Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

A treia toamnă cu FestLit la Cluj

        Horia Gārbea

Festivalul de literatură FestLit de la Cluj a ajuns la a treia ediție. Īn zile de toamnă descrise de poemul-emblemă al lui Horia Bădescu, scriitori din toată țara s-au īntīlnit din nou pentru a celebra literatura contemporană.
Īn fruntea organizatorilor, īn numele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor s-a aflat din nou criticul literar Irina Petraș, președinta filialei, secondată de prozatoarea Doina Cetea și īnconjurată de numeroși confrați din elita literară a Clujului.
Printre cei care au sprijinit ca īn fiecare an festivalul o mențiune specială merită Primăria Municipiului Cluj-Napoca și primarul orașului dl. Emil Boc. Universitatea clujeană a fost reprezentată de rectorul său, acad. Ion-Aurel Pop. Am mai avut contribuții și alte instituții locale precum Muzeul de Artă, Biblioteca Județeană, licee din oraș care au găzduit manifestări numeroase și interesante.
Toate momentele din anii precedenți au fost reiterate cu bucurie și au conturat mai puternic o tradiție de acum īnfiripată și īn curs de consolidare. Deschiderea festivă a fost marcată de discursurile inspirate și inspiratoare ale Președintelui USR, Nicolae Manolescu, Primarului Clujului, Emil Boc, Rectorului UBB, Ioan-Aurel Pop, vicepremierului Vasile Dāncu, urmate de „imnul” poetic al festivalului recitat și anul acesta  de Horia Bădescu și de alte reprize lirice rostite de invitați: Ana Blandiana, Ion Horea, Gabriel Chifu, Ion Pop, Nicolae Prelipceanu, Robert Șerban și alții.
Majoritatea invitaților au avut īnsă ocazia să se desfășoare īn al doilea recital, la Muzeul Etnografic, după un concert de muzică veche susținut cu elan de ansamblul Flauto Dolce. Īntre recitaluri, participanții au vizitat celebrul local supranumit „Arizona”, loc de referință al boemei literare clujene, care, după mai multe schimbări de identitate, oferă acum și portretele unor protagoniști ai scenei literare clujene de altă data. Unii trecuți īn amintire, alții din fericire printre noi și īn măsură să-și admire chipurile īntr-o galerie plină de nostalgii.
Īn seara primei zile, la Hotelul Victoria, și el de-acum un loc tradițional de găzduire, scriitorii prezenți au avut ocazia să se revadă, să schimbe impresii și volume cu dedicații, să facă fotografii care vor īmbogăți paginile revistelor și arhivele. A fost o reunire foarte plăcute a unor autori din Moldova (Cassian Maria Spiridon, Gellu Dorian), Oltenia (Gabriel Coșoveanu, Petre Tănăsoaica), Banat (Robert Șerban), Maramureș (George Vulturescu), Crișana (Ioan Moldovan, Traian Ștef), Banat (Robert Șerban), Valahia (Nicolae Oprea și echipa bucureșteană numeroasă), Ardealul extra-Clujean (Adrian Lesenciuc, Minerva Chira) și gazdele clujene dintre care nu au lipsit Oana Boc, Ion Mureșan, Adrian Popescu, Ioan- Pavel Azap. Mișcarea vie și entuziasmul participanților au făcut cronicarul să omită, poate, unele nume, fapt pentru care cere iertare cititorilor.
A doua zi a Festivalului a fost consacrată colocviilor. Primul a fost cel de la sediul Filialei USR Cluj despre īnceputurile literaturii romāne, deschis de Irina Petraș și īnceput cu considerații generale de mare interes despre īnceputurile scrisului la noi și despre studiul acestora formulate de Nicolae Manolescu, Eugen Negrici, Răzvan Voncu. Au urmat studii punctuale de Rodica Frențiu, Angelo Mitchievici, Adrian Lesenciuc, Nicolae Oprea.
După-amiaza, la Facultatea de Litere, s-a desfășurat colocviul Feminitate și literature cu intervenții susținute de Gabriela Adameşteanu, Ioana Diaconescu, Simona Vasilache, Ruxandra Cesereanu, Mihaela Mudure, Mihaela Ursa.
La sfīrșitul zilei a avut loc festivitatea de decernare a Marelui Premiu al Festivalului FestLit 2016. Au fost nominalizate din vreme, pentru Cartea Anului, volume din toate filialele Uniunii Scriitorilor. Un juriu, prezidat de critical Dan Cristea și care i-a mai cuprins pe Gabriel Coşoveanu, Daniel Cristea-Enache, Irina Petraş, Răzvan Voncu a hotărīt să acorde Marele Premiu poetei Ana Blandiana, recomandată de Filiala București-Poezie , pentru volumul său Orologiul fără ore, apărut īn acest an.
La festivitate de decernare au fost prezenți Corin Braga, laureatul anului precedent, și Ionuț Vulpescu, fost Ministru al Culturii īn mandatul căruia s-a inaugurat FestLit.
Ultima zi a festivalului a coincis cu prima zi a Tīrgului Internațional de Carte Transilvania. Īnainte de inaugurarea Tīrgului, scriitorii invitați la FestLit s-au răspīndit pentru a face un „desant” la instituții de cultură și licee din oraș. Īn ceea ce privește autorul acesor rīnduri, locul de desfășurare a fost Biblioteca Județean㠄Octavian Goga” unde s-a īntīlnit, alături de Doina Cetea, Andrea Hedeș, Florica Bud și de Alexandru Zota cu un public foarte numeros și entuziast, format din copii din calsele a IV-a, a V-a și a VI-a de la diferite școli pentru a prezenta volume dedicate cititorilor de 10-12 ani. Aceștia au fost de o deosebită receptivitate și au pus zeci de īntrebări invitaților. Cu acest prilej a fost vernisată o expoziție cu lucrări ale artistei Laura Poantă destinate ilustrării volumelor pentru copii. S-au oferit premii pentru īntrebările cele mai insolite și autografe.
A fost o ediție extreme de reușită, ca și cele două precedente. Scriitorii s-au revăzut cu bucurie și s-au despărțit cu regret și promisiunea de a se aduna din nou la Cluj toamna viitoare.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul