Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Răstignire pe masa de scris

        Ioana Geacăr


Atras de modernism – „A fi modern este o mare ocazie, a deveni postmodern, o fundătur㓠– (Ce este postmodernistul şi ce vrea, articol apărut īn revista Aleph, Cāmpina), Florin Dochia reuşeşte nu numai să aspire, dar şi să se ancoreze bine īn neomodernism īn volumul 33 piatră, pasăre, duh, mai ales prin abordarea problematicii creatorului. Atinge aici o sublimă sacralitate īntr-un limbaj īnvăţat de la Nichita Stănescu („de la mine vin binecuvintele“ – 14; „vesel fi-va soldatul strivindu-şi o lacrim㓠– 22).


Īn lupta sa straşnică de a ieşi din postmodernism, care vom vedea că nu-i reuşeşte īntru totul, poetul descoperă transcendenţa, verticalitatea care le lipsea optzeciştilor, colegilor săi de generaţie.


Īntregul volum, cuprinzīnd 33 de poeme, este o artă poetică īn care creatorul trebuie să joace rolul lui Cristos pe pămīnt, pīnă la asimilarea identităţii Acestuia: „eu cu sudoarea pe frunte, / călcīnd pe apele veneţiei printre gondole“(9)tīrziu, las zaţul īn cană şi cobor/īnapoi pe cruce, īmi īnfig cuiele īn glezne şi īn palme şi aştept răbdător buretele cu oţet“(6) , „ce să vă spun despre mine? doar că unul dintre voi mă va vinde“ (13), „de-acum mă odihnesc pe scīndura scrisului“ (33).


Metafora trupului pe cruce de carte, răstignit pe masa de scris a ispitit-o şi pe graficiana Lidia Nicolae, care a adăugat acestui volum, cu migală, tot atītea desene de trupuri fără chip, īnsă foarte expresive, 33 de studii prezentate sub genericul Trupul şi revelaţia şi īn cadrul unei expoziţii personale la Cīmpina.


Dacă īn antichitate poetul era considerat o harfă, o gură prin care vorbesc zeii (Platon), romanticii l-au supradimensionat, l-au aşezat pe tronul părăsit demult de Dumnezeu şi această postură a făcut carieră, fiecare autor adăugīnd o nuanţă īn plus sau īn minus, după orgoliu.


Pentru Florin Dochia, creatorul este un īnlocuitor de Dumnezeu, idee īmpărtăşită şi de C. Noica, pe care īl citează īn motto-ul de la īnceput, un generator al acestui volum: „Nu uita că Dumnezeu te-a trimis pe lume să-l īnlocuieşti: să dai sensuri, să creezi, să duci īnceputul său īnainte.“ (Constantin Noica – De Caelo). La fel, Kierkegaard considera că artistul e de esenţă divină, „un autor trebuie să dea īntotdeauna ceva din făptura sa, īntocmai cum Cristos ne nutreşte din trupul şi sīngle său“(Jurnal).


Īn 33 piatră, pasăre, duh Florin Dochia trece cu uşurinţă şi modestie de la un plan la altul, din realitatea contemporană la aceea a lui Iisus.


Īn contemporaneitate , artistul e un scrib care trăieşte intens actul creaţiei pīnă ce ajunge să se transforme īn carte şi să se ofere cu voluptate: „azi am luat cartea şi am desfăcut-o filă cu filă/cum dezbraci un fluture de aripi;/ca un cocon m-am īnvelit īn coperţi;/ca un sīmbure īn carnea fructului,/ca o sevă īn capilare; ca o pradă īn fălcile leului m-am īnvelit īn coperţi;/acum citeşte-mㅓ (1).


Spaţiul poetului postmodern este cel al bibliotecii (după care stă ascuns şi giacomo), iar cīnd pleacă din acest sanctuar, despărţirea īi dă fiori ancestrali, astfel īncīt presimte īn­tr-un timp comprimat incendiul bibliotecii din Alexandria: „urc īn metrou cum contele leopardi/īn trăsura din faţa castelului/aud sirenele pompierilor prin gurile de aerisire/sau e doar semnalul atacului asupra alexandriei“ (5). Rar apar şi vecinii, şi atunci cīnd o fac, īl privesc „promiţător“.


Īn planul scribului, nevoia de purificare este covīrşitoare („să mă spăl de umbră īn fiecare/ sear㠖 un ritual pe care l-am moştenit din tată-n fiu“ – 18), iar īn cel sacral, simţurile sunt acute: „aud foşnetul prafului sub picăturile de sīnge, fibra lemnului cum se frīnge īncet sub/greutatea trupului meu obosit“ (11)


Īn vis īl vizitează un „prinţ auriu“, care se proclam㠄doctor de cercuri bolnave“ şi vrea să cucerească lumea de dincolo, a dragostei.


Importante sunt īntr-o astfel de īntreprin­dere, īn asumarea rolului cristic, ideile şi gium­buşlucurile tehnice. Cīteva astfel de artificii au efect tonic şi ludic ca inserţia-pa­ravan īntre spaţii temporale, īntre planul psihic şi cel fizic ale personajului poetic, sau o intruziune a unuia īn celălalt: „atenţie se īnchid uşile,/urmează staţia vatra luminoasă fără peron“, accentul grav, teatralitatea, referenţialitatea, ironia (mult mai fină!). Sunt trucuri experimentaliste īnvăţate īn cadrul generaţiei optzeciste.


Florin Dochia recurge la puterea muzicii īn acest proiect liric foarte pretenţios. Mircea Eliade observa (īn Jurnal portughez): „Ce libertate de creaţie dă muzica“ pentru c㠄spune atīt de mult şi cu atīta sinceră grandilocvenţă“, mai mult decīt o pot face cuvintele, care trec prin mai multe constrīngeri.


Jocurile sonore, rimele interioare, versul liber creează un fundal sonor imnic, elevat. Prins īn vraja su­netului īnsă, au­to­rul scapă din chingă prea lesne cuvintele riscīnd uneori, de dragul so­nu­rilor, ten­siunea logicii dis­cursului poe­tic.


Memorabil īmi pare poemul cu numărul 6, o parabolă a lec­torului īndrăgos­tit de cărţi, care păstrează din fiecare cīte ceva: „ ţin pe noptieră un caiet cu idei furate/īn care citesc dimineaţa, la cafea,/fără să ştiu de cīte suliţi e soarele pe cer;/ prima pagină conţine ideea de bine;/acolo mă uit cel mai des, pentru că/nu reuşesc să īnvăţ cuvintele pe de rost;/de altfel şi mesajul e destul de anost/şi transparent – mult mai uşor e de/ memorat ideea de rău, cu toate variabilele/sale, ca nişte tentacule, ca o colonie de/ octopode pierdută-n recif“


Scenariul liric al īntregului volum este detaşat, volubil, spumos, captivant, departe de tragismul cu care ne-a obişnuit o astfel de temă īn literatura de inspiraţie religioasă.


Florin Dochia proiectează acest scenariu fără traumă, fără sīnge, fără patetism, aventura este a unui corp spiritual, o aventură īn care cititorul nu se poate simţi decīt confortabil, lăsīndu-se prins īntr-un joc inteligent din care va ieşi īnălţat.

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul