Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Mereu Poezia! Drum rupestru pe tăpşan...

        Horia Gārbea


Lucian Vasiliu


Şobolanul Bosch (antologie de poezie 1981-2006)


Editura Paralela 45, poezie



Ştim cīt de ciudat e destinul cărţilor... Răscolind biblioteca īn vederea unei reaşezări, am scos o carte pe care n-apucasem s-o citesc. Dedicaţia este datată 15 mai 2006. Volumul se ascunsese din motivele lui tainice şi aşteptase peste doi ani. L-am parcurs cu o voluptate cu atīt mai mare, amintindu-mi prima vedere a lui Lucian Vasiliu, īntr-o seară din 1982, la cenaclul SLAST din Strada Gutenberg, prezidat de, pe-atunci supraponderalul, Ion Cristoiu. Eu eram un simplu spectator anonim, student īn anul I, dar īmi amintesc perfect lectura poetului ieşean din volumul abia apărut Mona-Monada, debutul său. Nu ştiu dacă Lucian īşi mai aduce aminte acel recital, mie mi-a plăcut şi m-am bucurat să regăsesc īn antologie versurile din poemul Mierla de la Casa Pogor, capodopera juvenilă a optzecistului. Ehei, de-atunci multă apă a curs pe Dīmboviţa şi Bahlui, dar iată că antologia īl prezintă pe Lucian Vasiliu veşnic tīnăr şi ferice, cam ştiurlubatic, făcīnd sărbători cu artificii din poemul ocazional, dedicat la moment, ca o fotografie la minut, ca pīnzele imortalizīnd clipa ale impresioniştilor. Remarc īn curgerea de 25 de ani a operei lui Lucian Vasiliu o continuitate şi o consecvenţă pe care puţini autori o au, alegīnd ei formule diferite şi contrazicătoare. Autorul memorabilului poem Şobolanul Bosch, care dă īn chip justificat titlul volumului, caută tinereţea fără bătrīneţe şi eterna evadare cu complicitatea şobolanului care īi roade cătuşele noapte de noapte. Īi doresc s-o găsească şi să īmi spună şi mie secretul!



Ioan Evu


Trenul de seară, Cenuşă orbitoare şi altele,


Editura Călăuza, MediaImage şi Canon, poezie şi muzică



Un plic mai neobişnuit decīt cele primite de mine cam zilnic pe adresa „Luceafărului“ a sosit de la Hunedoara. El conţinea două volume de versuri publicate la Editura Călăuza, dar şi un CD al grupului Canon. Versurile cīntecelor acestui trio (Ioan Evu, Iulian Maxim, Adrian Praţa) aparţin aceluiaşi autor al volumelor, poetul şi cantautorul Ioan Evu. Nu sīnt puţini poeţii care īşi cīntă versurile pe la noi, dar nici mulţi nu sīnt. După dispariţia maestrului regretat Cezar Ivănescu au mai rămas şi īi putem cita pe Adrian Fărţilă, Ion Zubaşcu şi... lipsă de memorie sau de muşterii. Versurile lui Ioan Evu, ca şi muzica lui, precum şi vocea, sīnt plăcute, stilul melodiilor merge spre folk, aminteşte de Pasărea Colibri din vremurile bune. Componenţii Canonului nu sīnt oameni la prima tinereţe şi e de presupus că erau liceeni pe vremea Beatels-Phoenix. Versurile lui Ioan Evu sīnt serioase, complexe, departe de facilitatea „textelor de muzică uşoară”. Poemele orchestrate au epic şi poantă, chiar noimă aş zice, fără a cădea īn abisuri incompatibilie totuşi cu o muzică de ascultat pentru relaxare. Īn ceea ce priveşte textele din volume, cu care desigur Ioan Evu concurează la olimpiada eternă a literaturii, ele au aceeaşi plăcere a scrisului şi cochetărie de a atrage atenţia şi voluptatea cititorului īntr-un moment de răgaz şi far’niente al acestuia. Hamlet īn Bizanţ e un poem care defineşte starea cu pricina. Ioan Evu este, hotărīt lucru, un autor eminamente simpatic.



Mariana Filimon


Iarba de mare


Editura Nouă, poezie



Mariana Filimon este o poetă binecunoscută care, de la debutul său din anul 1976, a fost prezentă permanent īn atenţia publicului prin cele peste zece volume de versuri, ca şi prin cărţile sale pentru copii. Iarba de mare este īnsă o apariţie specială. Este o culegere lirică a maturităţii, īn care eseul ia formă poetică şi se concentează, esenţializat de sintaxă. Aparenţa este adesea īnşelătoare, aceea a unor pasteluri, natura este descrisă de poetă īn īncercarea de a se da un corp material ideilor. Această formă atrage lectorul pentru că se refuză conceptul pur, devitalizat şi fără legătură cu realul, ideile apar mai puternice atunci cīnd sīnt īnvăluite īn acest trucaj al peisagistei. Īnsuşi titlul trimite la o asemenea interpretare: iarba de mare sugerează prin uscăciunea īn care se păstrează după ce seva vitală a dispărut. Īn volumul prezent, Mariana Filimon scrie o poezie lapidară, săracă īn vorbe şi mai ales īn abstracţiuni, bogată īn obiecte şi sugestii. Remarcabil este modul īn care lucrul se īncarcă de sens şi devine vehiculul unei gīndiri abstracte, iar descrierea crează atmosferă cu simplitate şi pregnanţă: īn drumul meu/ īntīlneam atīţia copaci resemnaţi/ dincolo de marea ce era/ doar o idee de mare/ un substitut al cuvīntului/ o coajă de frig violet. Scrisul Marianei Filimon se īmplineşte cu această carte ?i īşi defineşte cu discreţie şi claritate traseul precis, construit cu atenţie.



Victor Ştir


Alcool şi sānge


Ed. Karuna Bistriţa, poezie



Faţă de sintagma uzual㠄alcool īn sīnge”, titlul lui Victor Ştir se arată original, ca şi coperta, care reprezintă o mīnă īnsīngerată, probabil mīna care scrie. Conţinutul celor vreo 60 de poeme scurte e mai puţin ieşit din comun. Poetul are ceea ce numim de regulă talent, precum şi o anumită tehnică, deprinsă prin lecturi şi exerciţii personale. Totuşi el se predă uneori confortului de a transcrie convenţional „poetic” nişte banalităţi, frizīnd chiar pleonasmul: soarta ne-a aşezat/ īn cutii depărate/ ca pe rubine de preţ. Acesta e īntreg poemul noi. Există oare şi rubine de doi lei? Alteori textul resimte infuzia unei stranietăţi şi a unei anxietăţi care interesează: de dragul poemului s-a īmplinit o crimă/ la marginea oraşului īn casa albastră. Lectura volumului presupune căutarea şi izolarea fragmentelor care sīnt efectiv poezie dintr-o curgere nesupravegheată. Un procedeu iritant este alinierea versurilor cīnd la dreapta, cīnd la stīnga, cīnd centrat, fără a putea discerne o regulă īn acest plasament, posibil pentru că o permite calculatorul şi atīt. E de altfel uimitor cīt de puţini poeţi reuşesc să se abţină de la asemenea giumbuşlucuri pentru a se concentra la text. Delirul suprarealist īi iese bine lui Victor Ştir şi stīrneşte zīmbetul: dintr-un pui de muşcată/ a ieşit un peşte mic negru/ pe care trebuie doar// să-l īnghiţi. Īl īnghiţim şi gata!



Daniel D. Marin


Aşa cum a fost


Editura Vinea, poezie



Prezenţa lui Daniel D. Marin printre poeţi s-a resimţit īncă de pe vremea cīnd, acum vreo 5-6 ani, autorul abia ieşea din adolescenţă. Prezent la cenacluri şi īn palmaresul diferitelor concursuri pentru debutanţi, unde cucerea īntotdeauna cīte un premiu, Daniel D. Marin era cum este şi acum o prezenţă familiară, neostentativă, dar īntemeiată pe o mare īncredere īn arta lui. Debutul din 2003 (Oră de vīrf) a fost oarecum ocultat de critică, aşa cum remarcă şi Al. Cistelecan īn prefaţa acestei cărţi, cea de-a doua. Poetul īnsuşi poartă oarecare vină pentru că a acreditat ideea că ar fi un bun alergător de pluton, scriind destul de mult şi peste tot, oferind grupaje inegale. Nu este īnsă chiar aşa, faptul că Daniel D. Marin a ieşit īn lume prea devreme, cu textele sale incipiente, neconsolidate nu trebuie să ne īnchidă faţă de poetul care a devenit acum. Ar fi exagerat să spunem că poemele din volumul prezent stīrnesc toate şi necondiţionat admiraţia. Totuşi există destule texte puternice, originale şi ele, la un loc, au coerenţă şi forţă. Este cartea unui personaj liric, numita Oona, chiar dacă ea nu apare īn toate poemele, un personaj care oscilează īntre fantastic şi banalitate căutīnd s-o ridice pe aceasta la nivelul unei poveşti cu zīne, trasă īn jos de anodinul şi cenuşiul lumii. Poezia lui Daniel D. Marin resimte īncă o anumită lipsă de īndrăzneală, o doză de nebunie pe care trebuie s-o găsească repede, īnainte ca scrisul său să se manierizeze.



Nicolae Neagu


Iubirea mea,-n decembrie, pe seară (sic!)


Editura Bibliotheca, poezie



Virgula de dinaintea cratimei aparţine autorului şi editurii! Ea apare pe coperta unei cărţi tipărite īn 99 de exemplare numerotate (de fapt pe al meu scrie exemplarul nr...) dintr-o colecţie bibliofilă īn teorie, dar prea neglijentă tipografic pentru a atrage atenţia vreunui bibliofil. Autorul este un cunoscut medic şi un insaţiabil publicător de volume, avīnd şansa să-l īntreacă la acest capitol pe recordmanul absolut Mihai Beniuc. Reputat pentru cărţile sale pentru copii, Nicolae Neagu are cu poezia o relaţie mai bizară, atestată prin versuri din acestea: E noaptea zilei ce urmează/ īntrevedeai, īn gīnduri, tu/ pe rana toamnei cu gălbează/ care se duse dar stătu. Indiferent că toamna se duse sau stătu, vedem că autorul nu e peste tot scrupulos cu virgulele, mai şi mīncīnd din ele. Dar măcar de-ar fi punctuaţia singura problemă! Detaliez din vīrf spre bază / şi īnapoi cu unic scop.../ ... acela că jumatea brează/ ar scote-un singur pui, miop. Aşa īncepe poemul Ce plictiseală-n faptul serii. A cui „jumate breaz㔠ar scoate puiul miop nu e clar. Dacă miopia e consecinţa eredităţii cīnd mama e brează, asta desigur că domnul doctor ştie mai bine. Eu nu pot decīt să mă bucur că volumul are doar 99 de pagini mici şi un tiraj de numai 99 de exemplare. Căci: Mă īntorc, din nou, la cal/ şi-l povăţui să ia seama/ nutriment mai bun ca zeama/ este brīnza caşcaval. Tot īn poemul cu caşcavalul avem un drum rupestru pe tăpşan. Asta nu se poate, domnule doctor! Dacă era rupestru mergea cel mult pe sub tăpşan. Dar USR e mare şi mulţi membri i-au sărit gardul.



Emil Lungeanu


Gramatica tăcerii sau Codul poetic al lui Costin Tănăsescu


Editura Semne, critică



Ştiind că Emil Lungeanu e un abil prozator şi dramaturg, am fost la īnceput convins că volumul său e o mistificare, o lucrare ficţională despre un autor inexistent, ca Zacharias Lichter. Mai ales că tonul şi īntorsăturile de frază ale exegezei sună ciudat pentru o monografie reală. Există totuşi un Costin Tănăsescu autor a două volume de versuri şi al unui al treilea, aflat sub tipar. El nu poate fi, după cum scrie, la prima tinereţe, dar a debutat tīrziu, īn 2005, recidivīnd recent cu „actul de curaj” cum īi numeşte E. Lungeanu faptul de a scrie şi a publica. Despre biografia lui nu aflăm nimic din volum. Cert e că mulţi literaţi bine orientaţi īn scrisul contemporan, pe care i-am chestionat neliniştit, n-au auzit de el īn viaţa lor. Noroc cu Wikipedia, unde se dezvăluie realitatea lui C.T.: născut īn 1971 şi locuind la Ştefăneşti-Argeş. Din citatele copioase cuprinse īn volum rezultă că poetul e unul cel mult onorabil (aştept/ cu ochii īn pămīntul care cască gura/ ca un pui hămesit/ īntr-un cuib rece). Ceea ce scoate din comun cartea este discursul ditirambic al lui Emil Lungeanu, absolut paralel cu realitatea poeziei pe care o comentează, īncīt, īncă o dată, e de presupus că o face dinadins: a pierdut un pariu care l-a obligat la scrierea lui sau face cuiva o farsă. El foloseşte sintagme ca „lirica tănăsesciană”, citează din diferiţi autori notorii sau obscuri. Īn corpul comentariului, prozatorul devenit critic polemizează vehement cu tot felul de scriitori şi reviste (Domnica Drumea, Fracturi, C. Abăluţă, Dan Brown) cu care fantasmaticul Costin T. nu are nici o legătură. Īn final, Emil Lungeanu căinează destinul lui Costin Tănăsescu: cum se va descurca el īntre atīţia smuciţi? Dacă, nedescurcīn­du-se, el se va lăsa de scris, nu va fi mare pagubă. Ceea ce īngrijorează cititorul este reacţia lui Emil Lungeanu, autorul unei monografii absolut bizare şi īn afara traseului său literar. Ce s-o fi petrecut?

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul