Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poveşti din vara care a trecut

        Clara Mărgineanu



 


Mi-am adunat viaţa în geanta de voiaj, ca de atâtea ori, şi am pornit să cuceresc vara care tocmai s-a încheiat. Am căutat neştiute trasee de spirit şi reuşită ,am căutat motive de bucurie care pot fi împărtăşite... Denumirea ,,turism cultural“ a devenit un clişeu ce parcă nu mai conţine adevărul, autenticitatea unei căutări riguroase. De aceea, numesc acest traseu geografic, istoric, distilat în emoţii şi cunoaştere:



Piteşti – Centrul Cultural



Am spintecat autostrada către o destinaţie clară: Centrul Cultural Piteşti. Când am auzit prima dată denumirea, mi s-a părut pompoasă şi (m-am temut) neacoperită. Ştiam că în acest oraş apar câteva publicaţii literare, ceea ce nu e puţin lucru... Am numit ,,Cafeneaua literară”, revista ,,Argeş” şi caietele ,,Vladimir Streinu“. (Unde or fi ,,Calendele” lui Mircea Bârsilă ?). Centrul Cultural Piteşti oferă reprezentare şi suport financiar pentru editări şi lansări de carte, dezbateri, cluburi şi cenacluri, expoziţii de artă plastică. Dar în plimbările mele însoţite de poetul Virgil Diaconu şi de Jean Dumitraşcu, directorul Centrului Cultural, prin faţa splendidei fântâni cântătoare din inima oraşului, auzeam în surdină de gând, cântecele lui Zavaidoc... La Piteşti se va organiza, în luna noiembrie a acestui an, cea de a treia ediţie a Festivalului Naţional de muzică lăutărească ,,Zavaidoc”. Celebrul interpret interbelic s-a născut la Piteşti, în 1896. Viaţa lui Marin Teodorescu Zavaidoc este mai puţin cunoscută, despre el circulă, însă, zvonuri cumplite, neverificate, cum că ar fi pus la cale uciderea vestitei Zaraza... Despre marele artist, despre viaţa sa, Jean Dumitraşcu a scris şi publicat cartea Năbădăiosul Zavaidoc. Sculptorul ploieştean Eugen Petri a realizat bustul lui Zavaidoc, ce urmeaza a fi turnat în bronz. În Piteşti există o stradă care îi poartă numele, dar despre toate acestea şi despre Festivalul Zavaidoc, al cărui director este maestrul Tudor Gheorghe, vom reveni la momentul oportun.



BIERTAN – Conservarea aşezărilor săseşti



Este o localitate aşezată la aproximativ 80 de km de Sibiu, una dintre cele mai vechi aşezări săseşti din Transilvania, care se află pe lista siturilor UNESCO. Fundaţia pentru Reabilitare Urbană şi-a propus să aducă în atenţia publicului larg, mai cu seamă a locuitorilor din Mărginimea Sibiului, importanţa conservării aşezărilor săseşti, prin restaurarea acestora în spiritul tradiţiei istorice. Semnalul de alarmă a fost declanşat de realitatea că proprietarii, fie din sărăcie, fie din neştiinţă sau pur şi simplu dezinteres, aplică vechilor case geamuri termopan, ataşează garduri de fier forjat sau vopsesc faţadele în culori fistichii. Aşezările capătă aspect kitsch şi îngroapă tradiţia. Elementul cheie al evenimentului de la Biertan este o expoziţie care prezintă povestea de succes a restaurării centrului istoric de la Sibiu, prin tehnici de restaurare a acoperişurilor, ferestrelor şi faţadelor. Prin intermediul a peste 60 de exponate, sunt arătate moduri corecte de reabilitare a clădirilor şi locuinţelor. Pe întreaga perioadă a verii, locuitorilor din satele Biertan, Copşa Mare şi Richiş, li s-a propus ca prin intermediul expoziţiei să înţeleagă importanţa respectării culorilor tradiţionale folosite în vopsirea faţadelor. Primarii oraşelor şi comunelor din regiunea Sibiu şi Târnava şi-au asumat, printr-un manifest scris, responsabilitatea de a conserva arhitectura istorică şi tradiţională a zonei.


A fost o bucurie să o întâlnesc la Biertan pe doamna Giovanna, o italiancă get-beget, care şi-a cumpărat o superbă casă săsească în Copşa Mare. Sufletistă şi energică, a făcut toate demersurile pentru ca expoziţia prezentată iniţial la Sibiu, să fie adusă şi la Biertan. Se face înţeleasă localnicilor în limba română, reuşind, simpatică şi convingătoare, să le explice în ce ţară frumoasă locuiesc. Am avut exemplul clar că nu toţi italienii îi dispreţuiesc pe români. Nici măcar pe toţi cei de etnie rromă. De altfel, nici nu a dorit să detaliem subiectul, i s-a părut mult mai important să îmi arate împrejurimile din Copşa. ,,So beautiful and peaceful...”, repeta Giovanna.



 


SIBIEL – Icoane pe sticlă



Pictura pe sticlă este o practică foarte veche, aplicată iniţial în iconografia bizantină.


Sibielul adăposteşte cel mai mare muzeu de icoane pe sticlă din Europa. Lângă biserică, la câţiva metri, se află muzeul în care sunt expuse lucrări de inestimabilă valoare, multe dintre ele mai vechi de 200 de ani.



Colecţia a fost posibilă prin truda preotului Zosim Oancea şi, bineînţeles, prin credinţa şi generozitatea celor ce au donat icoanele.


Pe traseul binefăcător prin Mărginime, la Sibiel, l-am întâlnit pe Ovidiu Daneş, preşedintele Fundaţiei DALA, care, împreună cu Asociaţia ,,Gaşpar, Balthazar şi Melchior”, a organizat vara aceasta o tabără de pictură pe sticlă. Beneficiarii acestui proiect au fost copii din Piscu, Ţibăneşti şi Cisnădie, în mare parte aceştia provenind de la casele de copii sau din familii dezmembrate. Proiectul face parte din ,,Caravana meşteşugarilor”, o acţiune de popularizare a specificului sătesc. Faptul că la Sibiel există Muzeul de icoane pe sticlă ,,Zosim Oancea” a constituit pentru organizatori un suport pentru programul educaţional, dar şi o sursă de inspiraţie pentru copii. În Sibiel a existat obiceiul de a monta icoane pe faţadele caselor, aflate într-o suprafaţă anume construită, numită ocniţă, aşezată deasupra porţilor. Proiectul s-a finalizat cu o expoziţie de icoane pe sticlă, o parte dintre lucrări fiind dăruite de către copii localnicilor, în ideea de a recupera vechiul obicei. Astfel, pe faţadele caselor vechi sunt din nou icoane, întruchipându-l, de obicei, pe sfântul protector al familiilor.



FÂNTÂNELE – Meşterii fierari



Un alt proiect al Fundaţiei DALA este dedicat meşterilor fierari din zona Sibiului şi urmăreşte inventarierea tradiţiilor româneşti, subzistente în România. Miza acestui demers este de a investiga un fenomen social de masă ce caracterizează societatea contemporană în aproape toate domeniile meşteşugă­ritului şi ale activităţilor tradiţionale.


Fierăritul constituie astăzi, pentru o parte a comunităţilor rurale româneşti din sudul Transilvaniei, un mod de viaţă, o tradiţie în care arhaicul şi contemporanul se întrepătrund, făcând loc unor forme hibride de artizanat. Fundaţia DALA realizează un documentar fotografic cu caracterul unui reportaj antropologic. Fierarii au rol şi un statut social aparte, fiind indispensabili în comunităţile rurale unde practica agriculturii păstrează încă instrumentele rudimentare şi se încearcă integrarea utilajelor mecanizate de producţie. În satul Fântânele, lângă Sibiel, am intrat în curtea şi în atelierul fierarului Voina, care lucreză încă, ajutat de soţia lui. Am privit, am întrebat, am fotografiat... Apoi am plecat şi în urma mea, l-am auzit spunând : ,,peste 5 ani, n-o să mai avem ce potcovi...!”


În drum spre Sibiu m-a ajuns regretul că nu am încercat să cumpăr o potcoavă autentică... Sigur, minunat ar fi fost să o găsesc pe drumurile dintre sate, dar nu, nu s-a întâmplat...



SIBIU – Muzeul ,,Franz Binder”



Franz Binder s-a născut la Sebeş în 1820. A urmat studii în domeniul farmaciei, dar având asigurată o bază materială din partea familiei, a ales şi a reuşit să călătorească. A stat apropape 10 ani în Africa şi a fost viceconsul al Imperiului Austro-Ungar la Khartoum, actuala capitală a Sudanului.


În Piaţa Mică din Sibiu există Muzeul de Etnografie Universală ,,Franz Binder”. Anul acesta se împlinesc 15 ani de când muzeul, parte integrantă a Complexului Muzeal ASTRA, îşi deschidea pentru prima dată porţile. Cu acest prilej, s-a vernisat o expoziţie aniversară care a adus în atenţie cele mai importante momente din istoria colecţiilor aflate în patrimoniul acestui lăcaş. Muzeul a primit denumirea ,,Franz Binder” în semn de respect pentru cel care în 1862, când etnologia nu se constituise încă în ştiinţă, devenea fondatorul colecţiilor extraeuropene de la Sibiu. Binder a donat peste 450 de obiecte africane Societăţii Ardelene pentru Ştiinţele Naturii. Obietele din muzeu provin din Africa, Egipt, China, Japonia şi India. Ambianţa expoziţională şi grija pentru detaliu arată că la Sibiu există o activitate muzeistică menită nu doar să ofere date şi informaţii, ci şi să educe gustul publicului. Muzeul ,,Franz Binder” este primul şi, până în prezent, singurul muzeu din România având acest profil.



ORAVIŢA – Tabăra de literatură



Neavând astâmpăr, plăcându-mi viaţa de nomad, cu destinul purtat într-o geantă de voiaj cu rotile, n-am mai avut răbdare... Am ajuns la Oraviţa cu o zi înainte de a începe tabăra. M-a întâmpinat cu solidaritate prozatorul Mihai Moldovan, directorul Casei de Cultură Mihai Eminescu din Oraviţa. Apoi a apărut plasticianul Igor Isac să o cunoască pe poeta de la Bucureşti care adusese (plimbate mult, ce-i drept!)consistente numere din revista ,,Luceafărul”... Mai degrabă datorită profesiunii de reporter, am fost aproape în toată ţara, la multe asemenea întâlniri literare. Spun mai degrabă, pentru că, se ştie, la manifestările de gen, pentru a fi prezent, e necesar fie să te ştie cineva de undeva, fie să te recomande altcineva, să te fi întâlnit altădată, în alt oraş, cu cine trebuie... Se creează un fel de reciprocitate, recunoştinţă (minunat dacă poţi să şi mediatizezi evenimentul!) şi, îmi place să cred, prietenie. La Oraviţa am fost datorită poetei Liubiţa Raichici din Reşiţa şi criticului literar Gheorghe Secheşan din Timişoara. De cele mai multe ori, întâlnirile între scriitori sunt iniţiative private, posibile cu sprijin local şi cu bunăvoinţa sponsorilor. Slavă Cerului, bine că există! Se scrie şi astfel o cronică de familie a literaţilor, cu întâmplări (creatoare sau nu), lansări de carte, dezbateri, polemici, cordiale desigur, premii, nopţi dezlănţuite în licori spumante sau spirtoase. Dincolo de bifarea unei acţiuni, de perpetuarea unor tradiţii, de material pentru jurnaliştii prezenţi, este vorba şi despre o necesară gură de aer proaspăt, de conectare la pulsul literar al momentului. La care se adaugă, se ştie, îmbinând utilul cu plăcutul, excursiile oferite de gazde şi fericitul prilej de a se consolida amiciţii literare.


Tabăra de la Oraviţa a numărat, cu cea recent încheiată, 16 ediţii. Precizare care îl felicită pe Mihai Moldovan pentru răbdare, efort şi consecvenţă.


Au fost lansări de carte, prezentări ale editurilor şi revistelor literare, s-a discutat aprins despre eficienţă, preţuri şi distribuţie de carte în hăţişurile economiei de piaţă. Dar, ceea ce cred că rămâne în amintire, ca un vis dintr-o noapte de vară, este acea indicibilă graţie a recitalurilor de poezie şi muzică, în jurul focurilor de tabără... La care au participat de data aceasta: Vasile Dan, preşedintele Filialei USR Arad, poetul Ioan Matiuţ, criticul literar Vasile Mocuţa, Ioan Pavel Azap, poet şi redactor la ,,Tribuna”din Cluj. Timişoara a fost reprezentată de Gheorghe Secheşan, alături de poeţii Laura Meda Susan, Daniel Ilie şi Gheorghe Lână. Din Ploieşti, poetul Ioan Vintilă Fintiş, sculptorul Eugen Petri (care a expus lucrările sale alături de cele ale lui Igor Isac, în holul Casei de Cultură). S-au alăturat Remus Valeriu Giorgioni şi Constantin Buiciuc din Lugoj şi poeţii reşiţeni Alexandra Gorghiu, Iacob Roman şi Costel Stancu. De la Caransebeş au fost scriitorii Ioan Jorz şi Doru Timofte, iar din Oraviţa ne-au fost gazde Ioan Nicolae Cenda, Lorin Cimponeriu, Raul Bribete, Ovidiu Moldovan. Să-mi fie iertat dacă am uitat pe cineva dintre cei alături de care am fost pe drumurile de la Mănăstirea ,,Călugăra”(de taici), Ochiul Beiului, Cheile Nerei…


Un juriu alcătuit ad-hoc a decis câştigătorii concursului de poezie, în care autorii au fost,,ghidaţi” de 7 cuvinte pe care fiecare poem trebuia să le conţină.


Acum, când scriu, aud vocile şi chitările din noaptea focului de tabără... Revăd chipuri, aud râsete, simt strângeri de mâini... Îi mulţumesc organizatorului, prozatorul Mihai Moldovan, care sper că s-a odihnit după cele întâmplate (nesomn, agitaţie, nervi că şoferul autobuzului nu mai vrea să ne transporte!) şi că se poate bucura de o reuşită pe care o consolidează de ani buni, ascuns la umbra modestiei sale.



Nu am putut exprima nimic în cuvinte atunci când am auzit că sunt printre cei trei premianţi ai concursului de poezie. A trebuit să tac şi să îndur darul destinului. Premiul a fost o potcoavă. Una autentică, legată cu şnur tricolor.



Premiul I


IOAN VASILE FINTIŞ


(Ploieşti)



,,Dumnezeu e cum o pasăre în cer”



În mierea destinului,


crinul negru s-a


prăbuşit.



Şi noi


copiii nisipurilor


deodată am plâns.



Am atins marginea aurorei.


Unda înspăimântată


s-a născut pe sine


m-a născut.



Revelaţie?



Fântâna s-a înlănţuit cu îngerii din ea.



M-a botezat.


Sunt numele neamului.


Niciundele.


Clara.



Premiul II


CLARA MĂRGINEANU


(Bucureşti)



Exerciţiu de stil



Show must go on, lângă jar,


îngheaţă spintecată umilinţa,


vara scrijeleşte o undă fecundă...



în seara aceasta ploaia îşi seacă meseria,


fântâna letală îmi îneacă plânsul.



mai am timp, în vis, mănânc nisip


la masa lungă a umilinţei,


Chichere păşeşte pe aici,


el geme chircit despre revelaţie,


finalul vieţii l-a plătit în rate,


pe datorie, m-a invitat la ospăţul cu miere şi dezastru.



îmi amintesc că pe ea o iubeai...


şi că pe ea o chema Aurora.



Lucreţia Borgia îmi trimite


un crin otrăvit în pistil,



dacă îţi va fi dor, va fi de ajuns


să respiri adânc.



mimăm demnitatea


şi experimentăm eşecul.



Restul e exerciţiu de stil.



Premiul III


ALEXANDRA GORGHIU


( Reşiţa)



De ce am ştiut


cu gust de miere amară


carul mare păstrează


bobul de nisip al clipei


şi ceva din parfumul înaltului



ca o revelaţie


femeia,


auroră strălucind într-o undă


de râu



de ce am ştiut, Doamne,


că şi floarea ta


ascunde una


sau mai multe poveşti neterminate


floare desfăcută din fântânile cu dor


şi din cântecul greierilor



de ce am ştiut, Doamne,


de ce am ştiut...



mă voi odihni cândva


în albul absolut al crinului.



 


Cuvintele cheie : undă, fântână, nisip, revelaţie, crin, auroră, miere.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul