Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie maghiară contemporană

        Tolnai Ottó

A studiat filozofia şi literatura maghiară la Novi Sad şi Zagreb, a debutat cu un volum de versuri în 1963, având la ora actuală peste douăzeci de volume de poezii, plus altele de teatru şi eseistică. Activitatea literară i-a fost încununată cu circa douăzeci de premii literare, printre care Premiul Brücken (1967 şi 1980), Premiul József Attila (1991), Premiul Ady Endre (1993), Premiul Déry Tibor (1995) etc. Este redactorul-şef al revistei Ex Simposion. A participat la numeroase festivaluri de poezie, inclusiv în România.


am furat peria de sârmă


noua perie de sârmă
peria de sârmă e frumoasă
doar dansul de împerechere
al lui tibike orbu a fost mai frumos
doar dansul orb vesel
al lui tibike cu flamingoul 
fără picioare cum să dansez
wili a vrut să halească flamingoul
dar n-a halit decât combinezonul lui fanny
am furat peria de sârmă
noua perie de sârmă
peria de sârmă e frumoasă
e frumoasă ca flamingoul
ca apusul de soare
în oglinda soldățească a lui wili mânjită cu căcat
ca-ntre picioarele lui fanny
oglindite în lavoarul cu hipermanganat
peria de sârmă e frumoasă
frumoasă ca flamingoul
oglinda soldățească mânjită cu căcat
între picioarele oglindite în lavoarul cu hipermanganat
am furat peria de sârmă
noua perie de sârmă
dacă or să mă prindă n-o să rămână jeg rapăn lepră
n-o să rămână rugină pe mine
peria de sârmă e frumoasă
și eu voi străluci orbitor
ca lama plugului după aratul adânc
ca tibike orbul în dansul lui vesel de împerechere
în dansul lui cu flamingoul
peria de sârmă
noua perie de sârmă



am fost la biserică


era plină-ochi
ce de catrafuse trebuie să mai care un înger
eu unul măcar pot să mai pun jos din când în când cănile
nu se mai aude pleoscăitul
la fel și valizele de mucava
și panerul cu cornuri pot să-l pun jos
dar el nu-și poate lepăda nicicând aripile  
da’ măcar numai o dată de l-ar putea jumuli țiganii păroși
o să vorbesc eu cu ei
am fost la biserică în laibărul cel negru al tatii
era plină-ochi
pe mine de câte ori nu m-au jumulit
pe el precis că de-aia nu-l jumulesc
pentru că nu s-ar mai termina jumulitul niciodată
i-ar sufoca penele
penele de înger sunt nesfârșite
în buzunarul de la laibărul tatii mereu găsesc câte ceva nou
fiecare firimitură i-o duc sfinției sale
la altar
poate e tocmai aia care trebuie
e din pâine mahorcă sau hârtie
atunci nu se mai aude pleoscăitul
da’ atunci sfinția sa nu mai are timp și pentru mine
fiindcă la nouă fix trebuie să termine
fiindcă la nouă va începe să vuiască joagărul de la depozitul de lemne
și o să taie în două ostia ce se topește pe limbi
o să spintece limbile
or să arate ca limba șopârlelor
din miez de pâine mahorcă sau din hârtie
din hârtie de țigări
eu nu știu să-mi răsucesc una
din hârtie fină
de țigări e făcut dumnezeu
încă are marginea udă de salivă
a avut într-însul mahorcă de herțegovina



sunt momente când mătura de răchită se tocește de tot


nu tu șomoiog
nu tu nimic
bașca se frâng și firele din coada ei
atunci îmi place să mătur cu ea
atunci ea e mătura mea
mătura mea de răchită
atunci se poate începe măturatul cu ea
se poate mătura cu nimic grădina nimicului
na că acum s-a tocit de tot
i s-au frânt firele până la unul
dar nu pot mătura
căci acum o să mor
tocmai acum o să mor
tocmai acum trebuie să mor
cumva așa s-au brodit lucrurile
fiecăruia i se brodesc altfel
mie așa mi s-a brodit
că trebuie să mor acum
când tocmai s-a tocit
s-a rupt mătura de răchită
îi și aud cum spun c-a murit
ce piatră uriașă s-a luat de pe inima mamii
îmi place că-mi spun piatră
mă compară cu un bolovan
asta chiar că-mi place
eu piatră
bolovan
nu m-am gândit niciodată la asta
deși tare bine-ar fi fost
ăhă de câte ori ar fi fost bine să mă gândesc la așa ceva
eu întotdeauna m-am gândit doar la mătura de răchită
și la oglinda militară a lui tati
pe care am mânjit-o cu căcat
dar niciodată nu m-am gândit
că piatră
că eu îs o piatră
că îs un bolovan
ce frumos e
așa o fi vorbind și dumnezeu
piatră piatră piatră piatră piatră piatră piatră piatră piatră piatră
ce frumos sună piatră piatră piatră
un bolovan ce se rostogolește
o ia la vale frumușel de pe vreun deal roșu
de pe vreun deal roșu ce bate toba-n surdină
la naiba cu mătura de răchită cu oglinda militară
o ia la vale hurducându-se
o ia la vale hurducându-se de pe vreun deal roșu ce bate toba-n surdină



Mă privea un Cariu


Unul fără cap și ochi. Un Cariu ce buchisea. M-am speriat nițel... totuși... până acu’ nu m-a privit nimeni fără cap și ochi. Am încercat să mă-mprietenesc cu el... am început să-l studiez, m-am cufundat... că nu știm nimic despre gândăceii ăștia de se dau de-a dura... nimic. De pildă, despre scula de scris a cariului buchisitor, despre mandibula lui... că Cariul buchisitor scrie cu gura... cu gura, mut, adicătelea, doar roade... în chip ciudat, la fel ca ungurii străvechi: scrie cu rune... fără cap și ochi.
Da’ și Dumnezeu e pe fază, ne pândește, ne împunge spinarea cu privirea, poate că el n-are nu numai cap și ochi, ci de-a dreptul nimic.


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul