Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Heralda epilogului zidit din huma şi roua desăvīrşirii

        Horia Gārbea



Alexandru George


Litere şi clipe


Editura Bibliotheca, eseuri



Īn aproape 40 de ani de carieră literară s-a petrecut jumătate din viaţa lui Alexandru George, unul dintre cei mai prolifici comentatori ai literaturii romāne şi străine. Interesul pe care īl stīrneşte fiecare carte a lui nu se limitează la lumea literară sau la cea a cititorilor iniţiaţi. Discursul său despre literatură, arte, istorie şi chiar despre subiecte mai puţin obişnuite este clar, atractiv īn formă, condus cu o logică impecabilă a argumentării. Despre A.G. s-a scris mult şi nu totdeauna cu simpatie, pentru că şi punerile sale la punct sīnt adesea acide, iar etichetarea severă a unor idoli stīrneşte supărări. Volumul apărut recent este o culegere de articole pe teme libere, aşa cum ne-a obişnuit autorul īncă de la debutul său, īntīrziat de condiţii istorice potrivnice, dar de la care el a recuperat spectaculos. Aproape fiecare dintre reflecţiile lui Alexandru George ar merita comentate. Imposibil aici, cītă vreme fiecare dintre cele aproape o sută de articole sīnt de o densitate a informaţiei care ar cere pagini īntregi de dezbateri. Pentru că, desigur, nu toate aserţiunile lui Alexandru George şi nu fiecare dintre judecăţile lui sīnt uşor de acceptat. Preţuirea pe care o arată lui G. Călinescu, Vianu, Arghezi este deosebită īn ordinea operei, dar el nu le iartă colaboraţionismul: o imensă prostie de a-şi fi īnchipuit că e mai bine să fie nomenklaturişti de grad secund decīt eroi ai culturii distruse. Despre alţi scriitori admiraţi de critici şi cititori, părerile eseistului sīnt foarte drastice şi argumentele, sprijinite cu citate, īnclină balanţa īn favoarea sa. Sīnt cīţiva autori pentru care Alexandru George are o specială afinitate. Īn primul rīnd Mateiu Caragiale, apoi I.L.Caragiale şi Camil Petrescu. Ceea ce nu-i scuteşte pe aceştia de interpretări corozive. Īnsă multe dintre articolele lui Alexandru George privesc nu literatura, ci lumea şi viaţa, nu literele, ci clipele. Este scandalos şi ruşinos modul īn care Editura Bibliotheca s-a achitat de sarcina, onorantă pentru ea, de a tipări un asemenea volum: literă minusculă, titluri īnghesuite, sute de greşeli lăsate, cīte 5-6 pe fiecare pagină, inclusiv nume proprii stīlcite. Nu mai vorbesc de difuzarea inexistentă. Asta īn condiţiile īn care patronul editurii se vrea şi se crede scriitor!



Dan Lungu, Cătălin Mihuleac, Lucian Dan Teodorovici


Antologia dramatIS


Editura Cartea romānească, teatru



Unde-s trei puterea creşte! Duşmanul care nu sporeşte este publicul necititor de teatru, īn frunte cu criticii literari şi apoi lumea teatrală care nu iubeşte dramaturgia autohtonă. Se unesc trei autori cu trei piese din oraşul Iaşi, de unde utimele litere majuscule ale titlului, pentru a īnfrunta aceste adversităţi. Cele trei piese sīnt Nuntă la parter, publicată şi anterior de Dan Lungu, Viaţa şi posteritatea unui beneficiar de funeralii judeţene de Cătălin Mihuleac şi Elefanţi roz. Elefanţi galbeni. Şi oameni de Lucian Dan Teodorovici. Toţi trei s-au afirmat puternic īn calitate de prozatori. De fapt, aflăm din prefaţa Oltiţei Cīntec, cei trei muşchetari erau patru, numai că Florin Lăzărescu, prozator şi el, fiind ocupat pe moment cu altele, va apărea mai tīrziu. Cei trei (patru) nu sīnt tocmai tineri, fiind nouăzecişti intraţi īn al cincilea deceniu de viaţă, au o largă experienţă a scrisului şi trăiesc, oarecum, din asta. Sīnt nişte profesionişti ai textului care pot scrie orice, deci şi teatru. Calitatea lor umană principală e inteligenţa, calitatea teatrală esenţială este replica, naturaleţea vorbirii personajelor, toţi trei avīnd „ureche de prozator”. Defectul lor de bază, pe care īl transformă īn calitate, este acela de a fi sarcastici, sceptici, băşcălioşi. Ştiu şi au trecut prin multe, se vede īn piesele lor, de altfel de facturi foarte diferite, dar toate cu certe virtuţi comice. Le rămīne totuşi nobila iluzie a scrisului şi speranţa comunicării de pe scenă. Speranţă căreia mă alătur şi īn numele căreia le ţin pumnii pentru a fi, toţi, jucaţi de cīte un teatru pentru că efectiv o merită. Şi asta repede, īnainte de a li se organiza, doamne-fereşte, „funeralii judeţene”. Din păcate, ca şi ei, cīnd e vorba de teatre ştiu cu cine am de-a face.


Ion Vianu


Investigaţii mateine


Biblioteca Apostrof şi Ed. Polirom, eseuri



Doar 50 de ani de viaţă şi cīteva zeci de pagini ale operei de ficţiune au stīrnit mii de pagini de exegeze şi ipoteze īn cazul fermecătorului Mateiu Caragiale. Ion Vianu crede că ele au devenit un soi de joc de societate care-i inspiră pe intelectualii romāni. Nici Ion Vianu nu rezistă să nu intre īn acest joc cu idei noi şi interpretări consistente, mai ales pe marginea existenţei autorului Crailor... Cea mai răsunătoare dintre ipotezele formulate īn succintul, dar substanţialul volum: viitorul castelan de la Sionu plănuia, lipsit total de mijloace materiale de trai, să īl ucidă pe binefăcătorul său Al. Bogdan-Piteşti ori măcar să-l jefuiasacă, apoi să o omoare pe complicea lui la jaf, o anume A.K., amantă a lui Bogdan-Piteşti, dar, crede Ion Vianu, şi a tīnărului Mateiu. Asta prin 1916, cīnd scriitorul avea deci 31 de ani. Īmprejurarea asupra căreia s-a documentat autorul ipotezei şi argumentele lui justifică o asemnea posibilitate. Nu vom afla niciodată adevărul. Ion Vianu procedează cronologic, aducīnd lumina investigaţiilor sale asupra vieţii lui Mateiu de la naştere la „renaşterea” postulată de acesta la 48 de ani, deci cīnd nu avea să mai trăiască decīt doi. După Şerban şi Barbu Cioculescu, Alexandru George şi Al. Oprea, Ion Iovan şi atīţia alţii, Ion Vianu reuşeşte o „viaţă a lui Mateiu” compusă numai din zonele puţin sau deloc atinse de alte desluşiri, de pīnă la el. Totul se īncheie cu o plimbare pe Strada Matei Caragiale (fără u final), aflată la dracu-n cărţi, o uliţă desfundată spre comuna Domneşti, acolo unde strada Alexandru Bocăneţ se īnvecinează cu străzile numite surrealist: Ursa Mică, Lavei, Mistreţului. Zvīrlit ca numire edilitară la periferie, Mateiu I. Caragiale rămīne īn plin centrul atenţiei literare şi stă īncă, prin multe acţiuni ale sale, Sub pecetea tainei...



Mircea Sāntimbreanu


Recreaţia mare


Editura Herra, proză scurtă



Mi-a căzut īn mīnă īntīmplător o reeditare recentă a unei cărţi binecunoscute a copilăriei mele: Recreaţia mare a hītrului şi prietenosului scriitor care a fost Mircea Sāntimbreanu. De fapt nu este o reeditare exactă a volumului omonim apărut „pe vremuri”, fiind adăugate şi alte proze ale autorului, toate cu conţinut „şcolăresc” şi „educativ”. Pentru cititorii care ar avea acum vīrsta eroilor lui Mircea Sāntimbreanu, cartea poate constitui o lecţie de istorie şi este neapărat necesar ca ei să-i īntrebe pe adulţi, din generaţia părinţilor, dar mai bine din cea a bunicilor, ca să īnţeleagă de ce elevii se adresau cadrelor didactice cu „tovarăşe” (şi atīt de respectuos, nu ca azi), ce era o uniformă, un detaşament sau o grupă de pionieri, un toc sau o călimară, de ce īn tabere copiii trebuiau să facă de serviciu şi să cureţe cartofii. Povestirile lui Sāntimbreanu au mai ales personaje-elevi din mediul rural care trăiesc delicii azi interzise majorităţii copiilor, trăitori la bloc. Reputat ca editor şi figură pitorească a lumii literare, Mircea Sāntimbreanu nu a strălucit prin opera sa, majoritar dedicată copiilor. Reeditarea ei astăzi ar prezenta īnsă un prilej educativ, instructiv, tocmai prin inevitabila ei datare. Cu condiţia īnsă ca o editură responsabilă să completeze textele cu note de subsol explicative şi/sau cu un glosar. Dar ediţia de la Herra nu are aşa ceva, e probabil de neīnţeles pentru cei cărora li se aresează ipotetic. Nu are nici măcar menţiunea obligatorie Timbrul literar se virează īn contul USR. Pentru mine īnsă cartea a avut rostul de a-mi aminti cu nostalgie de Mircea Sāntimbreanu.



Vasile Gogea


Scene din viaţa lui Anselmus


Editura Limes, proză



Textul lui Vasile Gogea, o capodoperă parabolică după Ion Bogdan Lefter, autorul unei vaste prefeţe, ocupă doar o sută de pagini din volumul de la Limes, a doua ediţie, completată, după cea apărută īn 1990. Restul de īncă o sută de pagini aparţin prefeţei despre care vorbeam, foarte cuprinzătoare īn ceea ce priveşte viaţa şi opera autorului braşovean, născut īn 1953 şi licenţiat īn filosofie, şi de cinci lecturi critice ale (capod)operei sale īn proză, datorate lui Mihai Dragolea, ?tefan Borbély, Gh. Mocuţa, Gabrielei Gavril şi regretatului Val. Condurache, toate apărute īn 1991, după apariţia ediţei princeps. Toate comentariile subliniază ineditul şi bizareria universului īn care trăieşte Anselmus, filosof, unul aproape concentraţionar, un bloc de garsoniere populat de bătrīni ciudaţi. De asemeni ,ele se referă la forţa stilistică a autorului şi aceea de evocare prin parabolă a lumii comuniste, textul fiind destinat apariţiei īnainte de decembrie 1989.


Recitită azi, această proză ne impresionează mai puţin decīt o vor fi făcut lecturile de cenaclu evocate de unii comentatori. Īntre timp au mai apărut destule volume cu personaje neobişnuite şi acţiuni mai luxuriante. Un biolog, Ierbiceanu, īi explică lui Anselmus teoria lui despre forme de viaţă bazate pe alte substanţe decīt hidrocarburile, fapt asupra căruia literatura ştiinţifică, dar şi cea S.F. au făcut numeroase speculaţii culminīnd cu binecunoscutul Solaris al lui S. Lem. Īn contextul ecoului restrīns din anul apariţiei, reeditarea cărţii lui Vasile Gogea e desigur utilă.



Andrei Ionescu


Fericire de īmprumut


Editura Palimpsest, teatru



Actorul Andrei Ionescu, cunoscut societar al Teatrului Naţional Bucureşti, debutează īn teatrul scris cu două texte cuprinse īntr-un unic volum. Profesorul Ion Toboşaru, īn binecunoscutul său stil īnflorit, īl numeşte pe copertă un demiurg post-adolescent, azi juvenil şi īi urează să-i fie de bun augur prolegomenele din empireul literelor īndreptate spre heralda epilogului zidit din huma şi roua desăvīrşirii. Deşi venerabilul Sir Toby simte īn scrisul lui Andrei Ionescu aripa lui Cehov şi Eugen Ionescu, piesele, altfel corecte, nu flutură chiar la această instensitate demiurgică, fiind mai degrabă o treabă de meşteşugar onest, care cunoaşte scena dinlăuntrul culiselor. Prima piesă, Accidentul, omonimia cu romanul lui M. Sebastian putīnd fi evitată uşor, este mai ingenioasă şi mai alertă, plecīnd de la o premisă fantastică. Īn urma unui accident, o femeie moare şi alta supravieţuieşte, dar, transfer de personalitate, vorba regretatului Dumitru Solomon, sufletul moartei trece īn trupul cele rămase īn viaţă, iar cel al supravieţuitoarei trupe?ti se duce... nu se ştie unde. De aici probleme juridice fireşti unei atari situaţii. Īn final, persoana care poartă alt suflet se sinucide, oarecum previzibil, rezolvīnd radical cazul. A doua piesă este o dramă casnică fără virtuţi speciale, chiar tezistă. Iulia a divorţat de Vlad şi a plecat īn străinătate, unde a făcut o căsătorie bogată. Acum, văduvă şi moştenitoare a unei imense averi, vine s-o ia la ea pe Ioana, fiica rămasă īn grija tatălui, pentru a-i oferi o viaţă de lux. Dar tīnăra Ioana, īndrăgostită de un Mihai cam banal, alege să rămīnă īntre Dunăre şi Carpaţi, īn confortul unei promiţătoare rutine. Mama care o abandonase pleacă īn Vestul „sălbatic” să-şi consume singură nervii şi averea.



 


Caiet biobibliografic Florica Bud


Biblioteca judeţean㠄Petre Dulfu”, Baia Mare



Este remarcabil că o bibliotecă judeţeană, care este de altfel, de la localul ultramodern ce găzduieşte manifestări culturale şi pīnă la colecţii, un centru de cultură activ, omagiază la aniversări scriitorii locali. Īmplinind un număr rotund de ani, scriitoarea pentru copii şi romanciera Florica Bud beneficiază de acest gest de respect meritat: un caiet foarte bine alcătuit, cu referinţe complete şi citate relevante, īngrijit īn redactare şi imagine grafică. Dacă īn Bucureşti ar fi poate prea greu pentru Biblioteca Metropolitană să īşi asume această misiune pentru toţi autorii urbei, măcar īn oraşele unde aceştia se numără pe degete ar trebui făcute astfel de caiete care să conserve informaţiile despre autori.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul