Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Alexandra Hâncu

Salt între două lumi


când am ajuns aici am tras adânc aer în piept
bine ai venit în țara unde se păstrează pe etajere cultura
brânza veche şi istoria în felii paralele
poți să te plimbi prin ele cât vrei alege
1000... 100... 30 de ani


eu veneam dintr-o țară ca iarba care câștigă
o zi în plus fiindcă rădăcinile îi sunt de iarbă
unde trebuie să fii iarbă pentru liniști de morminte
unde se păstrează pe etajere vinul vechi
ajută pentru uitare


am plecat din țara-câmpie-ideală-pentru-a-ți-lua-avântul
ca să ajung în țara-cu-multe-vârfuri-de-munți
a trebuit să identific un nou spațiu între stâncile est-vest
să învăț fără voia mea saltul între două lumi


cum să fac primii paşi
pe drumurile sinuoase de munte
pentru o zi de supraviețuire în plus
pentru o zi în plus


piciorul stâng se detașa de o lume cel drept călca în alta
și așa fără odihnă deasupra prăpastiei
într-o parte ceea ce atingeam cu mâna
în cealaltă ce-mi întindea mirajul


continuam desculț drumul concentrată ca un acrobat
până peisajele est-vest se făceau unul
acolo sus orice mișcare putea fi fatală
şi-atunci hotărât fiece pas făcut apropia cerul



Privesc cum lucrurile se dezgheață


în ochii celor care n-au cunoscut niciodată căldura
n-au știut să rămână nici să plece
în țara în care doar privirea rece îți deschide ușa
singurătatea e casa ființei


spațiul pe unde trec se face alb după dezgheț
caut ochi cunoscuți în fluxul de aburi
dar nu există prietenii în țări înghețate
unde se trăiește sub control de stat și de stare


luxul rezervat celor puternic industrializați
schija singurătății reci marcând până la os
privirea de metal lasă urme roșii pe unde se plimbă
tot ce-i rece alungă aburii iluziei


ajutor! e nevoie de echilibru chemați cuvintele:
sunete de velur și sunete de metal
ciment mobil pentru nisipuri mișcătoare
pompe de sânge pentru răni incurabile


celor ce nu pot rămâne nici pleca
doar privi rece așteptând
bolnavi și plini de speranță
în faţa unei uşi condamnate



Încrederea


e dansul ce duce tot mai departe ca un vârtej
drumul grăbit sub ritmul picioarelor și al speranței
corpul se strânge într-o bătaie de inimă
coloana vertebrală asumând toate funcțiile


pașii dansului spoliere de neant
pe drumul orgoliilor rănite
necunoscutul scoate tot ce atinge ca un magnet
îndoielile din hățișuri sângele din iluzii


dar câți aud când le vorbeşti consolarea
e că durerea lor e mai mică decât a ta
glasul nu se aude când aștepți ecoul
totu-i să-nveți cât mai curând dansul picioarelor frânte


anii subțiază anturajul cu timpul
puține urechi care ascultă te ridici
cauți drumul degetele fierbinți salvator aspiră
coloana vertebrală de ceară



Lecturi imposibile


Când s-a schimbat succesiv alfabetul
latin în chirilic și invers două secole
literele și-au trecut de la unul la celălalt sângele prin sondă
rebele unele dintre ele refuzau tranzitul astfel
de două secole s-au adunat între două maluri de râu
cuvinte închegate în scrisori nedeschise nici azi


scrisorile îngălbenite grele ca plumbul
le-am luat din mâinile bunicii și le-am plantat lângă stejarul
secular le-am pipăit pulsul gata să le deschid
au început să scoată șiruri de fum
m-am îndepărtat de ele. și vechile mine pot exploda
ca să fiu în viață scrisorile nu trebuie niciodată deschise



Supravieţuire


am supravieţuit am ales
foarte devreme refuzul și plecarea
strigătul mut şi alinierea
de partea răniților şi marginalilor


şi nu mai știu cum să înaintez pe o linie de fier
când supraviețuirea înseamnă îngenunchere
în faţa unei fantome plânset înăbușit între coaste
mâna care azi ne salvează mâine ne va exclude


când nimeni nu pare ce este cu adevărat
şi nu este ce pare nu-mi fac iluzii
dacă a trăi cu adevărat presupune să te arunci
cu pieptul între gloanțe să mori de fiecare dată


cuvintele mi-au subţiat pielea până la sânge
și-acum nimic nu trece fără să ating
lucrurile până la os le văd de departe cum deschid
cu tăria lor florile bombele


supraviețuirea vrea noi pansamente
cuvântul potrivit peste rana potrivită
dar cuvintele nu mai au același sens
după ce-ai revenit de la moarte



La un concert


o inimă stă cuminte pe clapele unui pian
în așteptarea picăturilor aducătoare de viață
spectatori cu buchete imense de liniște în brațe
numai clipele de suspans risipesc angoasele


pianistul trage scaunul mai aproape
primele note aruncă sfori întinse în aer
inima deschide ochii face primii pași pe clape
în sală respirațiile se-nșiră pe sfori în picături de rouă


linii drepte salturi dureroase între tonalități
spectatori paralizați de câteva sunete
cele mai dure lovituri se resimt la încheieturi
pianul semeț privește mulțimea ca pe un pumn de mărunțiș


în sală freamătă oglinzi în bătaia vântului
inima cioburi atârnă pe sfori în picături de sânge
aleargă sfărâmată de pe o clapă pe alta
nu mai știe ce să facă cu atâta viață

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul