Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Chestii se întâmplă, dar oare de ce?

        Felix Nicolau

Titlul poate fi uṣor contradictoriu în cazul prozelor lui Bogdan Munteanu din Ai uitat să râzi, Editura Nemira, 2016. Te-ai putea aṣtepta la ceva care să îṭi reamintească acṭiunea de a râde. Or, povestirile acestea sunt mai curând naraṭiuni de iniṭiere (adesea ratată). Tonul relatării este, în general, lejer, chiar poznaṣ, ca să se dovedească în final că situaṭiile nu sunt chiar atât de amuzante, de faine pe cât păreau.
Nu experimentul ocupă avanscena aici, ci plăcerea de a asculta personajele ṣi de a le imita zicerile ṣi comportamentele. Mici studii de comunicare ṣi antropologie sunt aceste prozelete. Setea de poveste este anunṭată chiar din primul rând al prozei scurte care deschide volumul, Feri Baci: „Mai zi, Feri baci, mai zi!” Iniṭerea este de natură sexuală în acest caz: un boṣorog momit cu ṭigări ṣi bere le istoriseṣte „golăneilor” cocoṣelile lui de tinereṭe. Bărbaṭii acestor proze sunt adesea complexaṭi, de unde ṣi machismul lor niṭel isteric. Boṣorogul îṣi aduce aminte de momentul adolescenṭei când profa de mate l-a sedus: „plăcut la mine ṭâṭele ei, mari erau, ca lubeniṭa”. Bogdan Munteanu este arădean la origine, dar din 1997 a emigrat în Timiṣoara ṣi nu degeaba, căci nu pierde ocazia de a exploata neaoṣismele agramate ale Banatului. De aici ṣi savurosul comic de limbaj ṣi savuroasa patină locală sub care se camuflează melancoliile, tristeṭile, amintirile.
O excepṭională naraṭiune a demitizării figurii tatălui este O zi cu tata, în care puṣtiul de 6 ani este fermecat de imaginea dură a tatălui, care trece rar pe acasă ṣi este considerat de nevastă un vagabond. Puṣtiul ar face orice pentru a fi la înălṭimea imaginii paterne. Încearcă până ṣi să înveṭe să joace table de unul singur, până când mama sfărâmă cu un ciocan cutia de lemn, iar el mai rămâne doar cu zarurile. Ca ṣi în celelalte povestiri, prozatorul focalizează momentul culminant, sumar anturat de un prolog ambiguu ṣi de o concluzie dezumflată. Concentrarea asigură suspansul, iar arta se vădeṣte în schiṭarea câtorva acṭiuni sugestive, care pregătesc climaxul. Iată gloriosul tată ameninṭându-ṣi fără motiv băiatul: „ai făcut ṣase ani, de-acum încolo să nu te mai văd că piṣi ochii! Orice s-ar întâmpla! Eṣti băiatul meu ṣi băiatul meu nu plânge! Dacă te mai prind vreodată, o beleṣti!” Standardele bărbăṭiei sunt ridicate, cum se vede... Următorul prag al iniṭierii este crâṣma „jegoasă ṣi aglomerată”. Puṣtiul este abandonat imediat după pătrundere, aṣa că îṣi croieṣte o lume a lui: smulge aripile muṣtelor capturate, ori se scobeṣte în nas pentru a face rost de gogoloaie pe care să le lipească pe scaune. De la distanṭă, tatăl îṣi dovedeṣte eroismul, superioritatea, urechind un bătrân ṣchiop ṣi jucând table pe bani. La momentul fatidic, când e pe punctul de a pierde, îl cheamă pe mucos să sufle în zaruri pentru a obṭine salvatorul ṣase-ṣase. Ceea ce se ṣi întâmplă, ca în Poveste din Bronx. Orgasmul figurii tutelare ṣi al emulaṭiei filiale este copleṣitor: „Tata m-a luat în cârcă, eṣti fiu-meu, băă, sânge din sângele meu, puṭă din puṭa mea! Eram în culmea fericirii, râdeam, am început să zbier ṣi eu că i-am futut, eu ṣi cu tata, sânge ṣi puṭă”. Pe drumul spre casă, puṣtiul se gândeṣte ce bucuroasă va fi mama când va vedea purcoiul de bani câṣtigat ṣi câte lucruri frumoase îṣi va putea cumpăra. Anticlimax: tatăl intră într-o casă străină din sat unde îi aṣteaptă o femeie tânără care se preface ruṣinată când bărbatul o piṣcă de fund. Surogatul de familie se împlineṣte prin aṣezarea în jurul unei ciorbe, însă deruta ṣi revolta băiatului ating apogeul când tatăl îi oferă străinei tot bănetul. Jena paternă e inexistentă: lasă, e mare de-acuma, trebuie să priceapă ṣi el! Or, micuṭul refuză să priceapă: ṭâṣneṣte în curte unde, simbolic, prinde un fluture, îi smulge aripile ṣi-l striveṣte sub talpă. Fuge apoi din curte, mai privind din când în când peste umăr: „Tata se făcea din ce în ce mai mic, cât un zar, cât un punctuleṭ. Până când nu l-am mai văzut deloc”. Ṣi uite aṣa se produce vindecarea de fascinaṭia paternităṭii slăbănoage!
Mai toate prozele din volum sunt legate de copilărie ṣi adolescenṭă. Când protagoniṣtii se întâmplă să fie adulṭi, relaṭiile sau conflictele dintre ei se întemeiază pe amintiri comune din perioada juvenilă. Aṣa se întâmplă în Corina, unde puṣtii joacă Fără oprire, adică menṭin în miṣcare continuă o minge. Explozia de la Cernobîl (deci anii ’80) îi determină pe părinṭi să întrerupă jocul ṣi să-ṣi închidă copiii în casă timp de o săptămână. Cu această ocazie, fiecare zurbagiu descoperă câte o pasiune: ba cartea cu Nils Holgersson, ba o revistă cu Corina Chiriac, prilej de mare îndrăgostire.
Mai delirantă ṣi iraṭională este povestirea Mariṣca, o pocitanie de femeie care jinduieṣte la carne tânără. Naraṭiunea-cadru înglobează păṭania rizibil-absurdă a lui Ioji, care e caftit de babacul lui ca să spună cum l-a ademenit vrăjitoarea. De inimă rea, babacul îṣi dă duhul după vreo lună. După ani, „unul care se dădea scriitor” construieṣte o poveste după pătăranie, iar cei care ṣtiau de ea merg să-i dea omorul Mariṣcăi. Motivul e că de ruṣinea ei Ioji a plecat de mult în lumea largă. În timpul torturării muierii, intervine o voce salvatoare: „ho, mă, bezmeticilor, ce v-aruncaṭi ca animalele, că nu-i chiar aṣa, Ioji n-a plecat niciunde, nu l-aṭi văzut în fiecare zi de-atunci, ce dracu’?”
Şi până la urmă aici e mina de aur a artei narative a lui Bogdan Munteanu: răsucirea ciudată a diegezei, cam ca la Bohumil Hrabal, imprecizia voită, trucuri tehnice ṣi sentimentalismul minat din interior de umor. Exemplară în acest sens este Loredan ṣi Loredana. Doi adolescenṭi dau o tură cu bicicletele. Loredan se opreṣte subit ṣi-l strigă pe celălalt să stea ṣi el. După care se apropie ṣi îi trage un pumn în faṭă. Ameninṭările nu contenesc: spune tot! Cel bătut nu ṣtie să fi făcut ceva anume – a, cu excepṭia unei seri la televizor împreună cu Loredana, sora amicului, care îl rugase să îi facă ṣi ei ce i se face fetei din film. Prea multe nu reuṣim să aflăm pentru că oropsitul face cumva ṣi sare pe bicicletă (pe care Loredan tocmai se piṣase) ṣi o ṣterge. În minte i se roteṣte rânjetul lui Loredan, care îi spusese: stai să vezi ce a păṭit soră-mea! Chiar: ce-o fi păṭit Loredana?
Ṣi în Paltonul tot despre ritualurile copilăriei este vorba, dar mai întâi aflăm că moare Gigi ṣi naratorului îi face trebuinṭă o mie de lei. După care plonjon în trecut, pe vremea când Gigi teroriza toṭi puṣtii de pe la blocuri. Nou-mutatul este în pericol să o ia pe coajă, dar îl salvează talentul lui de a emite râgâieli de diverse lungimi, tonalităṭi, intensităṭi.
Ai uitat să râzi este o carte etalon pentru copilăria ṣi adolescenṭa anilor ’80-’90 din Banat. Scriitorul este în posesia unei truse de scule narative sofisticate ṣi, foarte important, deṣi în contact cu mai toată scriitorimea tânără din ṭară, reuṣeṣte să rămână el însuṣi, autentic ṣi eficace, deloc contaminat de mode ṣi snobism.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul