Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

”Cei şapte ani de-acas㔠ai lui Vasile Olac

        Iolanda Malamen

Desenator, ilustrator de carte, autor de grafică publicitară, Vasile Olac s-a născut īn 1936, la Moreni, Jud. Dāmboviţna.
Īn 1967 absolvă Institutul de Arte Plastice ״Nicolae Grigorescu”, Bucureşti.
Debutează cu Expoziţia de Afiş ״Molnar şi elevii săi” - Romānia, Italia şi Germania. 1967-1968


Lucrări de-ale sale se află la:


Muzeul Afişului, Willanow, Polonia; Muzeul Naţional de Artă, Bucureşti; Muzeul de Artă, Oradea; Muzeul de Artă, Baia Mare; Muzeul de Artă, Galaţi; diferite alte colecţii particulare din ţară şi străinătate


Cărţi ilustrate – selecţie


Oglinda, Fabule romāneşti īn limba germană, Editura Kriterion, 1979; Surprizele Jocului, Franciska Ricinski, Editura Junimea, 1980; Mingea de Soare, Mircea Pop, Editura Ion Creangă, 1983; Scufiţa Roşie, Grimm Editura Ion Creangă, 1983; Muzicanţii din Bremen, Grimm, Editura Ion Creangă, 1983; Ciuboţelele Ogarului, Călin Gruia, Editura Ion Creangă, 1983; Dumbrava Minunată, Mihail Sadoveanu, Editura Ion Creangă, 1984; Aventurile lui Tom Sawyer, Mark Twain, Editura Ion Creangă, 1985; Peripeţiile lui Alice īn Ţara Minunilor, Lewis Carroll, Editura Ion Creangă, 1987; Trei zile anapoda, Dumitru Toma, Editura Ion Creangă, 1988; Povestea Găştelor, George Coşbuc, Editura Ion Creangă, 1989; Luceafărul, Mihai Eminescu, Editura Ion Creangă, 1991; Prinţul Broscoi, Grimm, Editura Arta Grafică, 1994; Povestiri de adormit Ancuţa, Constantin Mateescu, Editura Artis, 1994; Emil din Loneberga, A. Lindgren, Editura Junior, 1994: Punguţa cu doi bani. Ion Creangă, Editura Junior, 1996; Alba ca Zăpada, Grimm, Editura Dali, 1996; Colinde, Editura Teora, 1997; Degeţica, Hans Andersen, Editura C.I.A., 1997; Copacul Albastru, Jean-Louis Maitre, Editura Junior, 1999; Basme, Charles Perrault, Editura Junior, 1999; Rāsul ocrotit de lege, Grete Tartler, Editura Cartea Romānească, 1999; Povești amuzante, Editura Junior, 2000; Coroniţa de rouă - basme italieneşti, Editura Junior, 2000; Poarta de Sticlă, Silvia Kerim, Editura Evenimentul Romānesc, 2001; Inima Poveştii, Silvia Kerim, Editura Evenimentul Romānesc, 2001


Coperţi de carte – selecţie:
Jurnal de campanie, Geo Dumitrescu, Editura Cartea Romānească, 1974; Istoria literaturii neoafricane, Janheinz Jahn, Editura Univers, 1975; Quetzcoatl,
Jose Lopez Portillo, Editura Univers, 1978; Romanian Folk Tales, Editura Minerva, 1979; Pasaj de pietoni, Dorin Tudoran, Editura Cartea Romānească, 1979; Istoria literaturii romāne de la īnceput pānă azi, Al. Piru, Editura Univers, 1981; Oraşe īn derivă (3 volume), Stratis Tsirkas, Editura Univers, 1981; Eminescu - lucrare omagială (a volume), Editura Minerva, 1990; Baba - lucrare omagială, Editura Fundaţiei Culturale Romāne, 1990


Premii-selecţie:


Premiul I al Centralei Editurilor din Romānia la Concursul ״Pablo Neruda’, 1982; Trofeul ״Micului Cititor” oferit de Biblioteca M. Sadoveanu, 1984; Premiul Naţional pentru ilustraţie de carte de copii, 1985; Trofeul ״Micului Cititor” oferit de Biblioteca Judeţeană din Deva, 1997 şi altele.


 



Ataşamentul constant pentru desen, a făcut ca īn vara asta, să am şansa vizionării unei retrospective de excepţie: cea a lui Vasile Olac. Timp de aproape o lună (iunie-iulie-2016)   īn galeria de la parterul Cercului Militar Naţional, au fost expuse cīteva zeci de lucrări (realizate īntre 1969-2015). Dincolo de emoţia de-a descoperi evenimentul īn sine, privitorul a putut admira īn lucrările acestui senior al desenului, vocaţia narativă  şi patosul scriptural.   
Artistul a apelat la memoria complice a atelierului, pentru-a aduce  pe simeze imagini ale  necontenitei trude de peste jumătate de secol.
Trebuie să precizăm că Vasile Olac face parte din stirpea nobilă a unei generaţii de ilustratori de carte, care fraterniza  prin deceniile ’60-’70-’80 cu literatura, realizīnd  universuri de explozivă fantezie. Se cuvine să-i amintim pe cīţiva dintre ei: Constantin Baciu, Done Stan, Val Munteanu, Iacob Dezideriu, Vasile Socoliuc etc. Dacă tot acest imaginar ar fi inventariat, şi adus la lumină, am putea vedea un  patrimoniu, de-o fascinantă diversitate stilistică.


De aproape un an de zile,  lucrez la o masivă antologie trilingvă  (romānă, engleză, franceză, 2. vol., 120 artişti, 1500 de reproduceri şi 900  pagini) a desenului romānesc din ultima sută de ani. L-am rugat nu de mult pe Sorin Dumitrescu, pentru care ştiu că desenul reprezintă dintotdeauna o respiraţie mīntuitoare īn propria artă, să-mi dea dacă poate, o definiţie a lui. A dat un răspuns laconic şi tulburător: ”Desenul īnseamnă cei şapte ani de-acasă.”Mi s-a părut una dintre cele mai logice, legice, mai curate, şi mai umane definiţii. Ea  poate sta alături de atītea alte definiţii rostite de-a lungul secolelor, care inscripţionează istoria artei universale.
 
Īl ştiu pe Vasile Olac plecīnd īn fiecare dimineaţă de acasă, ca un slujbaş conştiincios, imun la capriciile vremii, traversīnd centrul Bucureştiului, pentru-a ajunge  īn atelierul de pe strada Eforie. Acolo, ordonată pe ani, pe evenimente,  pe experienţa auctorială, pe tehnici, şi pe lecturi, se află o bună parte din opera acestui slujitor al creionului şi al peniţei. Ca un rutinat orfevru, artistul īşi gestionează timpul īn aşa fel īncīt să păstreze vie īmprietenirea cu el. O emoţie, o sintagmă, un gest, o impresie, o lectură trezesc, pe līngă dorinţa irepresibilă de-a le figura, un sentiment al responsabilizării. Pentru Vasile Olac lumea īnconjurătoare nu este un pretext de transcriere placidă, ci un dar pe care-l poate figura   carnal, seducător, prin desen. Imprimīnd hīrtiei acordurile scripturale,Vasile Olac se bucură, şi bucuria īnseamnă libertatea  fiecărei forme, fiecărei haşuri. Atītea lucruri īi atrag atenţia! Maeştrii pe care i-a studiat au rămas şi ei ca un punct cardinal īn memorie. Īntre artist şi subiect nu există conflicte, şi nici răzvrătiri. Peste tot  farmecul liniilor şi al detaliilor s-a īnstăpīnit ca un duh al minunilor.   
     Nicio  tehnică a desenului nu-i este străină lui Vasile Olac. Creion, tuş, peniţă, laviu, pastel, cărbune, acuarelă pe toate le-a exersat, tuturora le-a inoculat viaţă, autenticitate.
 Ilustraţia de carte, mai ales cea pentru copii, cu poveştile fabuloase  ale unor: Andersen, Perault, Creangă, Fraţii Grimm, Lewis Caroll, Mark Twain ş.a.m.d. este realizată īn creioane colorate şi creioane pastel, şi constituie o parte incredibil de vitală a operei. Cromatica are strălucirile basmelor, dar şi misterul tonalităţilor de brunuri, roşuri, albastruri grele. Unele volume pare că au căpătat trup sculptural, tridimensional. Īn astfel de desene, ludicul nu este subminat de caricaturalul anamorfotic, ci a devenit un imaginar ratrapat din ludicul literar. Poveştile copilăriei au cīştigat o realitate feerică, iar metafora are propriul zbor, şi propriile viscere.
 Vasile Olac, nu se va opri doar la cărţile pentru copii, şi va ilustra de-a lungul deceniilor, zeci şi zeci de cărţi de proză şi de poezie, ale unor cunoscuţi scriitori romāni şi străini.


Īn afară de desene şi de ilustraţii de carte, au fost expuse afişe, realizate pentru anuale de grafică, pentru grafica publicitară, şi pentru saloane de caricatură, realizate īn creioane pastel sau colaje. Au fost de asemenea, expuse şi afişe care ironizează cu subtilitate şi rafinament politicul autohton (vezi campaniile electorale din 1988 şi 2014) fără a cădea nicio clipă īn capcana hazului periferic.
Īncepīnd cu anul 2000, Vasile Olac va īncerca un nou şi interesant parcurs, fără a-şi părăsi īnsă  ”vinovata”patimă de narator. Astfel, īn serii de clowni, acrobaţi, dansatori şi muzicanţi, tratarea personajelor este minimalistă, desenul fiind epurat total de detaliile seducătoare. Eliptice de liniile şi sinuozităţile chipului şi ale trupului uman, personajele par mīnuite de un păpuşar nevăzut dintr-un teatru sui-generis. Efilate sau destructurate īn varii geometrii, aceste ”abateri” originale, de la normele figurativului detaliat, liberalizează imaginarul.  
        Asta nu īnseamnă că artistul a părăsit figurativul populat cu păsări desenate īncīntător, minuţios, cu păpuşari, cu cai, cu trăpaşi, cu peisaje, cu arbori desprinşi parcă din stampele japoneze, cu portrete ingenui de copii, cu admirabile capete de expresie (v. Doamna Senectute-2010) cu măşti ancestrale, cu nuduri, cu scene de gen. Tot acest vizual, cu tuşele neosificate, venit din tradiţia de secole a desenului european, trăieşte  păstrīndu-şi atīt cosmicitatea cīt şi teluricul. Creionul, peniţa, pastelul, sunt unelte pe care Vasile Olac le foloseşte pentru a ne īncīnta.


 Meteoritul, Pronosticuri politice, Gheişă, Dialog, Īnceput de toamnă pe Park Wag Ottawa, Micul clown, Trăpaş, Oraş nocturn, Oraş fictiv, Paiaţe, Amatori de senzaţii tari, Desenatorul şi personajele sale, Casă veche de la Tescani, iată, doar cīteva dintre lucrările ce definesc frumuseţea iradiantă a desenului, şi care-au putut fi văzute īn expoziţie.
 
 Retrospectiva lui Vasile Olac din acest miez de vară, a readus īn prim plan, un imaginar intens, efervescent,  cu eposul  legitimat  de   lecturi.
Rafinat şi volubil, generos şi entuziast, pasional şi locvace, tandru şi ironic, artistul a deschis două căi de dialog  empatic cu privitorul: cea a desenului pur, cu ascendenţă īn logosul de linii şi forme, şi cea a ilustraţiei de carte, care recuperează cu fiecare metaforă, lumi, personaje şi īntīmplări, din miracolul ficţiunii.
 Vasile Olac este unul dintre acei rari artişti la care  imaginarul nu arată doar continuitate spirituală, ci şi un mod  generos de-a dialoga cu tot ce-l īnconjoară.
 
Īn pofida numărului mare de lucrări, care puteau la un moment dat să deruteze privitorul sau să devină redundante īn economia spaţiului, retrospectiva de la Cercul Militar Naţional a fost bine gīndită şi judicios structurată.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul