Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Amintiri dintr-o vară franceză

        Horia Bădescu

A fost evocată nu de puţine ori întrebarea pe care acum vreo două veacuri o punea, lui însuşi şi lumii, Hölderlin: „La ce bun poeţii în vremi de restrişte?”. A fost evocată pentru că nu e străină de realitatea vremurile noastre, atât de săracă, de ostilă spiritualităţii, transcendenţei, golită, în pofida retoricii ipocrite practicată cu entuziasm, de sens şi de adevărată umanitate. Perspectivă menită să tulbure şi să îngrijoreze.
Şi totuşi... Ei,da, şi totuşi... Scriam la începutul acestei veri, într-o sumară relatare intitulată „ Când poezia bate fotbalul”, despre cea de a 34-a ediţie a celui de-al doilea mare eveniment editorial al anului din Hexagon: Târgul de Poezie de la Paris, campat  în preacunoscuta Place Saint Sulpice. Patru sute de edituri din Franţa, Belgia şi Canada, cam tot atâţia poeţi, dacă nu mai mulţi, mii de volume cu cea mai recentă producţie lirică a lumii francofone, o afluenţă de public care părea să ignore cu desăvârşire actualitatea jertfită  zeului fotbal. Într-un context aparent estompat de zarva Campionatului European, cu ale sale  inconveniente stârnite de invazia fanilor, de  circulaţia dată peste cap de greve şi de drastice rigori de securitate, cu spectrul ameninţărilor planând peste orice aglomeraţie umană, Târgul de Poezie şi-a asumat în profuziunea  propunerilor sale, care a inclus şi prezenţe româneşti, volume semnate de Lucian Blaga, Basarab Nicolescu, Dinu Flămând ori Horia Bădescu, o veritabilă demonstraţie a faptului că poezia se poartă bine, totuşi, într-o contemporaneitate care, dacă nu o refuză, abia dacă o tolerează. Am avut impresia că nimic n-ar putea depăşi imaginea de forţă pe care universul liric o demonstrase cu acest prilej.
Şi totuşi...şi totuşi miracolul s-a produs  în acel amfiteatru care domină apele albastre ale Mediteranei numit Sčte, la finele unui iulie care încinsese nu doar Franţa, ci întreg  continentul. Fiindcă acest orăşel provensal fondat  acum 350 de ani de Colbert pentru a descongestiona  zona portuară a Marsiliei, această fermecătoare aşezare, mărginită de o parte de neodihna mării şi de cealaltă de oglinda lacului Thau, coborând sau urcând, după cum îţi este drumul, între nisipul plajelor şi pinii de pe culmea care deschide priveliştea către nemărginirea orizontului, această comunitate de doar cu puţin peste patruzeci de mii de locuitori, găzduieşte cel mai fascinant, mai amplu şi mai complex Festival de poezie. O spun având experienţa altor câteva mari reuniuni de acest fel, dacă ar fi să mă gândesc doar la Bienalele de poezie de la Ličge, cărora le-am fost oaspete timp de un sfert de veac, la Festivalul de la Struga ori cel de la Rodez. Impresionante şi acelea prin numărul invitaţilor, la Ličge se reuneau la fiecare ediţie 100-150 de poeţi din lumea întreagă, prin calitatea şi seriozitatea dezbaterilor. Însă Voix vives - de méditerranée en méditerranée, cum se numeşte Festivalul de la Sčte este deosebit nu doar prin numărul partcipanţilor,  o sută de poeţi din patruzeci de ţări mai mult sau mai puţin mediterane, ci şi prin durată, 9 zile, număr de manifestări, 650, şi, mai ales, prin varietatea modului de a propune publicului întâlnirea cu vocile vii ale contemporaneităţii lirice. Şi, nu în ultimul rând, prin numărul spectatorilor care s-au dăruit poeziei, din zori şi până la miezul nopţii, pe tot parcursul său: 60.000, da, aţi citit bine, şaizeci de mii! Se întâmpla aceasta la doar două săptămâni de la masacrul de la Nisa; iar tema celei de a 19-a ediţii a festivalului era :” Poezia, un drum al păcii”! Se întâmpla sub umbra tutelară a lui Paul Valéry şi Georges Brassens, amândoi fii iluştri ai urbei occitane.
« În marginea albastrei imensităţi e momentul în care oraşul Sčte se deschide mării ca o carte beată. Momentul în care literele se emancipează pentru a alcătui toate sensurile posibile ale libertăţii - cum scria ziarul La Marseillaise. Poemele sunt spuse  mai întâi de către autori în limba originală, apoi în traducere de către actori. Ele rezonează uneori cu ritmul muzicienilor, cu legănatul hamacelor, cu freamătul frunzelor sau cu hula valurilor în timpul lecturilor pe mare. Printre poeţii invitaţi îi veţi putea întâlni în acest an pe  Jacques Ancet (France), Horia Badescu (Roumanie), Mohammed Bennis (Maroc), Jean-Pierre Bobillot (France), Denise Boucher (Francophonie/Québec), Philippe Delaveau (France), Haydar Ergülen (Turquie), Déwé Gorodé (Francophonie/Nelle-Calédonie), Vénus Khoury-Ghata (Liban/France), Paulo Jose Miranda (Portugal), María Antonia Ortega (Espagne), Anthony Phelps (Francophonie/Haďti), Liana Sakelliou (Grčce), Yvan Tetelbom (Algérie), fără a-l uita pe Salah Stétié (Liban) preşedintele de onoare al Festivalului . »
Fabulos festival, obositor festival! Cu zile una mai toridă ca alta, în care te aflai, uneori de două sau chiar de trei ori, dinaintea publicului în rotondele amenjate în stradelele medievale ale aşezării, unde briza mării era doar amintire, ca şi umbra precară a copertinelor de pânză, sub frunzarele platanilor din piaţa primăriei. Dar ce spectacol, ce recompensă acest public care se încăpăţâna să rămână fidel poezie în ciuda a tot şi a toate! Ce încântare sutele de oameni veniţi să asculte, în Jardin du Château d’Eau, recitalurile de deschidere şi închidere ale Festivalului! Ce încântare zecile de banere cu citate din poeţii prezenţi împânzind oraşul, emoţia de a vedea  prefaţată cu versurile tale una dintre cele nouă zile, a căror desfăşurare o detalia albumul program al Festivalului (200 de pagini ilustrate cosemnând toate manifestările) ori constatarea că, de la un moment dat, ai un public al tău care îţi urmăreşte apariţiile şi e prezent la fiecare dintre ele!
Şi cum să uit emoţia dialogului poetic cu Vénus Khoury-Ghata, « marea doamnă a poeziei libaneze »,  moment magic cum l-au considerat cei mai bine de o sută de spectatori care au asistat la el în piaţa din faţa bisericii Sfântul Mihail şi care ne-au făcut onoarea să strige : „Valéry est lŕ”! Cum îmi scria mai apoi admirabila poetă : „ Mă gândesc la dialogul nostru poetic ca la un moment de graţie. Publicul aplauda dar eu ascultându-vă poezia nu vă auzeam decât pe dumneavoastră. Era un moment în afara timpului, suspendat în văzduh, şi speranţa că el se va repeta într-o zi!” 
 Sčte şi Festivalul său, un vis poetic al Mediteranei în „lunga vară fierbinte” a anului 2016. Un mesaj de umanitate adresat unei lumi aflată mereu în neodihna însângerată a eternului război omenesc fratricid.   E pentru prima oară de la creaţia lui că Festivalul poartă un subtitlu „Poezia, o cale a păcii”, afirma Maithé Vallčs-Bled, neobosita sa directoare. Nu e vorba aici despre o temă sub care poeţii ar fi invitaţi să-şi citească poemele, ci despre ceva mult mai profund, mult mai puternic, legat de însăşi identitate cuvântului poetic...O cale pe care totul poate fi formulat, înţeles, ascultat, împărtăşit. O cale care nu poate fi decât singurul răspuns la dramele de astăzi, în Mediterana şi în lume.>>
„La ce bun poeţii în vremi de restrişte?”. La aceasta!


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul