Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Hazardul controlat

        Constantin M. Popa

În colecția „Avangardă și transdisciplinaritate” a Editurii Aius, a apărut recent masivul volum Sașa Pană. Opera poetică, ediție îngrijită de Petrișor Militaru, promotor al unui program bine articulat de recuperare/revizitare a acelor creații ieșite din unghiul de interes al receptării, dar care sunt indispensabile cunoașterii fenomenului literaturii noastre în devenirea sa.
O fotografie din anul 1928 îl surprinde pe Sașa Pană, alături de obscurul Moldov, discutând, la cafea, pe marginea unor poeme în manuscris. Este atitudinea definitorie a acestui scriitor prolific (poet, prozator, autor dramatic, eseist, memorialist), agreat de turbulenții Geo Bogza, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Ștefan Roll, Claude Cernet pentru echilibrul său catalizator. A reușit să adune în jurul revistei unu colaboratori de notorietatea unor André Breton, Paul Éluard, Mathias Lübeck sau artiști plastici, de la Victor Brauner, Marcel Iancu, M.H. Maxy până la celebrul Man Ray.
„Secretar al inconștientului”, Sașa Pană a fost, în același timp, un trezorier al avangardei noastre istorice, punând în circulație, ca editor, scrieri semnate de Urmuz, Tristan Tzara, Ilarie Voronca, M. Blecher.
Ceea ce ne interesează acum este opera sa poetică subsumată, cel puțin ca intenție, mișcării suprarealiste. Petrișor Militaru, în substanțialul său studiu introductiv ce însoțește ediția de față, analizează, într-un sistem bogat de referințe, un parcurs deloc linear. Debutul, sub influențe simboliste, ascunde și un „filon romantic” semnificativ pentru evoluția ulterioară a poetului. Odată cu volumul Diagrame, Sașa Pană se înscrie pe orbita esteticii avangardiste, încercând îndrăznețe forme de „experimentalism grafic și textual”. Urmează prozopoemele din Echinox arbitrar, punctul de vârf al poeziei sale, „moment-cheie, ce ne duce cu gândul la «punctul suprem» al lui Breton unde antinomiile nu mai sunt percepute ca fiind contradictorii”, subliniază autorul prefeței, care, trebuie să observăm, se mișcă dezinvolt în teritoriul artei suprarealiste. Remarcabile sunt aici portretele apropiaților mișcării de avangardă, evocarea unor personaje feminine misterioase, „discursul hipermetaforizant” („VIII, TĂCERE: De cretă. Tăcerea școlilor noaptea, tăcerea candelă./ Altă toamnă cu ploaia de dantele transparente la ora cînd umbre se sinucid. Acesta e adevărul”), dar și jocul experimentalist exprimat în pictograme. De reținut că nu lipsesc nici elemente ce țin de recuzita romantică.
Reprezentativ pentru poezia lui Sașa Pană este și volumul Cuvântul talisman, unde imaginarul poetic se structurează în jurul unor imagini din zona divinației, a hazardului și a „surprinderilor”. Un poem exemplar din acest volum, ne încredințează Petrișor Militaru, este Cristal, în linia scenariilor suprarealiste. După 1934, poetul revine la biografismul „infuzat de nostalgie”, cu versuri în care narează melancolic reverii neoromantice.
Odată cu instalarea regimului comunist, Poemele (cu sau) fără de imaginație sunt marcate fatalmente de semnul conjuncturalului. Este de apreciat acuratețea ediției, care, alături de date inedite de istorie literară și de o interesantă iconografie, respectă adevărul integral al operei. Însuflețit de alte avânturi revoluționare, Sașa Pană își face „autocritica”, iluzionându-se că noul nu-i va găsi creația într-o iremediabilă inactualitate: „Zvârl la gunoi cuvintele mătăsoase/ Parfumurile și moliciunile cotidiene/ În cari m-am bălăcit douăzeci de ani/ Și dezghioc verb zgrunțuros precum faptele,/ Precum gândul de cremene al pionierilor”.
Va aborda reportajul liric, versul agitatoric (De-ajuns, Românie, calvarul!, text pentru care uitatul Matei Socor a compus muzica interpretată la Opera Română în 6 noiembrie 1944, cu prilejul sărbătoririi Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, ține să precizeze poetul) și imnul de slavă, în cel mai pur stil proletcultist: „Iată-i în mijlocul nostru,/ Îmbrățișați de ovații,/ Coperiți de glorie și decorații./ Fluviul tancurilor trece/ Trece cu mult așteptații,/ Victorioșii,/ Ostași, fără pereche,/ Ai Armatei Roșii”.
Încercarea de a reveni la formula aventurii suprarealiste (Culoarea timpului) este tardivă și dă măsura unei vocații risipite. În personalitatea lui Sașa Pană, ca și în poezia sa, s-au manifestat tendințe contradictorii: pe de o parte, fronda avangardismului subversiv și, pe de altă parte, elegiacul sentimental. Aproape toate poemele sale respirând climatul sfidării, revolta, sunt intersectate de starea de nostalgie.
În vreme ce cariera medicului militar a avut un drum ascendent, până la gradul de general, poetul Sașa Pană (pseudonimul lui Alexandru Binder) a trecut prin momente de criză, riscând erodarea. Toate acestea au fost însă „controlate” de un salvator simț al medierii, minat, e drept, de un sentiment de frustrare, ceea ce l-a determinat pe Ion Pop să-l considere un suprarealist incomplet.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul