Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poezie de tras în piept

        Felix Nicolau


Nu prea îmi vine să mă încred poeziei cu temă. Şi totuşi, câteodată, variaţiunile pe o temă dată dau vigoare condeiului şi chiar pot crea spectacol prin buclele năstruşnice făcute în jurul firului roşu. Cam aşa se întâmplă cu elegantul volum al lui Bogdan O. Popescu, Poeme în loc de tutun, apărut la Editura Brumar în 2007. Ilustraţiile „pipoidale” executate de Mihai Zgondoiu mizează pe Pipa lui Magritte. Şi într-adevăr, desenele şi textul se înrudesc, de cele mai multe ori, potenţând intenţia hazoasă a cărţii.


În prefaţă, Florin Iaru îl extrage pe autor din paradisurile artificiale ale romanticilor şi decadenţilor. Extracţia decurge bine până la un punct, după care devine dureroasă. Pentru că individul liric vrea să scape de raiurile fumigene şi, firesc, dă în tot felul de nevroze şi manii. Un drog înlocuieşte alt drog: „am hotărât să scriu – în loc să beau tutun”. Antidotul nu funcţionează mereu: „ce-aş mai fuma din nou, cu şaptezeci de guri”. Farmecul vieţii e dus: „că fără fum în creier alcoolul nu-i alcool”. Da’ ştii cum e: tot exersând, te fură meşteşugul: „Prin sânge simt cum trec silabele ritmate/şi-n inimă metafora cu fumul cum se bate”. Gâdiliciul ăsta nouăzecist este adesea împănat cu rime, care uneori au şarm, altădată deloc, devenind cârje.


Scriitura aceasta nu prea are legătură cu douămiismul: este aerisită, sprintenă, vizând o autenticitate a bunei dispoziţii. Cică ar fi o poetică liberă: „la mine în poem e o libertate totală/fiecare personaj poate face ce vrea./casele se transformă în turtă dulce/când li se năzare/iubita poate purta ochelari de soare şi noaptea/(dacă asta o face mai sexi)/[...]/sexul şi scrisul se confundă”. Cum se vede, ambientalul lui Baudrillard este însufleţit şi distribuit într-o piesă: „cel mai important este că în centrul poemului meu/se află o istorie, o mişcare, o poveste”. Libertatea nu înseamnă democraţie – tot arta înaltă, întemeiată pe selecţie, primează: „la mine în poem nu este însă democraţie,/asta
mi-ar distruge scrisul./personajul cretin are mult mai puţine drepturi decât/personajul inteligent şi fascinant”. Şi nici anecdoticul nu este ceea ce pare. Există un „utilitarism” sui generis, în sensul că poezia funcţionează ca o oglindă deformantă, auctorial dereglată: „o maşinărie uriaşă cu aburi prin care vezi cum vreau eu/asta este permanenta obsesie a poemului meu” (libertatea poemului meu).


Şi, până la urmă, cum vrea scriitorul să vedem lumea prin cartea lui cu multe dioptrii? Vă zic eu – cam în trei feluri. Unul sacadat, construit pe snap shots, rapid şi imprevizibil: „se făcea, într-un vechi vis african/că soarele îţi bătea în ochi şi te trezea/la patru dimineaţa/atunci când aburul linişteşte/căldura şi/păsările zboară pe şine de cer paralele//servitoarea îţi aducea bolul de migdale cojite/în vârful turnului în care erai pedepsită/să crezi în distanţe/şi de unde mediterana nu se zărea/decât când păcălea corăbiile cu pânze înalte/să eşueze în deşert” (aşteptare). Altul simplu, fluent, încheiat cu un gest surpriză, cam ca la Robert Şerban. Nişte mostre: „pe prosopul de alături un pachet de cărţi de joc şi o femeie în vârstă cu sânii lăsaţi.//un zmeu s-a înălţat atât de sus /aşa cum eu nu am reuşit niciodată” (vignette); ori: „acum când primăvara coboară/ca o femeie frumoasă dintr-un mercedes!” (prefacere). Şi al treilea fel de viziune impusă, cea care constituie tema centrală a cărţii, adesea uitată – anume tutunul: „nu mie/dar dacă ai da oricărui poem al meu/o ţigară/ar face pipi pe el/ca un dulău/care nu a mai primit demult/de mâncare” (ziua a treia).


Bogdan O. Popescu scrie fain, modern şi variat. Când apelează la rime, merge desculţ pe lamă de cuţit. De cele mai multe ori o face scontând efecte umoristice. Uneori nu râzi, doar rânjeşti. Chiar şi aşa, nu prea te plictiseşti. Poezia lui e vitalistă, burduşită cu fiinţe şi lucruri – dinţii ei nu au nervii scoşi: „aş tăcea şi te-aş iubi, pe cuvânt -/maşina poemelor ar lua această curbă/cu bine”.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul