Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lecţia noastră de umanitate

        

Nicolae Coande în dialog cu Emil Boroghină, directorul fondator al Festivalului Internaţional Shakespeare de la Craiova


Domnule Emil Boroghină, v-a sunat de curând ministrul Culturii, domnul Alexandrescu. Ce voia să vă spună, că nu are bani nici anul ăsta pentru Festivalul Shakespeare?


Dacă domnul ministru Vlad Alexandrescu m-ar fi sunat pentru a-mi comunica asta, probabil că nu aş fi vorbit nimănui despre telefonul domniei sale. Din contră, la câteva minute după ce am expediat prin fax la Cabinetul ministrului o nouă scrisoare, prin care solicitam, pentru a treia oară în decurs de un an, sprijinul Ministerului în organizarea Festivalului Internaţional Shakespeare din 2016, am fost contactat de domnul ministru personal, care m-a asigurat că Teatrul Naţional Craiova va primi în perioada imediat următoare suportul financiar necesar desfăşurării acestei importante manifestări.
Festivalul Shakespeare de la Craiova nu a beneficiat la ediţia trecută de nici un fel de finanţare de la Ministerul Culturii din cauza schimbărilor mult prea dese ale miniştrilor în acea perioadă.
Dacă vă aduceţi aminte, profesorul Daniel Barbu, la întâlnirea pe care a avut-o cu o parte din oamenii de cultură craioveni, s-a angajat, la solicitarea noastră, să sprijine, în calitate de ministru al Culturii, cea de-a IX-a ediţie a Festivalului. O afirmaţie a sa legată de un anumit program social, total inofensivă, scoasă din context şi agresiv mediatizată, l-a determinat să-şi prezinte demisia de onoare la o zi sau două după prezenţa sa la Craiova. Personal am regretat enorm acel nefericit incident.
Spre lauda sa, şi ministrul Ionuţ Vulpescu, în cele câteva întâlniri pe care le-am avut, m-a asigurat de întregul sprijin al Ministerului şi al domniei sale.
Guvernul Ponta demisionând însă după tragedia de la Colectiv, a trebuit să o luăm, ca şi la ediţia trecută, din nou, de la capăt.
Telefonul domnului ministru Vlad Alexandrescu a avut darul să mă liniştească în ceea ce priveşte finanţarea de către Minister a evenimentelor de la Craiova, ca şi cele câteva telefoane ale doamnei secretar de stat Corina Şuteu sau ale consilierului ministrului.


Faceţi de 20 de ani acest festival care a pus Craiova şi, implicit, România pe harta puterilor teatrale care sunt preocupate de opera lui William Shakespeare. De ce este important acest festival şi cum îi vedeţi viitorul?


Cred sincer că acest festival craiovean este unul extrem de important şi necesar. Am trăit şi trăiesc cu sentimentul că opera shakespeariană ne ajută să comunicăm mai uşor între noi, să ne înţelegem şi să-i înţelegem pe cei din jur. Teatrul său este oglinda vieţii, în personajele sale ne regăsim fiecare dintre noi. Shakespeare, bine citit şi înţeles, reprezintă o excepţională lecţie de umanitate. Shakespeare, asemenea tragicilor greci, nu este numai al timpului său. El este în egală măsură al timpului nostru, dar şi al celor care vor veni. De aceea, văd viitorul acestui festival drept unul încărcat de semnificaţii, stârnind, în măsura în care nu se va abdica de la principiul valorii, un interes mereu crescând.
Shakespeare a fost şi rămâne cel mai jucat dramaturg de pe întreaga planetă. Se spune, nu fără temei, că întâlnirea cu opera sa reprezintă un examen, o piatră de încercare pentru actori, regizori şi chiar pentru teatru. Eu cred că şi pentru spectatori. Shakespeare ne ajută să gândim şi să simţim. După ce ai vizionat un spectacol shakespearian, realizezi cât de complexă poate fi fiinţa umană.
De aceea, aşa cum spuneam mai înainte, acest festival al nostru mi se pare unul important şi necesar.


De mai multă vreme este implicată în organizarea festivalului şi Primăria Craiova. Acum doi ani s-au dat bani frumoşi pentru buna lui desfăşurare și nici anul acesta n-a fost uitat. Cum i-aţi convins să aloce un buget redutabil?


Fără a minimaliza eforturile şi realizările celorlalte instituţii de artă, cred că Festivalul Shakespeare reprezintă în acest moment principalul brand cultural al Craiovei. După „epoca de aur” a Naţionalului craiovean, petrecută între 1991 şi 2000, când acesta purta stindardul artei româneşti pe toate continentele lumii, la cele mai mari şi importante festivaluri internaţionale, dovadă rămânând numărul impresionant de deplasări şi distincţiile de mare strălucire obţinute în acea perioadă, a venit de mai mult timp rândul Festivalului Shakespeare să deţină supremaţia. Datorită acestui festival, numele Craiova este des rostit în cultura europeană şi din ce în ce mai respectat. Iar primarul oraşului, doamna Lia Olguţa Vasilescu, a realizat încă de la alegerea sa în această înaltă responsabilitate că susţinerea unei manifestări precum Festivalul Shakespeare trebuie să reprezinte o prioritate.
Probabil că fără această viziune a sa, încă de la ediţia precedentă, când s-a trecut printr-un moment greu privind finanţarea, Festivalul Shakespeare de la Craiova ar fi putut să dispară. Nu eu am convins Primăria şi Consiliul Local Municipal Craiova să aloce „un buget redutabil”, deşi am insistat în acest sens, ci prestigiul de care se bucură festivalul în cultura europeană şi chiar mondială.


Este proverbială, chiar reputată, selecţia profesionistă pe care o faceţi de la ediţie la ediţie, precum şi alegerea temei care dă profilul fiecărei ediţii. Ce temă avem în 2016 şi care sunt trupele care au fost invitate aici?


Anul 2016 este, pentru împătimiţii întru Shakespeare, unul cu totul special. Lumea culturală de pe toate continentele va marca împlinirea a 400 de ani de la moartea marelui dramaturg.
El a lăsat umanităţii o moştenire inestimabilă. Poate de aceea a X-a ediţie a Festivalului poartă genericul „Shakespeare pentru eternitate”.
Oricât aş încerca eu să expun motivaţia acestui titlu, cred că nu o pot face mai bine decât slujindu-mă de un Cuvânt înainte apărut în anii ’70 ai secolului trecut la unul dintre cele mai pertinente studii ale shakespeareologiei româneşti şi europene (spun asta, deoarece volumul, tradus şi tipărit în Franţa, a fost distins la sfârşitul anilor ’80 cu Premiul Academiei Franceze), Hamlet sau ispita posibilului, al rafinatului om de teatru român Ion Omescu:
„Pe-o pagină a cărţuliei cu coperte aurite, ajunsă prin accident în mâinile mele acum treizeci de ani, şi cuprinzând înţelepciuni extrase din opera lui Shakespeare, stă scris: To our dear Alfred from his affectionate Parents. Iar dedesubtul acestor rânduri «Albert», apoi «Victoria»; în semnătură autentică. Şi mă gândeam că nu poate fi cinste mai mare pentru scriitor decât să ajungă sfătuitorul regilor, iar cuvintele sale să fie lăsate auguştilor princepi împreună cu însemnele heraldice şi castelul.
Câţiva ani mai târziu, l-am auzit pe un mare dregător spunând că de-ar fi, prin ipoteză, nevoită să aleagă între pierderea Indiei şi a pieselor lui Shakespeare, Marea Britanie ar renunţa la cea dintâi. Cuminte vorbă şi cu miez, cum ne-am dat seama mai târziu. Ascultându-l, îmi ziceam că, totuşi, acesta este supremul elogiu: cele 1000 de pagini (20/15 cm) ale scriitorului să preţuiască mai mult decât 3.000.000 km2. Dar nu-l cunoscusem încă pe lordul Ferrers.
Nici astăzi nu ştiu prea multe despre el; la drept vorbind, mai nimic. Ştiu doar dintr-o scrisoare a lui Horace Walpole că, într-o anume zi a anului de graţie 1760, lordul Ferrers a fost poftit, în calitate de condamnat la moarte, să-şi exprime ultima dorinţă. Într-o asemenea împrejurare, falsificatorii de bani – atât de numeroşi odinioară pe strângătoarea insulă –, certaţii cu legea de toate soiurile şi chiar oamenii cumsecade, ar fi dorit să bea, să mănânce pentru ultima oară budincă sau să facă dragoste. Dar lordul Ferrers nu era tâlhar de meserie; nici om cumsecade, pesemne. Martor la frământările veacului, aflase că toate sunt trecătoare. Că omul trebuie să se îngrijească de sufletul său, singura bogăţie fără sfârşit. Aşa fiind, asemenea atâtor alţi sirs şi scholars decapitaţi pentru mai nimic, s-ar fi căzut să-şi petreacă ultima zi pământeană citind Predica de pe munte. Însă lordul Ferrers nu punea preţ pe plăcerile cărnii şi nu credea nici în veşnicie. Era un lord ciudat. A cerut să i se citească din Hamlet.
Mi-am spus atunci că, dintre toate, aceasta este adevărata laudă şi că alta mai mare nu poate fi”.
Deci, după „Constelaţia Hamlet” din 2010, „Lumea-i un teatru, noi suntem actorii” din 2012 şi „Shakespeare al tuturor” din 2014, urmează, firesc, în 2016, „Shakespeare pentru eternitate”.
Consecvenţi obiectivului propus încă de la fondarea Festivalului, în 1994, acela de a ne strădui să aducem în România spectacolele shakespeariene ale celor mai importanţi regizori ai lumii, am invitat la Craiova Teatrul Saytama din Tokyo, cu cea mai recentă premieră a lor, Richard II, spectacol pus în scenă de legendarul regizor japonez Yukio Ninagawa.
Am să vă fac o mărturisire. Invitarea în Festival a unui spectacol a lui Ninagawa este un gând care a devenit aproape obsesie din anul 2007, ca şi cel al prezenţei pe afişul Festivalului a unui spectacol al lui Robert Lepage.
Spectacolul lui Yukio Ninagawa este unul la prezentarea căruia participă peste 60 de actori şi 30 de tehnicieni.
Dacă Richard II de la Teatrul Saytama din Japonia deschide Festivalul, cortina de încheiere va fi după un alt excepţional spectacol, Richard III de la Teatrul Schaubuhne din Berlin, în regia lui Thomas Ostermeier, spectacol care a constituit marea revelaţie a celebrului Festival de la Avignon, din 2015.
Craiovenii, iubitorii de teatru din România, precum şi numeroşii noştri invitaţi din străinătate, vor mai putea viziona, printre altele, un minunat spectacol Macbeth, montat de Luc Perceval la Baltic House Festival din Sankt Petersburg, incitantul experiment al lui Romeo Catellucci cu Julius Caesar de la Societatea Raffaello Sanzio, Hamlet de la Tobacco Shakespeare Company din Marea Britanie, în regia lui Andrew Hilton, Romeo şi Julieta, pus în scenă de Irad Rubinstein la Teatrul Municipal din Beer Sheva, Poveste de iarnă de la Teatrul Laborator Sfumato din Sofia, realizat de Margarita Mladenova, Comedia erorilor, în regia lui Ben Humphrey de la Worcester Repertory Theatre, Julius Caesar montat de Peter Schneider la Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, dar şi alte spectacole şi recitaluri, precum şi câteva concerte inspirate din creaţia shakespeariană, dintre care amintim pe cel al muzicienilor de la K’antu Ensemble din Marea Britanie, având-o drept solistă pe Ruth Hopkins, programat la Portul Cultural Cetate.
Particularitatea acestei ediţii constă în faptul că au fost programate câteva dintre spectacolele ce vor fi prezentate la Craiova şi în capitalele de judeţ din vechea regiune istorică a Olteniei.
Ne doare enorm că, din motive pe care nu le-am înţeles, partenerii noştri de la Bucureşti, co-organizatori ai Festivalului Internaţional Shakespeare din 2006 şi până în 2014, au renunţat − după părerea noastră, cu prea mare uşurinţă − la organizarea Festivalului şi în Capitala României, lipsind în acest fel publicul bucureştean şi oamenii de teatru din România de şansa, poate unică, de a vedea „pe viu” unul dintre spectacolele uriaşului regizor care este Robert Lepage.
Festivalului i s-a făcut prin această renunţare unul dintre cele mai mari deservicii, spectacolul Hamlet-Colaj, realizat de regizorul canadian la Teatrul Naţiunilor din Moscova, neputând fi jucat, din motive de ordin tehnic, pe scena Naţionalului craiovean, ci doar pe aceea a Sălii Mari a Teatrului Naţional din Bucureşti.


Dar Craiova sprijină în 2016 nu doar festivalul, ci şi reputatul Premiu „Europa per il Teatro”, creat în 1986 pentru cunoaşterea şi difuzarea artei teatrale. Este pentru prima oară când România organizează o astfel de manifestare, nu-i aşa ?


Nu numai că este pentru prima oară, dar cred că va rămâne pentru multă vreme singura dată când această manifestare de cel mai înalt prestigiu internaţional va fi organizată în România. Trebuie să spun că în găzduirea Premiului Europa pentru Teatru, într-un fel echivalentul Premiului Oscar pentru Film în arta scenică, nu se aplică principiul rotaţiei.
Alegerea oraşului Craiova reprezintă, după părerea mea, o dovadă de încredere, respect şi preţuire. Iar existenţa Festivalului Internaţional Shakespeare în viaţa Craiovei nu este străină de dobândirea acestora.


Ce vă doriţi de la viaţă după ce se va încheia cea de-a X-a ediţie a Festivalului Shakespeare?


Am ajuns la o vârstă înaintată, mă simt din ce în ce mai obosit din pricina obstacolelor reale şi artificiale ce mi se pun în cale şi de mai multe ediţii îmi spun „aceasta va fi ultima în care mă implic total, uitând că în viaţa omului mai există şi familie”.
Probabil voi încerca să stau mai mult decât am făcut-o şi o fac în preajma nepoţilor mei. Şi poate să citesc şi să recitesc poezie.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul