Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Alte poeme ale luminii

        Horia Gārbea

Pare superfluu să mai scrii acum despre poezia lui Gabriel Chifu. Autorul a beneficiat de exegeze dintre cele mai atente, atīt pentru fiecare volum īn parte, cīt și pentru ansamblul operei, printre cele mai recente fiind prefața și postfața antologiei Papirus (poezii 1976-2015) – Ed. Paralela 45, Colecția poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescuˮ, semnate de Dan Cristea și Răzvan Voncu. Toți marii critici au scris despre Gabriel Chifu și mulți confrați poeți i-au dedicat pagini īn cei 40 de ani de carieră literară, de la debutul precoce și laureat, la rīndul său (1976), pīnă la Premiul Eminescu, venit poate prea devreme pentru un autor care mai are īn față − sper și īi doresc − nu ani, ci decenii de scris.
Totuși, o antologie precum Papirus nu trebuie să treacă necomentată pentru că ea exprimă pe larg, īn aproape 200 de texte, reinventări de sine ale poetului īn nouă volume succesive care se adaugă antologiilor, aceasta fiind a patra. Nici cele nouă volume de proză nu sīnt lipsite de legătură cu poezia lui Gabriel Chifu, care īși utilizează nu o dată viziunile lirice, ele trecīnd cu naturalețe īn proză și īmbogățind-o: lupta cu Demonul (īn Cartograful puterii, Relatare despre moartea mea și chiar īn Punct și de la capăt), frontiera fluidă īntre lumea īn care viețuim și „cealalt㔠(īn cele citate și īn Visul copilului care pășește pe zăpadă fără să lase urme), descifrarea semnelor criptate lăsate de Rău īn lume, transformările „magice” ale omului īn succesiunea vīrstelor și multe altele.
Citeam undeva că lumea scrisului a pornit de la papirus și s-a īntors la el: scroll-ul vertical și scris pe o singură față al PC-ului preface manuscrisul – căci tastele tot cu degetele mīinilor se apas㠖 īntr-un „sul” nesfīrșit. Titlul sugerează deci un continuum al sinelui poetului dincolo de etape.
Sīnt multe „constante universale” īn scrisul poetului matur de-acum și foarte stăpīn pe instrumentarul lui. Faptul acesta vine, conștient sau nu, din formația lui Gabriel Chifu, una care nu putea ocoli cifrele și exactitatea, formalizarea Universului prin valori numerice imuabile: de la banalul, dar fascinantul „pi” la proporția de aur și, prin ea, la numărul lui Fibonacci, de la numărul lui Euler la misteriosul „lambda” al lui Conway care se leagă de teoria cosmogonică.
Spațiul acestei prezentări abia dacă va putea să se refere la una dintre ele și voi alege ca reprezentativ㠄lumina”. Deși termenul nu apare direct īn niciun titlu de volum, cu o singură excepție prin antinomie (Bastonul de orb, 2003) și, eventual, indirect, ca etimologie posibilă, dar necertificată, īn Lamura (1983). La Gabriel Chifu, infinitul este „smuls” din icoane din versuri din raze. La el, lumina are consistență, poate strivi o vietate (păianjen) īn mai, spărgīnd o sămīnță lumina iese din ea și īl īneacă pe imprudent ca un uragan, lumina unei galaxii se materializează și cade īn cana de ceai, colțul stelei izbește casa cu putere, izbucnirea zorilor e violentă și lumina (lor) lovește peste față. Singur, īn trenul mizer de navetiști, eul liric este transfigurat de o lumină interioară care arde ca o candelă, o lumină pură, indestructibilă. Cīnd Zeii īși pierd cumpătul īn fața tensiunii din lume, ei īși manifestă deruta prin aceea că nu īnțeleg lumina și nici īntunericul. Īn alt text, cele trei miliarde de raze ale soarelui au un efect opus și strigă pedepsitor numele īntunericului.
Lumina este descris㠄creaționist”, premerge totul, fiind primul element instituit de divinitate și, īn același timp, continuă să existe dincolo de toate cīte sīnt efemere pe lume. Eul se īnalță ciclic spre lumină.
Īntr-un recent eseu din revista Viața Romānească, Irina Petraș număra 191 de referiri la lumină īn poemele care compun antologia lui Gabriel Chifu. Īmi lipsește acribia unor asemenea contorizări, o cred pe cuvānt pe eminenta colegă. Voi nota īnsă că lumina este prezentă īn repertoriul poetic și prin absența ei. Zeii, cum am văzut, nu īnțeleg nici lumina, dar nici īntunericul, există un ținut misterios unde īntunericul ține mai mult decīt īn orice altă țară (titlu de poem), īn altă parte lumina din cadru e puțină. Dar sfīrșitul existenței e imaginat ca o dizolvare īn lumină, invers decīt la Eminescu, cel īntunecat cīnd timpul crește īn urmă.
Pe scurt, Gabriel Chifu mīnuiește clar-obscurul, nu doar claritatea, ar merita titlul de „maestru de lumini”, profesiune care cuprinde, deopotrivă, iluminarea și īntunecarea, după caz. Poetul, recunoscut ca precursor cu mai bine de o jumătate de pas al optzecismului, s-a apropiat tot mai mult de estetica generației din care face parte biologic și care va erupe spectaculos īntre 1979 și 1983, cu un vīrf īn 1980-1981, cīnd debutează Cărtărescu, Vișniec, Danilov, Mureșan, Stoiciu, Iaru, Stratan, Mariana Marin. Dar, deși nu este străin de mărcile atribuite acesteia − stil colocvial, dar și livresc cu ironie, biografism, racord direct la realitate, spirit ludic –, rămīne și un metafizician, atras de o lume suprareală și de o exprimare simbolică (poate e tot influența studiului științelor exacte), īncīt poezia sa face numeroase aluzii la un plan metareal, īnfățișat indirect, īntrucītva criptic. Lucrul acesta face din Gabriel Chifu un poet „dificil”, el are o plăcere a codificării mesajului, astfel īncīt un element – de pildă, lumina – capătă descifrări diferite īn funcție de altele, cărora li se alătură.
Poezia sa, rareori tranzitivă īn jubilație sau umoare neagră, solicită cititorului mai ales inteligența, pusă la īncercare prin ambiguități abile și voit derutante. Iată un exemplu: călătoreai cu trenul acela parcă/ orb prin cīmpie. Din nou o referire la lumină prin lipsa ei. Dar cine e orb? Trenul sau călătorul? Știm, desigur, că trenul nu are ochi, dar o personificare nu ar mira īn context. Mai departe, īn același text, uitarea e personificată ca un alai de nuntași chercheliți nepăsători cu taraful de lăutari după ei. Și poemul, īn același text, alerga după tine.
Rezultă, de aici și din alte multe exemple ce se pot da, că, īn textele lui Gabriel Chifu, granița dintre ființă și lucru e fluidă, animalul, vegetalul, mineralul nu sīnt date pentru totdeauna. Regnurile se pot modifica, după cum și fizicul trece īn metafizic, materia devine spirit sau invers. Asemenea tranzitări ale membranei creează emoție prin surpriză. La sfīrșitul zilei, trupul atīrnă greu, e stricat, e greșit, e mut. Īn seria de īnsușiri fizice, mecanice chiar, intervine brusc, spre trezirea uimirii, un concept moral: „e greșit”. El, trupul, se va dori „reparat” la finalul textului, dacă se mai poate, de către īngeri.
Acest tip de provocări, jocuri de lumini și umbre īntr-un spațiu multidimensional creează diferența de potențial generatoare, cum știm, a tensiunii, aici una intelectuală. Gabriel Chifu este un poet al luminii, dar și al luminilor minții, provocator pentru oricare cititor.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul