Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

O bijuterie literară: Herina, de Marian Ilea

        Ioan Țiplea

Cu ultimul roman, publicat de curând la Editura Cartea Românească, dacă bine am sămăluit, Marian Ilea a ajuns la a șaisprezecea carte de proză. Ca și antecesoarele sale, Herina nu-i o carte oarecare, de duzină, ci una izbutită. Pesemne că nu putea fi altfel, câtă vreme scriitorului i-au fost și îi sunt străine improvizația estetică gratuită, fușereala și superficialitatea de care sunt contaminate tot mai multe ”staruri” ale literaturii postmoderne românești.
Mai mult, după câte-mi dau seama, fiind un scriitor cu har și cu vână, el nu-și bate joc de favorurile zeilor. El nu-și îngroapă talantul (talentul) cu care a fost înzestrat, ci îl sporește printr-o trudă asiduă. Ca orice moroșan adevărat, crescut în cultul muncii, cu conștiința clară și voința fermă a lucrului bine făcut, M. Ilea preferă să scrie cu multă migală și să șlefuiască fiecare expresie, propoziție, frază etc., până ce ajung să strălucească și să devină… bijuterii literare.
Probabil că și pe baza unor asemenea comandamente auctoriale, el a optat pentru frazarea scurtă, care dă dinamism, rezonanță și mai ales muzicalitate fluxului epic. În partitura poveștilor, în stilu-i inconfundabil, Ilea alternează, cu măiestrie și naturalețe, rostirea directă și uneori abruptă cu cea laconică și aluzivă, graiul neaoș al moroșanului cu nume și expresii ale altor nații.
Din câte îmi dau seama, în integralitatea sa, proza acestui scriitor fecund, cu obârșiile în Ieudul fabulos și pitoresc de odinioară, proiectează în universul literar trei toposuri fascinante: Ieudul, prin cele două Desiști, Baia Sprie și împrejurimile sale, prin poveștile despre Medio Monte, și, în fine, Maramureșul de dincolo de Tisa, prin Herina.
În cele trei cadre ale prozei sale, pe cât de misterioase și fascinante, pe atât de reale și concrete, prozatorul izbutește să configureze un alt-nou Triunghi al Bermudelor ce poate fi localizat în Maramureșul din dreapta și din stânga Tisei. Ca și celebrul spațiu din Marea Caraibelor, întreitul topos plăsmuit de acest autor e la fel de misterios… Și tot atâta de… real.
Așadar, cu romanul Herina, împreună cu autorul, cititorul va trece Tisa și va pătrunde în ținutul fabulos ”din Carpații Păduroși, mai exact în locul de unde izvorăsc Tisa, care o ia înspre Ungaria, și Prutul, care curge în sens opus, către Colomeea și Cernăuți”. În acest spațiu geografic este plasată acțiunea și tot aici este plăsmuit epic orașul Herina. Acesta e un oraș imperial, populat cu români, evrei, ucraineni, unguri, polonezi etc. Poveștile din urbea celebrilor patisieri debutează cu intrarea în scenă a legendarului Peter Michl, ”proprietarul caleștii cu patru cai, ce aducea oameni și cufere de la gară…”. Urmează apoi preotul Lala Marcu, ”cel care cunoaște tainele și trecutul”, și fostul său coleg de seminar, meșteșugarul și negustorul de perii Mihai Reviczky, după care facem cunoștință cu delatorul Adalbert Uzdulski, cu Josef Kraft, proprietarul unei mori și a unei fabrici de amidon, cu familia farmaciștilor Talian, cu Luther Shuller, șeful de gară, și cu soția sa Clothilde, fostă prostituată convertită în patroană a Berăriei Luther, cu comisarul de poliție Stephan Vitebsk, cu cofetăresele Dimka și Donika, cu cei patru ”maeștri cofetari” – Leopold Biner, Emil Lacsi, Szilard Alfons și Bercu Bernard – cunoscuți în tot imperiul, cu alt paroh, Boschetty Andor, autorul ”Cronicilor de la Herina”, cu comandantul garnizoanei, Eugen Csaky, cu Magit Isaac, coproprietară a hotelului Kiss Pipa, cu contesa Isabela Monthomas, cu Grigore, jurnalistul din Baia Mare care descoperă la Muzeul sării din Slatina misterioasele Cronici ș.a.m.d.
În această lume suficient de pestriță și mozaicată, pe care prozatorul a plăsmuit-o cu farmec și migală, folclorul și mitologia arhaică se intersectează și coexistă cu gusturile educate, cu rafinamentul muzical și artistic, dar mai cu seamă cu cel gastronomic. Din paginile Herinei aflăm, de pildă, despre războaie ancestrale, despre istoria întemeierii unui oraș imperial prosper, despre istoria ”breslei cofetarilor, unică și respectată în…”, despre rețetele savuroase și variate ale maeștrilor cofetari pomeniți mai devreme, dar și despre ”făptura cu tichie roșie pe cap” poreclită ”Michiliduță”, adică Necuratul, despre ”Baba Herbila” sau muma pădurii, despre ciobanii descântători, câinele negru ori ”omul copac” etc.
De fapt, ultimul personaj nu e nici omul misterios al pădurii, nici omul înlemnit și  încremenit în fața misterului, a prostiei ori a altor lucruri. El e Emil Lacsi, unul din cei patru celebri cofetari. Cum s-a produs metamorfoza? Simplu: prin măiestria portretistică a autorului! ”…Domnul Emil Lacsi e tăcut. Îi apăruseră pe pielea spatelui câteva bucățele de carne într-o piele maro deschis. Păreau la început turnulețe bune de decorat torturile, din moi se făceau oțeloase, se lățeau născând alte turnulețe. În două luni de zile ajunseră să aibă înfățișarea ghimbirului…” După gustul meu, imaginea omului-copac, la fel ca alte descrieri și imagini, e memorabilă. La fel de memorabile sunt și poveștile cu și despre aceste personaje.
Și tot după același gust, am impresia că, prin polimorfismul caleidoscopic și prin policromia mozaicată a locurilor, întâmplărilor și a destinelor, tabloul epic al romanului e… încântător. Numai că, pe alocuri, datorită sau mai degrabă din cauza aceluiași polimorfism și a aceleași policromii, încântătorul tablou mi se pare a fi, asemenea labirintului plăsmuit de Dedal, puțin cam întortocheat. Dacă bag seama bine, pesemne că ăsta-i stilul definitoriu al prozatorilor … postmoderni. Îl regăsim, de pildă, e drept pe alte coordonate, și în romanele lui… Cărtărescu. Iar Solenoid-ul te… buimăcește. Probabil că încâlceala, buimăceala și năuceala țin atât de natura lumii, cât și a noastră. Ori poate că noi, căutând originalitatea cu orice preț, mai încurcăm oleacă… ițele acestei lumi.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul