Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

MISTERUL EȘARFEI ROȘII – TAINELE LUMII FEMININE

        Eugen Cojocaru


Romanul omonim al Cameliei Pantazi Tudor a apărut la Editura Betta, București, 2015 și s-a bucurat de o bună primire în rândul publicului, fiind prezentat în mai multe locații selecte, printre care Târgul de Carte Gaudeamus 2015.


Cartea e un interesant melanj între clasicul, uneori, exhaustiv-descriptiv și modernul introspectiv (şi) cu al său stream of consciousness, ce ne oferă subiecte generoase despre iubiri pierdute, „găsite” sau crezute, momente de fericire și eșecuri, speranțe – într-un cuvânt, VIAȚA tale quale. Se poate spune că avem, aici, în sensul tematic al cuvântului, nu „calitativ" exclusivist, cum era „operaţionat”, odată, de critica masculină, o „literatură feminină” pentru bărbați inteligenți!


E „urmărit” destinul – exterior-biografic și interior-evolutiv – meandric a două femei (aparent) diferite, Ioana și Celia – profesoare la licee din capitală, ca două gemene ce se „completează” în Universul „Enigma Eva”. Interesant că ne-a părut puțin „ușoară” la o primă lectură, dar o reluare atentă – ceea ce recomand tuturor cititorilor, mai ales „jumătăților forte” – relevă, ca un telescop din ce în ce mai performant, o reală și palpitantă mișcare interioară, în continuă relaționare/poziționare reciprocă fă de „social”, cum îl numește Marcel Proust.


Personajele sunt urmărite, de la prima pagină, încă de la primele semne ale maturității: „Își amintea că, în adolescență, avusese obiceiul de a privi cu atenție persoanele… să studieze fețele oamenilor, să pătrundă prin piele și cartilaje, dornică… de a dezlega misterele psihologiei umane.” Însă, după „fericirile și dezamăgirile” vieții, „Ioana Vlad privea persoanele din fața ei… le cerceta, dar nu le mai putea „citi". Poate nu o mai interesau!" (p. 5) Urmează, curând (p. 11-12), una din cele mai frumoase „mărturii” despre lumea necunoscută și tumultoasă a unei adolescente, într-un „jurnal regăsit”.


Dezamăgirile celor două prietene își arată „colții" efectelor – fiecare pornire și stare interioară (aparent) fulgurante sunt „cernute" prin filtrele rațiunii și „oferite" epicului/lectorului. Ioana e după un divorț „dur", în care fostul soț a folosit toate armele pentru a o distruge, lăsând-o cu o mulțime de datorii pentru apartamentul păstrat de ea. Mariajul Celiei e „în cădere liberă”, soțul ei nemaiinteresându-se, de mult timp, de ea – ca și în cazul prietenei, fiind „unite" și în fatum : „Semănau foarte mult, aveau aceleași gusturi, aceleași obiceiuri și aceeași lipsă de noroc în dragoste." (p. 28) Iată unitarul „Univers Feminin", ceea ce nu se poate afirma „la masculin”: ei nu caută, nepărat, dragostea. Cauzele sunt specifice multor cupluri, fiind cunoscut că majoritatea bărbaților „iau” o parteneră pentru a trece de la mama reală la „cea surogat", ei rămânând, astfel, toată viața imaturi evolutiv și dependenți. Femeia, atunci când „se deschide" unui partener, o face cu gândul și speranța permanenței - pentru ea țelul primordial, în viață, e o familie unită spre a-și vedea împlinite instinctele și dorințele ei cele mai profunde: copiii să crească mari, sănătoși, realizați personal și social. Altruismul e „esența" feminismului, de aceea ne e prezentată, de la început, filosofia de sorginte buddhistă a lui Confucius. „Este o utopie?”, se întreabă Ioana și auctorialul, din umbră. „Poate că da." (p. 15), răspunde tot ea, imediat – celebrii antropologi și sociologi Claude Lévy-Strauss și A. Leroi-Gourhan au descoperit că umanitatea și iubirea sunt „creațiile" femeilor de la începuturile omenirii, iar Fr. Arnaud, genialul regizor canadian a ilustrat aceasta în faimosul film „Le feu" (Focul).


Bărbații și eventualii viitori parteneri pe care îi întâlnesc nu fac excepție de la regulile constatate – care sunt strategiile lor de a deveni, totuși, fericite și a-i face și pe ei, în ciuda instinctului lor destructiv-masculin? Acesta e farmecul principal al „poveștilor”, pentru că autoarea știe să împletească, la filigran și cu măiestrie, „traiectoriile" uneori contrare și contradictorii ale protagonistelor. Vom fi martorii unei atente „radiografieri din mers" a evoluției unui cuplu, dar una obiectivă, nu cum se întâmplă, des, părtinitor și unilateral în literatura și „cultura masculină”. Acolo se pune accent pe „acțiune": țac-pac ajung imediat, ca glonțul victima din pădure, la momentul „am avut-o” – de aceea bărbații sunt trecuți la specia „vânători și culegători”! Imaginile ratării în cuplu conțin, rar întâlnit, și alternativa „cum ar trebui să fie"…


Așa ajungem la bilanțul fatidic al „middle age crisis": „Încă tânără, la 37 de ani, deloc urâtă, Ioana începuse să se convingă că nu trebuie să renunțe la iubire și că avea nevoie de ea." Ioana și Celia nu fac decât să caute ce le e scris în „matricea lor genetică”! Acum înțeleg „celelalte jumătăți" de ce fetele și femeile sunt atât de „sensibile", de unde și „slăbiciunea" la, de exemplu, fenomenul în masă de „groupies" orbite de vedetele pop-rock, pentru care ar face ORICE - termenul de „escroc sentimental" e doar la masculin, ca "libidinos" de altfel! Ele, când intră „pentru totdeauna” într-o relație, fac totul pentru ea și trebuie să îndure mult și multe pentru a se convinge să se „desprindă”, analizând acribic și la nesfârșit până la decizia finală. Bărbații sunt ca acei cowboys din western-urile americane: întâi „trag /fac ceva" și, apoi, eventual, se gândesc la consecințe! În discuțiile lor, simptomatic, nu interesează finețurile și evoluția sentimentelor, a situațiilor, ci trec direct la „esență: „Ei, ai avut-o sau nu?!".


Meandrele cu urcușuri și căderi paralele sau contrarii sunt perfect puse în scenă de scriitoare, ceea ce potențează impactul emoțional și estetic asupra cititorilor, reușind, totuși, să redea toată atmosfera autentică pe care o întâlnim, zilnic, de atâtea ori în jurul nostru. Nu întâmplător, un pasaj central e discutarea, cu elevii, a romanului prin excelență dedicat „deteriorării” unei iubiri : Ultima noapte de dragoste… de Camil Petrescu. E un fel de „măsurare”, la distanță temporală, între două viziuni diferite, dar și complementare, „pariu literar" pe care Camelia Pantazi Tudor îl absolvă cu bravură.


Nu intru în amănuntele și farmecul răsturnărilor de situații – din acest punct de vedere, este și un fel de roman de aventuri, aproape „polițist" (ŕ la Agatha Christie) prin acribica „inventariere" a „probelor" de la „locul faptei": uciderea iubirii într-un cuplu! Plăcerea suspansului și finalul imprevizibil sunt lăsate complet curiozitații și simțului estetic al lectorului. Doar o „lămurire”, de unde acest titlu Misterul eșarfei roșii?! E un accesoriu vizibil purtat de un personaj enigmatic, ce apare real sau, poate, e o închipuire a celor două prietene : un bărbat histrionic, cu barbă și perciuni, îmbrăcat în negru, care apare, mai întâi, Ioanei, momente când pierde sau i se ia jurnalul cu notițele pentru un roman despre viața ei (roman în roman, cu citate lungi din el), iar mai târziu și Celiei : într-un tablou din Muzeul de Artă din Marsilia! Explicația autoarei e diferită de impresia criticului și, cu siguranță, va varia de la cititor la cititor - dar nu aceasta e important, ci faptul că scrisul ei, evoluând mult în ultimii ani, reușește să ofere publicului o poveste plină de virtuozități, reflectând autenticul vieții cu nucleul etern și zi de zi al problematicii umane.


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul