu, īnseamnă īnfăţişare colinară golită de prezenţa umană, īnseamnă reavănul vegetal, stratificări şi brăzdări ale pămīntului īn starea lui naturală, cu case „crescute” ici-colo, īntr-o familiaritate consangvină cu anotimpurile, şi cu drumuri trasate febril ca īntr-o ingerinţă cadastrală. Totul pare defrişat, golit, dar extrem de familiar. O „pelicul㔠cinematografică ce se repetă la nesfīrşit.
Florile sunt un capitol la care artista se īntoarce de fiecare dată, ca la o sursă de imunizare a imaginarului: nemţişori, muşcate, trandafiri, crăiţe, bucheţele umile de flori de cīmp, īn căni de lut admirabil redate cu pensulaţii brune şi albe, care te fac aproape să simţi īn mīini materia ancestrală din care sunt plăsmuite. Din ele răsar cromaticile vegetale īmbibate de străluciri, ireale, fragile.
Ana Ruxandra Ilfoveanu a găsit īn genele meşteşugului ei pictoricesc un spaţiu emblematic īn care-şi rosteşte visul, folosindu-se de o cheie pe care o răsuceşte cu mult har īn carnea lui.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul