Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Sub protecţia sfântului Cristofor

        Daniela Firescu

Adrian Frăţilă realizează în Căţelul pămăntului (Cartea românească, 2007), într-o manieră eclectică, combinaţie de fantasy şi erudiţie, o reinterpretare a parabolei biblice a potopului.


Traiectul romanului urmăreşte incursiunile profesorului Noe Ruget angajat într- o veritabilă „teorie a conspiraţiei” ce se declanşează odată cu dispariţia Arinei, femeia care a reuşit să-l scoată din existenţa ternă, aproape parazitară pe care o cultivă intenţionat şi în care se complace. Înzestrat cu „puteri supranaturale”, trăind într-un univers autist, Noe Ruget încearcă să stabilească o conexiune cu lumea exterioară prin intermediul cărţilor. Cărţile funcţionează pentru el ca punct de reper, dar şi de refugiu, ca într-un „Paradis personal”, ele sunt singurele capabile „să ţină negurile la distanţă”. Ceţurile ce-l ameninţă sunt anihilate doar de nălucirile din cărţi. Intrăm astfel într-un fantasy autohton, un veritabil Waterworld situat într-un timp arhaic, unde „oamenii pământului” şi „creaturile acvatice”  se luptă pentru supremaţie.


Ipotezele lansate de teoria profesorului trezesc interesul Serviciilor secrete, care îl contactează şi îl introduc în „loja” iniţiaţilor ce caută calea de acces spre poarta Infernului păzită de căţelul pământului. Fantezia debordantă a lui Noe Ruget atinge apogeul în teoria expusă în faţa Generalului: „Visam lacuri mici, cu malurile înţesate de femei care sacrificau oameni, înecându-i sau arzându-i de vii şi aruncându-i apoi în apă.(...) M-am visat răpit de aparate de zbor cum nu mai văzusem vreodată. Nişte tipi voinici, îmbrăcaţi în costume solzoase, argintii, mă băteau pe spate şi-mi spuneau «batagâr». Acum vreo câţiva ani, am reuşit să înţeleg ce înseamnă. Ştiam că în dacă «bag» înseamnă «apă». Iar «batagâr» ce credeţi? Se traduce prin «luptător pentru apărarea apei». Cuvintele şi visele au fost materialele mele de lucru. Restul l-a făcut fantezia. Imaginaţia mea bolnăvicioasă de poet ratat!”. 


Alternanţa relitate – fantasy este aproape insesizabilă, semne oculte irump în permanenţă, în momentele cele mai neaşteptate, pe aleile cimitirului, în discuţiile aparent banale cu amicii, în cuvintele unei cerşetoare ce îi şopteşte „cave canem”, în viziunile despre sfântul Cristofor ale poetului Cornel, culminând cu cercetările profesorului Catarin care descoperă identitatea dintre  Căţelul pământului, Cerber, Anubis şi Sfântul Cristofor.


Autorul recreează o atmosferă cu ecouri mateine sau desprinse parcă din Gaiţele lui Al. Kiriţescu, chefuri în criptă condimentate cu istorii bizare şi personaje la fel: Iosifică ce trăieşe într-un cavou îşi revendică originea din neam domnesc, Sile Mamiţu şi protejaţii sai care au dezvoltat o afacere mai mult decât profitabilă în cimitir, şi între aceştia Noe Ruget, profesor ce a abandonat o carieră promiţătoare.


Misterul revelat în finalul romanului se dovedeşte mai puţin spectaculos şi cu atât mai dificil de suportat pentru protagonist, dar mult mai ofertant estetic, prin jocul intertextual ce reia soluţia enigmei din romanul lui John Fowles, Magicianul, al răzbunării sofisticate a fostei soţii  printr-o înscenare mai mult decât elaborată.


Al doilea microroman integrat volumului, Răpirea Europei, coboară în cotidian şi oferă o imagine critică a societăţii româneşti „ante-integrare”. Momentul integrării de altfel este pretextul unei analize lucide a stării de fapt. Demersul autorului se concentrează asupra „Institutului de cercetare”, organizaţie ce figurează la scară redusă confuzia, apatia ce domină întregul sistem. Relatarea se face din perspectiva lui Toader Ifrim – pion neînsemnat în mecanismul institutului, tipul inadaptatului, refractar la schimbare, blocat în trecut, lipsit de perspective. Existenţa sa este sintetizată prin paralela cu „şoarecele perognat”, vietate din deşerturile Americii de Nord care în momentele neprielnice se refugiază într-o stare de hibernare. Soluţia aceasta pare perfectă pentru el „să intre automat într-o stare de letargie. Să se trezească din când în când şi să analizeze situaţia. Dacă lucrurile s-ar prezenta bine, să se trezească de tot şi să-şi vadă de treburi ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic.”, nu este însă şi viabilă pentru că „situaţia” este neschimbată şi ameninţă să se deterioreze în orice moment.


Povestea, inegală uneori, aduce în prim-plan aspectele contoversate ale „confruntării” cu Europa, semnalând nu atât  pericolul pierderii unei identităţi, cât mai ales lipsa acesteia.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul