Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Filmul românesc despre Marele Război

        Călin Stănculescu

Înaintea unei binemeritate vacanțe de vară, cinefilii bucureșteni au avut parte de un generos ciclu de filme legat de Centenarul intrării României în Primul Război Mondial.
Evenimentul desfășurat la cinematograful Eforie, Sala Jean Georgescu, la finele lui Cuptor a propus iubitorilor filmului un program dens din care n-au lipsit perlele Arhivei Naționale de Film, printre care s-au numărat Depunerea jurământului cercetașilor legiunii Vlad Țepeș, Serbarea culturii din Basarabia, Războiul pentru întregirea neamului, Ecaterina Teodoroiu, Datorie și sacrificiu, primele fiind documentare mute, realizate între 1915 și 1926, ultimele două titluri fiind filme de ficțiune semnate de Ion Niculescu-Brună și Ion Șahighian în anii 1931 și 1925. Dintre documentele pur istorice înscrise în genul documentarului mai sunt de amintit Funeraliile Regelui Carol I, Pacea de la București - 1918, Tratatul de la Trianon - 1920, ultimul fiind o producție franceză dedicată evenimentului, cu majoritatea actorilor principali ai istoriei acelor timpuri.
 Dincolo de semnificațiile  evenimentului istoric, aflat la Centenar, mărturiile cineaștilor români despre implicarea României în Marele Război reprezintă atât acte de vitejie și curaj (ale operatorilor, pionieri ai filmului documentar românesc), cât și importante documente vizuale ale conflagrației mondiale de la începutul secolului XX.
Printre pionierii filmului românesc care s-au remarcat în acei ani, nu trebuie uitate  numele unor Constantin Ivanovici, Tudor Posmantir, Nicolae Barbelian, Victor De Bon,  cineaști care au servit țara și posteritatea înregistrând, chiar cu prețul vieții, secvențele dramatice desfășurate pe teatrele de luptă ale primei conflagrații mondiale.
 Foarte interesantă pentru amatorii de aprecieri comparative a fost vizionarea celor două filme dedicate Ecaterinei Teodoroiu, primul amintit în precedentele rânduri, al doilea realizat de regizorul Dinu Cocea în 1978. Concluziile nu ar avantaja niciun titlu, ambele fiind turnate în condiții radical diferite, unul aparținând Marelui Mut, altul fiind turnat în ideea susținerii cinematografice a epopeii naționale, în care s-au înscris atâția cineaști, nu neapărat cu gândul la adevărul istoric, cât la ralierea lui la obiectivele ideologiei comuniste.
Ficțiunea despre Marele Război a fost reprezentată de filmele Pădurea spânzuraților, regia Liviu Ciulei, 1965, Viaţa nu iartă, regia Iulian Mihu, Manole Marcus, 1959, Felix şi Otilia, și regia Iulian Mihu, 1971, Osânda, regia Sergiu Nicolaescu, 1976, Prin cenușa imperiului, regia Andrei Blaier, 1976, Între oglinzi paralele, regia Mircea Veroiu, 1979, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război, regia Sergiu Nicolaescu, 1980 , Triunghiul morţii, regia Sergiu Nicolaescu, 1999, Capcana mercenarilor, regia Sergiu Nicolaescu, 1981, Lumina palidă a  durerii, regia Iulian Mihu, 1981, și Întunecare, regia Alexandru Tatos, 1986.
 A fost o selecție remarcabilă, cu excepția calupului realizat de Sergiu Nicolaescu, campion la falsificarea istoriei, dar și cineast total neinspirat când a fost vorba de o ambițioasă ecranizare, și anume aceea a romanului lui Camil Petrescu Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război.
Nici regizorul Mircea Veroiu, care a cochetat într-o perioadă fastă a istoriei  filmului românesc cu ambiţioase proiecte de colaborare cu cineaştii italieni, nu mi s-a părut mai apropiat de litera și spiritul celebrului scriitor.
Importantă mi s-a părut propunerea proiectării filmului Viaţa nu iartă, debutul în filmul de ficțiune al cuplului Mihu-Marcus, primul film care invita și la meditație, nu doar la spectacol, cu o temă mai mult ocolită de ideologii comunişti ai timpului. Film de referință în capitolul Marele Război, Viaţa nu iartă rămâne un titlu remarcabil în bogata filmografie a celor doi cineaști, care au făcut puține compromisuri cu cenzura timpului.
Felix și Otilia, semnat de astă dată doar de Iulian Mihu în 1972, reprezintă, poate, un model de citire filmică a textului romanului lui George Călinescu, dar n-are prea multe apropieri de tema Marelui Război,  în afara prestației penibile a aceluiași Sergiu Nicolaescu, aici bățos, infatuat, pompos și găunos cât cuprinde.
În afara capodoperei lui Liviu Ciulei Pădurea spânzuraţilor, ecranizare greu de egalat pentru multe decenii înainte, alte două ecranizări au fost  mult apreciate de spectatori, mai ales tineri, care n-au avut ocazia să le vadă în anii trecutului de aur.
Prin cenuşa imperiului, filmul semnat de Andrei Blaier în 1976, este inspirat de proza lu Zaharia Stancu Jocul cu moartea, regizorul adoptând formula unui road-movie impresionant pe fundalul marelui conflict armat, traversat de cei doi eroi, Diplomatul și Darie, jucați magistral de Gheorghe Dinică și Gabriel Oseciuc. Găsim aici monumentalitate și profunzime, agresivitatea mecanismului Istoriei și dimensiunile grotești ale eforturilor individuale de a supraviețui cu orice preț. Construit în registre diverse, filmul Prin cenușa imperiului evocă substanța predilectă a scriitorului marcat de universul rural din care provine. În același timp, dominanta filmului rămâne forța dramatică a episoadelor narative, orchestrate de cineast într-o curgere realistă, cu noduri semnificative pentru destinul eroilor. Blaier nuanțează în onirism timpul magic al copilăriei, secvențele retrospective căpătând de multe ori conotații subtile, dincolo de materialitatea imaginii.
Publicat în 1928, primul roman semnat de Cezar Petrescu îl va situa pe scriitor drept unul dintre marii rapsozi ai Marelui Război. Alexandru Tatos a valorificat vizual drama generației pierdute după Marele Război, atât prin laitmotivele alese, cât și prin structura mozaicată a prelucrării materialului literar, cu o distribuție atent configurată, cu Ion Caramitru într-un rol complex, profund, plin de detalii psihologice menite a sugera deruta unor generații, târzia trezire a conștiinței unei pături sociale, intelectualitatea, decisive prin existența ei în soarta unei țări. O dramatică apologie a celor care au pierdut, deși au câștigat războiul, radiografia morală a celor care au trăit experiențele tragice ale frontului sunt doar câteva dintre atuurile unui film dens, expresionist pe alocuri, dar sincer și emoționant până la urmă.
Evenimentul găzduit de Cinemateca Română care a marcat Centenarul intrării României în Marele Război a fost  un remember fericit la o perioadă cam uitată a Istoriei noastre.
 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul