Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Printre cuvinte

        Andrea Hedeș

Vali Orţan s-a născut în 1970 în localitatea Balş, judeţul Olt. Este absolvent al Universităţii „Spiru Haret” din Bucureşti – Facultatea de Drept.
A mai publicat volumul de poezie Ikebana surâsului: prea multă lumină doare, Editura Geea, Botoşani, 2004, volum premiat la Concursul Național „Porni Luceafărul...”, Botoşani, ediţia 2003, cu Premiul Editurii Geea şi al Revistelor Contemporanul − Ideea europeană şi Unu.
În 2015 publică volumul Glonţul predestinat, Editura Grinta, apărut în Colecţia Poezia Vie, iniţiată şi coordonată de Asociaţia Culturală Direcţia 9.
„Cel ce a scris aceste versuri curat-inspirate, las că mi-e frate, dar merită renumele de poet pe nerăsuflate. Vali Orțan, băiat fundamental trist, și-a făcut mai întâi nume de epigramist. De la epigramă la poemul liric, oho!, saltul este inter-regn, de la nume la renume, de la nimfă la fluture sau, ca să ne întoarcem un pic la sat, ca de la piatra din praștia lui David, pentru Goliat, la glonțul predestinat. Ei bine, să-i faci iubitei una ca asta, adică să-i dedici un volum de versuri intitulat Glonțul predestinat, iată un act de terorism poetic pur, istoric asezonat, absolut de invidiat. Poezia, în atari condiții fatal armate, știm bine, nici nu contează, cât actul iubirii dedicate, în sine: Foc! Inimii acestei prea băftoase Christine”, scrie Marian Drăghici pe coperta a patra a volumului.
Saltul de la nimfă la fluture despre care Marian Drăghici face vorbire este însă lipsit de „mister”, de magia ce însoțește o atare transformare. Treptele urcușului inter-regn, ca să păstrăm expresia comentatorului, se vădesc în poeme, la fel și „izvoarele”, unele mai apropiate fibrei poetice a lui Vali Orțan și, prin urmare, mai firesc transpuse în poezie: „ascultă/ foșnetul lacrimilor!/ nu-i așa/ că seamănă/ cu o mare/ cuprinsă/ de liniște?” (liniște) sau „răsare luna./ mirosind a tăcere,/ ierburile plâng” (kaiku). Altele însă dau dovada unui nedorit efect de palimpsest „închis în mine/ ca-ntr-o carceră,/ devorat de păcatul/ de a fi fără să vreau,/ mă nasc din nou/ atât de original, încât/ nu-mi mai amintesc/ cine sunt./ mâna mea plânge,/ ochii mei pipăie/ intensitatea secundei în care/ ploaia are trup de femeie./ tu ții lumea în palme/ ca pe un glob de cristal...” (carceră). Sau: „desigur, într-o altă viață/ am fost fluture de noapte,/ părul tău-lumânare/ sub ramură de vâsc.// când te doare sufletul/ nu e ca atunci/ când te dor măselele./ nu s-a inventat novocaină/ pentru durerea aceasta.// te-aș iubi și-n lipsa ta,/ sau, poate, doar așa te iubesc./ poate doar absența naște iubire.// ne-am fost pereche, lumină și zbor./ nicio nirvana nu va putea/ încheia ciclul acesta” (poem nescris, caut autor). Temele majore: viața, moartea, iubirea, poezia etc., sunt o piatră de încercare și nu din cauza falsului motiv „nihil novi sub sole”. Insuficient distilate, motive, teme, direcții se aglutinează alcătuind multe dintre poemele volumului, într-un periplu de la geneză la haiku, de la folclor la amurgul zeilor ș.a.m.d. Există însă și acele poeme în care poezia nu este căutată, invitată, curtată... Sunt acele poeme în care cine scrie se scrie, permițându-ne să vedem fragmente dintr-un suflu liric cu tentă epică, încă nepercutant, dar autentic: „să mergi prin oraș/ și să ți se pară că/ te urmăresc străzile, că s-au rătăcit în tine./ să le auzi spunându-ți:/ «arată-ne drumul către/ orașul acesta, străin,/ în care nu mai știm/ încotro ducem!»/ să mergi prin oraș/ și să urmărești străzile/ care te urmăresc/ în speranța că,/ undeva,/ au un capăt” (pribegie) precum și „i-am scris numele/ pe-un zid/ și-n fiecare zi mergeam/ să îl privesc./ după un timp, lumea,/ curioasă, a început/ să mă însoțească.../ după un alt timp,/ nu am mai putut/ să-l văd:/ venise cineva/ și zidise/ o biserică...” (ctitorie).
Uneori, glonțul predestinat, însoțit de o ploaie de gloanțe oarbe, poate face ca poezia să fie un act de terorism poetic pur, lucru care, cu (mai) puțină indulgență și cu (mai) mult curaj, poate fi evitat.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul