Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Frații Brian, Sirigu și Becali II

        Gelu Negrea

Nu știu alții cum sunt, dar eu, cānd mă gāndesc că turneul final al Campionatului European de fotbal-asociație, France 2016, riscă să se ducă īnvārtindu-se fie pe apa Sāmbetei, fie pe a Tamisei ori a Rinului dat fiind faptul că pe malurile Senei se consumă episoade dramatice din al treilea război mondial (Papa dixit și, să am pardon de impresie, dacă nici Sanctitatea Sa nu știe ce vorbește, atunci nu ne rămāne decāt să ne scoatem cu toții abonamente la conferințele de presă ale domnului general Anghel Iordănescu!), cānd aflu cu stupoare bine temperată că două meciuri programate īntre echipe din elita soccerului continental sunt amānate sau anulate sub imperiul amenințării atentatelor cu bombe și kalașnikovuri profesioniste pentru că, de cāteva săptămāni, peste Occident flutură simbolice zăbranice negre, cānd eu īnsumi, īn calitate de persoană fizică, īncep să īnțeleg ce e frica pe epiderma mea sau, mă rog, pe undeva, prin preajmă, că și chestia asta cu distanțele s-a relativizat de la o vreme pānă la caragialianul care nu mai poate omul pentru ca să īnțeleagă o iotă, cānd se īntāmplă toate astea și altele ejusdem farinae, simt cum, pe zi ce trece precum fanfara militară īn frunte cu-n tambur de vārstă medie, īmi piere tot mai apăsat cheful să bat cāmpii cu grație și aplomb despre sportul-rege, democrația crampoanelor, egaluri cāt o victorie niciodată repurtată și alte subiecte la fel de pasionante.
Da, dar, pe de altă parte, e sfārșit de an care māine-poimāine se-nnoiește, cu bilanțuri și clopoței tricolori, cu retrospective sentimentale de competiții și performanțe, cu speranțe aninate īn brazi și păltinași imaginari, cu urări īn formă de semne bune deceniul are īn acompaniament de buhai și țiteră electorală și așa mai departe pānă īn pānzele albe și fileurile de aceeași culoare blagoslovite de Tecău și Mergea cu evoluții demne de Turneul Campionilor și de semifinalele sale, īn care ambii tenismeni romāni tocmai s-au calificat. La dublu, ce-i drept, dar nici asta nu e de ici, ci de acolo, din Londra uimită că frații Brian pot s-o īncaseze și ei, ca niște muritori de rānd. Și că mașina de tenis Novak Djokovici nu e chiar un agregat infailibil dacă dincolo de fileu se află poate cel mai valoros și mai fermecător competitor din istoria sportului alb, Roger Federer.
Ca să ne mai descrețim frunțile īngāndurate, haideți să ne jucăm de-a dilema veche īn context nou-nouț: cum e oare mai bine, ca băieții noștri și companionii lor să se īntālnească īn penultimul act al turneului (și-ntr-acest chip și-asemănare s-avem asigurat un cuplu finalist) sau, dimpotrivă, să se evite reciproc avantajos și cu talent organizatoric īn această fază a competiției și să dea nas īn nas direct īn finală (Romānia avānd astfel asigurat un cāștigător?!). Aici să vă văd...
Pānă ieșiți voi din această patriotică aporie, hai să ne īntoarcem la fotbal, că tot acolo ne simțim ca acasă. Ca acasă la italieni, se-nțelege, unde trupa lui Antonio Conte ne aștepta la potecuță cu intenția neospitalieră de a spăla pe seama fizicului nostru plăpānd rușinea unei scărmăneli proaspăt administrate īngerilor albaștri peninsulari de dracii roșii belgieni. Īn dimineața meciului, am avut un dialog telefonico-microbistic cu consulul Romāniei la Bologna, dramaturgul și prozatorul Eugen Șerbănescu. Așa cum nu se-ntāmplă de regulă īntr-o conversație despre fotbal, am ajuns destul de repede pe cale pașnică la cāteva puncte asupra cărora părerile noastre unanime coincideau. De exemplu, că nici una dintre cele două selecționate nu mai e ce-a fost: Italia, de patru ori campioană mondială, Romānia cāt pe-aici să ajungă īntre primele patru la World Cup, S.U.A. 1994. Că Italia este favorită fiindcă evoluează pe teren propriu, iar Romānia pleacă cu șansa a doua și nu se mai īntoarce. Că Tătărușanu, goolkeeperul Fiorentinei, liderul din serie A, arată bine īn poarta Naționalei Romāniei, īn timp ce Vlad Chiricheș este la fel de titular ca și el, cu toate că relația cu echipa sa de club este ambiguă rău, iar Radu Ștefan, unul dintre căpitanii lui Lazio Roma, intră consecvent īn vederile selecționerilor, nu și īn unsprezecele tricolor din motive greu de intuit chiar și pentru un diplomat. Īn fine, că, una peste alta, Italia va cāștiga īn virtutea inerției, iar Romānia va pierde īn virtutea tradiției. (Adevărul este că am mai schimbat noi pentru totdeauna și cāteva idei privitoare la tata Puiu, Ciprian Marica și religia ortodoxă, dar pentru nedivulgarea lor invoc sacrul drept la intimitate de care beneficiază inclusiv cuplul de mijlocași la acoperire Bianca Drăgușanu – Adrian Cristea.)
Adevărul este că ambele formații au evoluat peste așteptări, cu mențiunea, īnsă, că așteptările erau cam pipernicite. De la noi s-au remarcat Hoban, Dragoș Grigore, Tătărușanu, Chiricheș și Steliano Filip. De acord, ultimul doar un minut și n-a atins mingea nici o dată, īnsă a jucat oricum mai bine decāt Raț și Săpunaru la un loc. Intrarea, după pauză, a genialului Sānmărtean și a la fel de tehnicului Maxim s-a simțit imediat: italienii ne-au egalat și au luat și conducerea pe tabela de marcaj. Norocul nostru s-a numit junele Florin Andone și antrenorii lui spanioli care i-au băgat bine īn cap că scopul final al jocului de fotbal este marcarea de goluri īn poarta adversă, nicidecum driblarea propriei umbre și pasa laterală īn ritm de vals. De la italieni, cel mai mult mi-a plăcut Buffon pentru că i-a lăsat locul īntre buturile gazdelor lui Sirigu: fără respingerea acestuia exact īn piciorul oportunist al lui Andone nu se știe dacă Romānia mai īnscria vreodată al doilea gol. Pe scurt, pentru ambele formații, un meci de palmares și de ținut minte. Din motive diferite, evident...
Apropo de palmares, marcă, stadion și altele asemenea: dacă n-ar fi trist și dramatic ceea ce se īntāmplă la clubul care s-a numit cāndva Steaua București, ne-am tăvăli cu toții pe jos de rās. Orgoliul prostesc al lui Becali II, insul reciclat la Poarta Albă, dar rămas cu nostalgia perioadei īn care legea era EL, a făcut din echipa (fostă) din Ghencea campioana turistică a țării: Cluj-Napoca, Pitești, Turnu Severin și cine știe ce localitate va mai urma pe post de teren propriu al unui club angajat īntr-un război pe viață și pe piață cu Ministerul Apărării Naționale pe care Gigi Becali īncearcă, fără succes, să-l privatizeze de cāțiva ani. Păcat de ce se-ntāmplă sub ochii noștri cu unul din puținele branduri autentice din sportul romānesc! Și asta doar din cauza incompetenței și vanității unui om care tratează Steaua de la īnălțimea deprimantei zicale neaoșe: eu te-am făcut, eu te omor! Iar īn timpul și spațiul acesta vital, alde Vali Argăseală, Ionuț Luțu, Teia Sponte și, cu voia dumneavoastră, ultimul de pe listă, Helmuth Dukadam, īși dreg vocile de soprane de coloratură pentru a-i cānta prohodul...

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul