Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Haruki Murakami, Acultă cum cântă vântul și Pinball, 1973

        Laura Botuşan

 „Voi, oamenii, aveți o vorbă: timpul zboară ca săgeata. Cu alte cuvinte, noi călătorim în timp fără țintă. De la crearea universului și până la moartea lui. De aceea n-avem nici viață, nici moarte. Suntem cu toții vânt”. Ascultă cum cântă vântul și Pinball, 1973, reprezintă romanele de debut ale lui Haruki Murakami, pe care însă autorul a ezitat o bună perioadă de timp să le publice, considerându-le doar niște încercări literare imature și lipsite de substanță. Apărute în 2015 la Polirom, într-o traducere din limba japoneză de Angela Hondru Ascultă cum cântă vântul, scrisă în 1979 și Pinball, 1973, scrisă în 1980 sunt două povești diferite care au însă aceiași protagoniști: naratorul fără nume, J și Șobolanul, iar așa-zisa acțiune are ca punct de referință barul lui J. Acțiunea se continuă, dacă putem spune așa, în romanul care i-a adus notorietatea lui Murakami, În căutarea oii fantastice, roman care îl pune în lumină pe același personaj, Șobolanul.
La Murakami mă întorc cu drag de fiecare dată, fiind unul dintre autorii mei preferați. Citindu-i părerile despre primele încercări literare, opinii pe care și le explică pe larg și în romanul autobiografic Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, am ezitat să le citesc și am constatat că odată ce îl cunoști cu adevărat pe Murakami, trecând prin cele mai reușite romane ale sale, experiența acestei lecturi este una destul de stranie. În primul rând, ceea ce caracterizează cele două povestiri este ambiguitatea, pentru că există un fir epic propriu-zis și sunt destul de greu de urmărit, în special Pinball, 1973. Însă, în tot acest haos îl găsim pe Murakami. Este vorba despre aceleași obsesii, despre aceleași personaje care discută despre singurătatea ce le apasă, despre aceleași prezențe feminine fantomatice și despre muzică, „avant tout chose”.
În prima parte, Ascultă cum cântă vântul, naratorul, student la biologie, se întoarce pentru o scurtă perioadă de timp în orașul său natal și retrăiește secvențe ale copilăriei însoțite de mici experiențe erotice bizare, amintind-o aici pe fata cu patru degete la o mână, alături de care ascultă California Girls a celor de la Beach Boys. Tânărul se întoarce în locul de baștină în încercarea de a se regăsi. Rememorează amintiri vechi, este pasionat de viniluri și își omoară timpul alături de prietenul său, Șobolanul, la barul lui J, discutând despre artă, literatură și filosofie. Secvențele de monolog pe tema scrisului mi se par cele care dau substanță povestirii, alături de Șobolanul care nu poate fi decât un alter ego al autorului. În timp ce naratorul încearcă să își îmbunătățească scriitura, Șobolanul are deja la activ câteva scrieri și dorește să se retragă undeva și să renunțe la tot pentru a se dedica pasiunii sale, ceea ce amintește de chiar povestea de viață a lui Murakami care, pe când deținea o cafenea, se hotărăște să renunțe la afecerea sa pentru a se apuca de scris. „Nu există scriere perfectă. Așa cum nu există nici deznădejde absolută. Când venea momentul să aștern ceva pe hârtie, mă încerca mereu o senzație de disperare, pentru că domeniile în care îmi permiteam să scriu erau limitate.” Ascultă cum cântă vântul este romanul cunoașterii propriei identități și mai presus de toate a descoperirii propriei voci în scris, un exercițiu de creație reușit, ținând cont că vorbim despre o primă încercare literară. Vântul este timpul care aduce cu sine povești pe care trebuie să le asculți, iar romanul vorbește despre dificultățile pe care le întâmpină un scriitor la început de drum, despre încercările sale de a se maturiza, un soi de artă poetică cu intruziuni fantastice pe fond muzical, specific lui Murakami: „Am să mai pomenesc o dată despre scris. O dată și atât. Pentru mine e o mare bătaie de cap să aștern ceva pe hârtie. Uneori stau cu o foaie în față o lună întreagă fără să scriu un singur rând; alteori, după ce scriu șnur trei zile și trei nopți, îmi dau seama la final că am apucat într-o direcție greșită. Efortul de a scrie este de fapt strădania de a te detașa și de a te asigura că păstrezi distanța cuvenită față de lucrurile ce te înconjoară. Pentru asta nu ai nevoie de sentimente și emoții, ci de o riglă”.
Dintre cele două povești, Pinball, 1973 este cea mai greu de urmărit pentru că nu există un fir epic, iar planurile se amestecă fără o anume coerență. În Pinball este vorba despre un tânăr absolvent de facultate, același narator a cărui identitate rămâne necunoscută, care lucrează într-un birou de traduceri și a cărui pasiune este jocul de pinball. În afară de narator, apar și aici Șobolanul și J cu barul său în jurul căruia gravitează personajele. Acțiunea se dezvoltă pe mai multe planuri: povestirea naratorului, gândurile Șobolanului și intruziunea fantasticului prin prezența celor două gemene, 208 și 209. În afară de a se îndeletnici cu traduceri diverse, naratorul trăiește destul de boem. Citește în fiecare zi Critica rațiunii pure, Kant fiind punctul său de referință, bea bere, ascultă muzică, scrie și se joacă pinball. Există pagini întregi dedicate acestui joc descris în cel mai mic detaliu. Însă totul se scurge între aceleași improbabilități care guvernează personajele și destinul lor. Lucrurile se schimbă brusc și dispar așa cum au apărut. Iată-l pe Murakami, cel de mai târziu. Atunci când naratorul intră în magazia plină cu mașini de pinball totul pare „un cimitir înțesat cu visuri vechi, uitate de mult. Le-am lăsat și am trecut mai departe”. Îl afli pe Murakami în toate aceste detalii.  Ascultă cum cântă vântul și Pinball, 1973 formează o poveste unitară despre artă, despre scris și despre amestecul lucrurilor ce ne alcătuiesc, căci „dacă privești lucrurile detașat, orice pare frumos”.


_
*Haruki Murakami–Ascultă cum cântă vântul. Pinball, 1973, traducere din limba japoneză de Angela Hondru, Editura Polirom, Iași, 2015 .

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul