Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Colocviul revistelor de cultură

        



Īn zilele de 16 şi 17 septembrie a.c., īn Poiana Braşov (Complexul hotelier „Miruna“ - „Valentin“) a avut loc cea de-a doua īntālnire a revistelor de cultură organizată de revista Astra, la care au participat reprezentanţi ai revistelor Arca, Ateneu, Contemporanul – Ideea europeană, Dealul Melcilor, Drama, Euphorion, Interval, Luceafărul, Mişcarea Literară, Oglinda literară, Origini, Orizont, Poesis, Ramuri, Romānia literară, Steaua, Tomis, Transilvania, Tribuna şi Viaţa Romānească, Radio Romānia Cultural, precum şi reprezentanţi ai Comitetului Director al Uniunii Scriitorilor din Romānia şi ai Consiliului Judeţean Braşov.


Colocviul cu tema Revista de cultură ca obiect de consum cultural a avut ca punct de pornire rezultatele cercetării sociologice Comportamente de consum cultural ale populaţiei din judeţul Braşov, efectuată din iniţiativa şi cu finanţarea revistei Astra de către compania Data Media, la īnceputul anului 2008, iar intervenţiile participanţilor (Lucian Alexiu, Ştefan Aranyosi, Andrei Bodiu, Nicolae Breban, Dan Cristea, Gabriel Chifu, Gabriela Daraban, Mircea Ghiţulescu, Laura Luban, Carmen Mihalache, Doru Munteanu, Gheorghe Andrei Neagu, Ion Pintea, Adrian Popescu, Nicolae Prelipceanu, Oana Pughineanu, Gabriel Stănescu, Ion Topolog Popescu, Liliana Ursu, Dragoş Varga, Simona Vasilache, Iancu Văcărescu, George Vulturescu) au scos īn evidenţă nu doar gravele disfuncţionalităţi īnregistrate pe circuitul dintre ofertă şi cerere (difuzare, abonamente, achiziţionare de către biblioteci, cenzură economică, facilitată de legislaţie neadaptată la practicile europene etc.), dar şi posibilitatea de a schimba nu numai oferta, ci şi cererea, prin prezenţa revistei de cultură ca o adevărată instituţie īn mijlocul mediilor ţintă.


Īn consecinţă, pornind de la premisa că majoritatea revistelor de cultură şi literare din Romānia reprezintă o componentă importantă a sistemului educaţional romānesc, o sursă de neīnlocuit pentru cunoaşterea şi cercetarea fenomenului cultural contemporan, participanţii la dezbateri adresează un apel Ministerului Culturii, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dar şi formelor specializate ale societăţii civile īn scopul identificării soluţiilor şi iniţiativelor capabile să se constituie īntr-un sistem coerent care să asigure buna circulaţie a revistelor de cultură din Romānia, pătrunderea lor sistematică īn mediile cărora acestea li se adresează.


Īn acelaşi timp, solicită comisiilor de cultură din cele două camere ale Parlamentului Romāniei adoptarea unor iniţiative legislative menite a crea facilităţi īn concordanţă cu practicile din state cu care ne sincronizăm īn primul rānd pe tărām cultural.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul