Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sentimentul dinamovist al ființei

        Gelu Negrea

Parafrazându-l languros pe Emil Cioran – cel cu sentimentul paraguayan al persoanei, care îl parafraza și el amical pe Constantin Noica, cel cu patrioticul sentiment românesc al ființei –, aș putea produce, la rândul meu, nr. patru, banca de la geam, o serie lungă de sentimente fotbalistice inefabile și complementare celui din titlu. De exemplu: sentimentul becalian al lucrului bine făcut, dar prost utilizat; sentimentul oltenesc al lucrului făcut pe jumătate (a goală a pocalului cu zaibăr); sentimentul rapidist al eternei alegeri a prafului de pe tobă; sentimentul tehnocrat că, întocmai ca Guvernul, Laurențiu Reghecampf-Prodan nu înțelege mai nimic din ce se petrece în jurul lui; sentimentul abisal că nici regele Gică Hagi întâiul nu se simte prea bine etc., etc. La ce folosesc toate astea? Păi, cam la ce-i folosește Stelei legitimarea cetățeanului cu drept de vot Ciprian Marica, A.S.A.-ului globetrotter-ul profesionist Adrian Mutu sau presa sportivă României, membră a U.E. și N.A.T.O., țară cu drepturi depline de a-și cunoaște integral îndatoririle. Respectiv, la nimic, pur și simplu, ori la nimic altceva decât ca să-și facă omul un dram de iluzii, iar apoi un car de nervi că a putut fi atât de fazan încât să-și facă fie și doar un dram de iluzii. Ceea ce, în linii mari, e cam aceeași Mărie fără pălărie și, pe deasupra, cu hairstilistul plecat în concediu fără plată.
În această ordine de idei (și ordinea, și ideile se vor vedea mai la vale. Sau nu...), dați-mi voie, rogu-vă, să nu înțeleg o sumedenie de chestii din soccerul nostru cel atât de jalnic încât era gata să se ia la trântă dreaptă cu una sau chiar două ex-campioane mondiale, spre entuziasmul de nedescris al publicului din municipiul Cluj-Napoca și din localități limitrofe precum Apahida, Năvodari, Vânju Mare, Sascut, Ilia și Câmpeni, care aveau ocazia să vizioneze in corpore sano meciul la televizoarele color din dotare. Și cu această frază iscusită, dar cam lungă, iată deschisă lista naivelor mele interogații, îndoieli – bineînţeles, carteziene – şi-alte felurimi din soiul geaba chichirez gâlceava de-ale noastre, din popor.
Așadar, avem un stadion european și-o dilemă autohtonă care-l face, practic, inutilizabil – motiv pentru care exprimarea mai corectă ar fi: n-avem nici un fel de stadion european, ci doar o problemă românească, mai curând etnică decât etică ori tehnologică. De aceea, cu riscul de a atrage asupră-mi blestemul microbiștilor de ambe sexe, eu, unul, nu mă situez în tabăra majoritară a defilanților sub lozinca strămoșească „hai, dom’ne, că mergea și-așa”, ci în gruparea minoritară a habotnicilor care n-ar fi acceptat în ruptul crampoanelor redeschiderea Arenei Naționale până când acolo lucrurile nu vor fi fost în regulă la milimetru și în totalitate. Fie numai și pentru ca, într-un viitor muzeu al obiectelor fără absolut nici un rabat la calitate, să putem afișa și noi măcar un singur exponat. Uite-așa, de rudă de sămânță...
Punctul 2. Avem un campionat și un câștigător al său: F.C.S.B., fostă Steaua, viitoare, idem. De unde știm? De la Reghecampf care repetă, ori de câte ori are ocazia (și o are mai des decât atacanții săi să bage mingea-n aţe), că Steaua e ca și campioană, chiar dacă este întrebat ce părere are despre ultima gravidă marca Borcea Cristian sau despre virginitatea copertinei de la Arena Națională. Cato cel Bătrân, cu a sa dărâmare a Cartaginei barbare, era un junior II pe lângă Laur cel cu ficsonomia obrazului de copil inocent și cu expresia îndelung studiată de guru nemilos și competent. Surprinzător este că nimeni n-are curaj să-l ia de mânecă puțin și să-i arate clasamentul sau rezumatul ultimelor – sau, mă rog, penultimelor – evoluții ale echipei sale de inimă roș-albastră. Șumudică a uitat cum clama pe drumurile noastre toate că pe el nu-l interesează de nici o culoare politică să termine pe locul întâi sezonul regulat al campionatului fiindcă titlul se joacă în play-off; acum pare satisfăcut cu respectiva performanță, decretând că, din punctul lui de vedere, revizuit și adăugit, Astra este campioana morală a României, iar rezultatele din play-off sunt așa, un fel de bonusuri de vacanță școlară. Rednic n-are nici el tupeul de a-l pune la punct pe Reghe, părând a fi cufundat în cu totul alte stele, și în nori, și-n ceruri nalte ca, de pildă, acelea ale Belgiei comunitare. Ceea ce devine de înțeles dacă te gândești că participarea dinamoviștilor în cupele europene va fi decisă nu de forurile continentale, ci de instanțe românești. Iar cât de vechi și de aprig este pe aceste meleaguri războiul româno-român stă scris în cronici și letopisețe de ieri, de azi, de totdeauna și per toujours. O dovadă în plus? Amintiți-vă cât de spectaculos s-a sinucis și-a fost înmormântat cu dric alb-roșu și cai mascați magnificul proiect New Dinamo de edificare a unei echipe competitive, alcătuite exclusiv din români verzi, culeşi din Groapa personală şi autarhică. Suna atât de generos, înălțător și patriotic, de-aveam impresia că-n Ștefan cel Mare s-a dat timpul înapoi și cineva reciclează cu aplomb capitalist lozinci expirate din vechiul regim alimentar, de genul și speciile: pepinieră proprie, izvor nesecat de tinere talente, generator nesfârşit de valori de talie națională și internațională etc. Ce s-a ales de toate astea? Echipa de astăzi, plină de românii multicolori Cerniauskas, Palici, Pulici, Mevlia, Gnohere, Essombe, Ekeng, Romario plus oboreanul feroez cu numele acela greu de ținut minte.
Lăsând gluma la o parte, se cuvine recunoscut, totuși, că experimentul New Dinamo n-a fost un eșec total atâta vreme cât dintr-însul au ieșit la interval câțiva purtători legali de jambiere ca, de pildă, Ionuț Nedelcearu, Vlad Olteanu și chiar supraevaluatul, la un moment dat, Dorin Rotariu, pentru care ajunseseră la cuțite Chelsea, Manchester United, Academica Clinceni și nu mai știu cine. Și fiindcă tot veni vorba din senin, din iarbă verde despre potențiale transferuri, țineți minte următoarele cuvinte potrivite din condei: cele mai mari șanse să plece în străinătate pe o sumă care să se apropie, măcar, de acelea primite anual de zeci de fotbaliști ex-iugoslavi, care împestrițează teamuri continentale de anvergură, nu le are nici unul dintre mingicarii soccerului nostru, ci sobrul, dar foarte solidul apărător-mijlocaș cu numele Nedelcearu. El le va lua fața multora și, mai ales, infatuatului Steliano Filip, care joacă din mediocru în mai prost de când a intrat cinci minute într-un amical al Naționalei. În schimb, este tot mai nevricos, mai supărat pe viață, pe adversari, pe coechipieri și, mai ales, pe antrenorul ingrat care nu i-a dat banderola de căpitan Lui, cu majusculă şi cu meritele Lui în acea echipă de gogomani în care e cel dintâi între fruntașii listei de eliminați de pe teren. Și când te gândești că prețiosul și pretențiosul Steliano Filip ar fi trebuit să dea acatiste zilnic pentru norocul de a fi îmbrăcat un tricou de aceeași culoare cu Dumitrache, Dinu, Pârcălab, Varga, Lucescu, Răducioiu, Ionuț Lupescu, Hâldan sau Dănciulescu. Din nefericire, ceea ce în istoria clubului figurează drept sentimentul dinamovist al ființei umane a celor care se declară câini până la moarte și dincolo de ea, se măsoară azi într-o simbolică tresă de tinichea.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul