Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Oameni ai zilelor noastre

        Ioan Holban


Cu o remarcabilă activitate ştiinţifică şi eseistică, cunoscută, mai ales, īn mediile academice, franceze şi romāneşti, ca autoare a unor cărţi şi studii despre Emil Cioran şi Adam Smith - Cioran şi tīnăra generaţie, Semnificaţia operei lui Adam Smith, Īntīlnire cu un om simplu, Cum s-a rezolvat problema fiinţei romāneşti - Cioran şi Noica etc. -, Mara Magda Maftei debutează īn proză cu romanul Şi dacă omul vrea să fie fericit (Editura Junimea, 2016), construit pe două etaje distincte şi cu două tipuri de discurs, care īşi īmpart, aproape īn mod egal, paginile cărţii: povestea, cu trecerea frontierei realităţii spre ficţiunile romaneşti şi comentariul unui autor care a urmat o "muncă de documentare" folosind o vastă bibliografie unde se adună filosofi, economişti, istorici ai mentalităţilor, psihologi, scriitori, istorici şi psihanalişti.
Partea rezistentă a romanului Marei Magda Maftei se află īn povestea lui Ghiţă şi Aglaie Popescu, oameni simpli, locuitori īntr-un bloc specific epocii, īn blestemul caloriferului, al apei calde și al celor două "frigidere", balconul, unde ţin eterna fasole şi dormitorul ori, trăind mereu drama alegerii īntre "pīine şi plimbat cu metroul", a lipsei banilor și,  īn consecinţă, a mizeriei care se instalează īn casă, pe haine şi īn suflete; o existenţă fără orizont, fracturată īntre idealizarea unui trecut, īn fond, odios ("Ceauşescu a fost eroul generaţiei mele!", exclamă Ghiţă, cu gīndul la "măreţele ctitorii" Sidex Galaţi, Casa Poporului, Canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărăşanul) şi vidul absolut care se īntinde īn zilele ce vor veni pentru un personaj figurīnd omul ca experiment al unei societăţi obişnuite să-şi sacrifice oamenii, definitiv dependenţi de sistem: produse ale societăţii comuniste, Ghiţă şi Aglaie, la şaizeci de ani sīnt oameni fără misiune, trăindu-şi viaţa ca o ratare perpetuă, cu creierul supraīncărcat de "programe proaste, īnvechite", ieșite din uz, obiecte dintr-un muzeu al trecutului surpat īn procesul hidos al descompunerii, rătăciţi, iată, īn tranziţia spre "capitalism", īmpărţindu-i beneficiile, ziarul "Click", pentru Aglaie şi Facebook prin care Ghiţă comunică de zor cu foştii colegi de birou. Ghiţă, Aglaie şi cei asemeni lor, nu puţini, instalaţi, īn tinereţe, cu forţa, la oraş, pentru că li s-au luat "porcul, găina, petecul de pămīnt", hibrizi (nici ţăran, nici orăşean), protagonişti ai prozei noastre contemporane din anii '60-'80, au īnvăţat să coabiteze cu frica, foamea, suferinţa, au cultura "statului la coadă", iar, după 1990 , cultivă un discurs revanşard sau, cum i se mai spune, nostalgic.
Mara Magda Maftei face o radiografie crudă, dar exactă, a vremii şi a oamenilor, mentalităţilor, tipologiilor şi mecanismului politico-social al "capitalismului" romānesc; monologul interior al lui Ghiţă Popescu identifică un tip de mentalitate uşor de recunoscut, foarte activ īn diverse faze ale istoriei noastre recente, iar nostalgicii (oamenii de tranziţie, adică: "o parte a lui Ghiţă trăia īn prezent, dar o parte şi mai importantă a lui era agăţată de trecut") reprezintă noua ţintă electorală pentru noul partid pe care Aglaie Popescu īl va fonda după ce se va fi īmbogăţit cīştigīnd la Loto: "Cei care l-au iubit pe Ceauşescu īncă nu au murit. Aici e şansa noastră, dragii mei. Aveţi grijă de votanţii noştri. Zīmbiți şi promiteţi. Şansa noastră stă īn mīinile noastre" - aceasta e "strategia" noului şef de partid politic, pregătit să guverneze īntr-o lume unde aleşii, "oamenii superiori" ţipă, urlă, se enervează, sīnt agresivi, se īmbogăţesc din banul public urmīnd sfaturile unor consilieri precum Bogdan Clamă, iar votanţii lor se regăsesc īn oamenii fără chip, īn masa amorfă a celor care, de exemplu, stau la coadă īn fața cabinetului medicului de familie Tuşica. Povestea despre descreşterea lui Ghiţă şi Aglaie Popescu este dinamitată spectaculos, īn jerbe de artificii care marchează īnceputul creșterii lor:  īntr-o zi, gīrbovit de insistenţele Aglaiei, Ghiţă cumpără un bilet la Loto - terapia de grup a oamenilor săraci, sărăciţi, umiliţi şi obidiţi - și cīştigă marele premiu, trei milioane de euro; "amărāta de hīrtie" le schimbă radical viaţa,  īn comic şi tragic, Ghiţă, asaltat de tot felul de consultanţi financiari şi agenţi de asigurări, care īşi oferă serviciile (neuitīnd primele lecţii: să fure, să mintă, să sfideze), īncearcă să se informeze de pe internet despre felul cum se fac investiţiile, pentru ca, īn final, banii cīştigaţi să-l terorizeze ("Banii ăştia căzuţi din cer erau un fel de experiment Pitești pentru Ghiţă", spune naratorul-raisonneur), existenţa sa nu părăseşte "īnchisoarea culturală, maritală, socială", īn vreme ce Aglaie, care "nici nu ştia să scrie suma pe hīrtie", visează la luxul, calmul şi voluptatea lumii "mondene", vacanţe scumpe, avioane, vilă īn Pipera, haine, genţi şi pantofi "de firmă", dar şi, iată, o carieră universitară după "modelul Elena Ceaușescu", chiar şi o fulminantă ascensiune īn politică: Aglaie e femeia-kitsch, cu o lungă tradiţie in literatura noastră, īncepīnd cu Chiriţa lui Alecsandri,  īnvăţīnd repede că "omul cu bani" trebuie să-i trateze pe ceilalţi "cu sictir"! Īn sfīrşit, venirea banilor acutizează relaţiile de forţă din cuplu, Aglaie īl internează pe Ghiţă la un spital de boli nervoase,  īn speranţa de a rămīne singura beneficiară a milioanelor de euro, iar Ghiţă, la sfaturile medicului psihiatru Nick, scapă din capcană şi se īntoarce de unde va fi plecat demult, la casa părintească părăsită dintr-un sat de la capătul lumii; acolo sfīrșeşte povestea sa Mara Magda Maftei, īn felul lui Ion Creangă din Ivan Turbincă: Ghiţă se hīrjoneşte cu Moartea, o păcăleşte folosind tertipurile simpaticului personaj al marelui humuleştean.
Al doilea etaj al romanului Şi dacă omul vrea să fie fericit aparţine vocii auctoriale a cercetătorului şi cititorului de filosofie, istorie, psihanaliză; bibliografia trece īn textul romanesc,  īl inundă, transformă personajele īn obiecte de studiu, făcīnd din roman o poveste comentată, un eseu, scris, din şi īn spiritul şi litera unor sisteme filosofice, studii de psihanaliză ori biografii, precum aceea a lui Schopenhauer, rezumată pe larg, protagoniştii părīnd a fi creaţii ale mentalului, emoţiilor și lecturilor autorului care le-a īn-fiinţat: Și dacă omul vrea să fie fericit e romanul unui prozator care preferă bogatele biblioteci ale lui Ghiţă şi Nick,  īn fond, ficţiunea ficţiunilor sale.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul