Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O direcţie nouă a romanului

        Nicoleta Milea

Limita verbului cultivată în ascensiune şi capacitatea de a sparge tiparele prozei generaţiei optzeciste, în care autoarea se înscrie doar cronologic, sunt două din atributele fundamentale ale romanului scris de Viorica Răduţă, Vremea Moroiului, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2015 (300 pag.), pe copertă: Mihaela Ioana Atomei, Mireasa, ulei pe pânză.
Itinerarul parcurs până aici cuprinde volumul de versuri – debut: Patimi după mine, 1988, apoi, Lipsa de psalmi, 2000, Al 13-lea Iov, 2003, Când amintirile, corpuri subtile, 2007, Viaţa de apă de uscat, 2008, Cam toţi murim, 2010, Mama întreabă dacă stau până diseară, 2013; romanele: Înainte de exod, 1998, Irozii, 2001, Hidrapulper, 2007, În exod, 2008, Mama mea moarte, 2008, În două lumi, 2013; volumele de eseuri: Graalul fără Graal, 2002, Interpolări şi interpolări, 2007.
Conştiinţă cu rezonanţe cosmice şi implicaţii axiologice, Viorica Răduţă explorează universul în multiple direcţii şi cu profunde transformări în societatea umană, spectacolul din afară continuă înăuntru, generând fenomenul principal, literar. Dacă încercăm, citindu-i cărţile, să o încadrăm într-o anumită orientare, vom constata că este, pe de-a-ntregul, o scriitoare atipică.
Autoarea îşi argumentează astfel opţiunea de a fi scris Vremea Moroiului: „Există o vitalitate a kitsch-ului, de la cel politic la cel existenţial («mahalaua» pusă până şi pe cruce), simţit ca o tortură zilnică. Romanul de faţă este, în primul rând, rezistenţa mea la această posesie curentă. Descălecatul, «creşterea», dar mai ales «descreşterea» Aurelianului în spectacolul de viaţă şi de moarte al Bucureştilor sunt doar oferta ficţională şi fantasmală, pusă sub protecţia unei profesoare, imobilizate şi în apartament, şi între lumi, a postacilor care-şi trădează trauma şi defecte în şi prin scris, la fel ca vechii reclamagii, a lăudătorilor puterii versus cârcotaşii la vremuri de tranziţie, a prezicătoarei cu buza Apocalipsei pe figură, a unei mass-media interesate, în final a morţii înseşi, umblând cu uşurinţă prin amestecul diaboliza(n)t şi ultimativ dacă avem în vedere fiinţarea noastră. Dacă din «realitatea» clar delimitată de copertele acestei cărţi cineva desprinde posibile corespondenţe cotidiene, este răspunzător de perspectivă, şi ea pe linia romanului, însă”.
Aşadar, titlul cărţii de faţă nu trebuie să ne surprindă, cunoscând şi celelalte volume ale scriitoarei. Înainte de a trece la lectura propriu-zisă, el poate funcţiona şi ca răspuns la multiple şi ipotetice întrebări ce confirmă un stil care combină pertinenţa conceptuală cu „picanteria” ritmică a scriiturii, dar şi cu flexibilitatea cont(r)actului cu cititorul, şi aceasta fiind una din particularităţile artei literare a Vioricăi Răduţă.
Vremea Moroiului nu este nici discreditarea modelelor, nici a stereotipiilor romaneşti, el este deschiderea spre inovarea narativă. Moartea şi visul nu sunt numai teme fundamentale, ci şi o „retorică” literară, constitutivă a textului, din care se ivesc subteme ce vizează lumea misterioasă, cealaltă, nu de Dincolo, căci diferă una de alta. Dintr-una te mai poţi întoarce, din cealaltă, niciodată!
Pe fundalul unei Capitale atemporale, personaj suprauman, Moroiul, instanţa în jurul căreia gravitează toate nucleele narative şi epice, oferă cititorului un spaţiu de manifestare fără precedent. Interferenţa dintre ficţional şi non-ficţional, dar şi fuziunea lor naşte o lume nouă a textului, care conchide asupra relaţiei dintre individ şi istorie, făcând artă din strategiile de folosire a mediatorilor.
Cartea are, în cele trei părţi ale sale (I. Cărţile Larisei; II. Moartea la pachet bate apocalipsa; III. Braţul şi decăderea Moroiului), puncte de vârf ce reprezintă tot atâtea deschideri în exegeza romanului contemporan. Astfel, din prima parte reţinem din Înainte de descălecatul Moroiului chipul Moroiului, văzut ca expresie a unor „meta- meditaţii” naratologice: „Larisa citise ştirea pe un site pus la favorites şi se apucase să comenteze că numitul Aurelian Moroiu este caricatura lui însuşi la şaptezeci de ani împliniţi. Dacă se referă la figura preşedintelui e adevărul gol-goluţ, după Baba Vancea, Un înviat din morţi, clopotele n-au bătut degeaba. Chiar Larisa Banu comentase pe forum la cele 55 de kilograme că nici un caricaturist nu poate învinge grafica naturală a masculului acesta. Fătat din storcător sau dintr-o centrifugă dată la turaţie maximă direct în politică. Un ochi se uită la cer, altul reazemă podeaua, hainele stau pe el ca pe umeraş. Dar cusurul nu e în făptură, nici şoarece întreg, şi nici struţ pe picioare, nici crocodil şi nici viperă, ci în tupeu, pe care-l vomită în public” (pag. 19).
Din partea a doua reţinem pentru noutate şi apertură Înmormântare la pachet.
Lectura critică atinge punctul maxim în Preumblare între lumi din partea a treia, capitol consacrat paginilor de un realism feroce, printr-o amănunţită surprindere dinăuntru şi din afara lumii, altfel spus: deschidere spre celălalt şi fermitate interioară.
Viorica Răduţă scrie un roman realist magic din nevoia depăşirii unei utopii exclusiviste a purei spiritualităţi, reducând ameninţarea încremenirii în sine. Dincolo de calităţile creative şi narative, miza romanului este una remarcabilă prin seama pe care o dă relaţiei istorie şi adevăr, conţinut şi formă, semnificaţie şi sens, realitate şi ficţiune, într-o manieră cu totul originală.



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul