Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

“Debordez de inspiraţie când văd munţii, pădurile, râurile din România”

        Joan Panisello Chavarría

Interviu realizat de Aureliu Goci


Supranumit “alchimistul ceramicii contemporane”, Joan Panisello Chavarría este un foarte cunoscut artist catalan (născut în 1944), profesor,  membru al Academiei Internaţionale de Ceramică de la Geneva. Opera sa, formată din peste 900 de piese de ceramică, este cunoscută şi apreciată pe toate continentele, pentru ea primind, până acum, 24 de premii internaţionale. În România, el este cunoscut  prin lucrările lăsate în tabăra de sculptură de la Călimănești (între care și un “Omagiu lui Brâncuși”),şi prin faptul că opere ale sale au ilustrat câteva cărţi: “Regimentul alb” de Ioan Barbu – “El regimiento blanco” (traducere în limba spaniolă de Gabriela Banu), precum şi volumul de poeme, autor - Coman Şova -  “Zăpada şi ochii lupilor/ “La nieve y los ojos de los lobos” (ediţie bilingvă, tradusă de Gabriela Banu). În luna septembrie, Joan Panisello are organizată o expoziţie retrospectivă care se iniţiază la Valencia şi apoi parcurge un itinerariu european, ajungând până la Geneva.


Aureliu Goci : Domnule Panisello, arta ceramicii este foarte complexă, implică desenul, lutul, culoarea, tehnicile de fabricare, coacerea... Cum aţi ajuns ceramist?
Joan Panisello Chavarría
: Când m-am născut, mama lucra ca patiser la parterul casei noastre. Aveam un cuptor normal, de vreo 3 metri cubi capacitate. Mama făcea produse tradiţionale iar tata era agricultor, lucra în grădina noastră. Pe la 4-5 ani am început să mă joc cu lutul din grădină, când uda tata plantele. Din fericire, mama mi-a dat voie să ard în cuptor piesele pe care le făceam, în nişte recipiente metalice. Erau figurine de animale, de oameni, podoabe pentru Crăciun, jucării, mingi... Pentru mine a fost un adevărat dar înţelegrea ei. Au trecut aproape 70 de ani, şi încă mai sunt oameni din sat care-mi amintesc de asta.
Copil cu bani puţini, îmi făceam cu mare plăcere propriile jucării, spre admiraţia prietenilor. Arta şi îndemânarea îmi curgeau prin vine şi prin imaginaţie. La liceu şi bacalaureat, materiile favorite au fost desenul, matematica şi ştiinţele naturii. Am studiat, am devenit profesor, m-am înscris la şcoala de artă şi timp de 6 ani am asistat la cursuri, seară de seară. Am terminat cu note excelente. În ultimii 8 ani de activitate laborală am fost profesor de ceramică, de mozaic roman şi expresie artistică la Institutul din oraşul natal, Tortosa. Culmea fericirii, când am ieşit la pensie. Dar nu am încetat să ţin conferinţe, discuţii, ateliere de artă în colegii, institute, şcoli de artă.
În tinereţe, după ce am absolvit studiile de ceramică, am participat la multe cursuri  pentru a-mi perfecţiona tehnicile de smălţuit, de ars, de lut. Apoi mi-am făcut propriul atelier în garajul casei noastre. Am mai construit altul, pe terenul nostru, mai mare, cu două săli de expoziţie, una pentru smalţuri şi alta pentru lut  şi lut ars. Am construit un cuptor special pentru a organiza cursuri cu profesorii care voiau să predea ceramica în şcoli.
Am vândut vreo 20 de piese în şcolile unde eu eram profesor pentru alţi profesori, trimis de Universitatea din Barcelona. Începând cu 2002 şi până în 2007 am renunţat la postul de profesor pentru a mă dedica lucrului în atelier într-o DEPLINĂ SCUFUNDARE ARTISTICĂ, ceea ce a durat 5 ani. A fost un dar minunat pe care mi l-a permis viaţa. Mi-am construit singur un cuptor de gaz cu capacitate de 1000 de litri, special pentru a coace opere de mari dimensiuni la 1300°C. De-a lungul vieţii am pregătit peste 10.000 de culori diferite. A fost marea mea pasiune, deşi este una din muncile cele mai complicate ale unui ceramist. Trebuie să gândeşti fiecare formulă chimică, s-o notezi, să cântăreşti greutatea, să  pisezi, să aplici nuanţa pe placheta care va fi mostra, s-o coci orizontal şi vertical... Adevărată muncă de alchimist. 
Dorinţa mea de a învăţa m-a condus să lucrez atât la temperaturi joase cât şi la cele înalte, raku, adică sculptura, neriage, adică operele mixte care incorporează şi alte materiale în ceramică, giuvaergeria, confecţionarea de murale. Totul sub prisma inovaţiei, a experimentului, a căutării de noi linii, tehnici, culori. Asta mi-a deschis porţile artei şi a dat un sens aventurii mele artistice.
A.G. Aceasta ar fi explicaţia “materială” a creaţiei dv. Dar ce se ascunde sub ea – având în vedere denumirea operelor, de pildă?
J. P. C.:
Am pornit de la ideea că natura este cea mai bogată sursă de inspiraţie, mai exact – cele patru elemente – şi s-a spus, probabil pe bună dreptate – că sunt un emul al filosofului Zaratustra, primul care a stabilit dualismul elementelor în concepţiile religioase ale binelui şi răului. Eu mă cufund în formele primordiale – în simetrii şi asimetrii, şi mă las inspirat de real şi ireal. Dacă vă uitaţi la titlurile unor opere, o să vedeţi şi ideea de la care am plecat: am o serie numită “Binomul arbore-om”, alta, “OZN”-uri, pe lângă piesele de mari dimensiuni făcute la cerere, care înfrumuseţează locuri publice.
Am avut peste 250 de expoziţii individuale sau colective, am strâns peste 1000 de comentarii pe care presa scrisă mi le-a dedicat pe toate continentele, am circa 40 de lucrări în muzee, fundaţii, universităţi şi centre publice. Puteţi vedea mult mai multe pe site-ul şi pe blogul meu, www.panisello.net  i en  www.panisello.net/blog.
Aureliu Goci (A.G.): Domnule Panisello, cum aţi cunoscut România?
J. P. C.:
În 2008 am fost invitat de UNESCO să particip la tabăra internaţiuonală ART CAMP din Andorra, mica ţară situată în Pirinei. Acolo am cunoscut artişti din multe ţări, inclusiv din România. D.na Fenia Driva, consilier pentru cultură din Primăria Călimăneşti, care coordona grupul de artişti români, mi-a propus să particip la Tabăra internaţională din Călimăneşti. Am început în 2009, şi ne-am înţeles atât de bine, încât am venit şi în 2011, 2012, 2013, 2014, 2015. Am fost o mare plăcere să trăiesc aceste experienţe în România. Debordez de inspiraţie când văd pădurile, munţii, râurile şi locuitorii, dar şi artiştii români, colegii mei. De neuitat, atât pentru mine cât şi pentru soţia mea.


A.G.: În România încă mai există meşteşugul olarilor, există chiar un grup de creatori la Horezu. Dar în Spania, şi în Europa occidentală, supravieţuieşte această ocupaţie, această artă milenară?
J. P. C.:
Îi cunosc, îi apreciez şi-i admir pe numeroşii olari de la Horezu pe care i-am cunoscut încă de la prima vizită în România. N-am văzut niciodată un popor atât de pasionat de ceramică. De şapte ori le-am vizitat atelierele, cuptoarele, magazinele, şase ani am folosit lutul lor la lucrările din Tabăra de creaţie din Călimăneşti. Acestea au fost arse în cuptoarele lor şi acum fac parte din patrimoniul artistic al Primăriei Călimăneşti. Cunosc Muzeul de ceramică al oraşului şi pe directoarea lui, d.na Loriana Todea, cu care am vorbit de multe ori.
Când am venit prima oară, ni s-au dat explicaţii, cărţi, DVD-uri, materiale. Le-am dus la Museo de Terracota din La Galera, oraş care organizează în fiecare an cel mai important târg de ceramică din Catalonia, FIRA DE LA TERRISSA I CERÁMICA DE LA GALERA. Ideea a fost aşa de bine primită, încât de atunci, România a fost invitat permanent şi dispune de cel mai mare spaţiu de expunere. Vara trecută, când am fost iar la Muzeul din Horezu, directoarea ne-a arătat spaţiul pe care l-au dedicat obiectelor dăruite de cei din La Galera.
Dar vorbind în general, munca olarilor în Spania pierde teren. Zona mea natală, Tierras del Ebro, unde meseria a avut mare importanţă în trecut, a pierdut mai multe centre de ceramică, şi la fel se întâmplă în toată Spania.
A.G.: Cunoaşteţi opera lui Constantin Brâncuşi? În ce măsură este ceramica o formă de sculptură?
J. P. C.:
Sigur că-i cunosc şi apreciez opera marelui artist internaţional din România, Constantin Brâncuşi. Din fericire, în cadrul Taberei din 2009 am vizitat Târgu Jiu şi parcul care-i poartă numele. Am cerut voie organizatorilor să pregătesc nişte plăci de lut la Călimăneşti şi să le iau în parcul Brâncuşi, să caut un copac mare şi să încep chiar acolo una dintre sculpturile pe care urma să le termin în Tabără. (Plăcile urmau să ia forma scoarţei unui copac, şi apoi să fie prelucrate). Această operă are titlul “Omagiu lui Constantin Brâncuşi”.
În general, la lucrările de sculptură se scoate materialul dintr-un bloc (lemn, marmură, piatră..) pentru a rămâne opera pe care vrei s-o realizezi. În ceramică există un avantaj – poţi să scoţi şi lut, dar poţi să şi adaugi, dacă materialul este umed. Posibilităţile sunt foarte mari. Ideea ceramistului va defini în final opera ca sculptură, sau ceramică, dar limitele nu sunt matematice.
A.G.: Domnule Panisello,  credeţi că arta poate transforma lumea? Cum, dacă răspunsul este afirmativ?
J. P. C.:
Pot să afirm din propria experienţă că arta poate transforma viaţa. Pot afirma că expresia artistică poate schimba comportamente problematice, poate trezi interesul elevilor care se simt dispreţuiţi de colegi sau de oamenii mari, poate creşte sentimentul de încredere în propriile forţe la tineri şi mai puţin tineri. Poate fi o fereastră deschisă spre creativitate, spre experiment, spre dezvoltarea imaginaţiei. Eu, ca profesor, am lucrat cu elevii mei “jucându-mă” de-a munca sau muncind în joacă... Nu poţi pretinde acelaşi randament pentru toţi. Psihologia şi pedagosia diferenţială se adaptează circumstanţelor reale, evitând traumele şi căutând mulţumirea sufletească a autorului.  Colegii mei, profesori ceramişti, dau lecţii în câteva închisori spaniole, deţinuţilor, ceea ce confirmă că arta poate transforma o viaţă.
Este o certitudine faptul că la nivel global, educaţia este investiţia cea mai bună pe care ar trebui s-o facă guvernele. A subaprecia educaţia înseamnă să condamni o ţară la eşec, şi în zilele noastre, deşi există atâtea posibilităţi, există şi unele guverne care nu înţeleg acest lucru. Există circumstanţe politice şi sociale în Europa de azi care lasă mult de dorit.
A.G. Vă mulţumesc.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul