Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Cum a intrat Titel Șocute în istoria literaturii

        Adrian Buzdugan


       Destul de repede, Ambrosius Kehrn, administratorul site-ului buchland.de, își dăduse seama că nu mai avea cum să-și îndrepte greșeala. Cartea pe care-o ridicase de pe poziția 1.000.000 pe locul 1 în vânzări – nici el nu mai știa cum – avea deja doisprezece cumpărători și cu fiecare clipă numărul lor creștea. Șocute, Titel, „Apocalipsa pică într-o marți”. Se uitase la detaliile tehnice. Trade Paperback, 72 de pagini, Editura Casa Doraima. Nici nu știa de existența unei asemenea edituri, darămite că aveau vreun contract cu ea. Nouăsprezece comenzi. Îl împinse în jos pe scări pe zăludul de Ohav să-i aducă un exemplar din depozit.


„DOAMNA ZAMBETOR : Cine știe, poate-ar trebui să-i vorbim în latină...
DUMNEZEU (vocea tunătoare pare că vine de pretutindeni) : Nu am slăbiciune pentru nicio limbă în mod special.
DOAMNA ZAMBETOR : Nici pentru ebraică?
DUMNEZEU (după o scurtă ezitare) : Nici.
DOAMNA ZAMBETOR (către soțul ei) : Hai, mă, mai dă-l încolo!
DOMNUL ZAMBETOR (înroșindu-se tot) : Femeie, ține-ți gura! N-ar fi oare mai bine să îngenunchem? (Își freacă mâinile, neputincios.)
DOAMNA ZAMBETOR : Ce?! Ca babele alea când amușină moaște? Nici să n-aud!
DUMNEZEU : Ați năpădit pământul, nici coioții nu mai au loc un’ să se pișe!
DOAMNA ZAMBETOR : Auzi, dragă, nu ți se pare că vorbește cam vulgar?
DOMNUL ZAMBETOR (o imploră din priviri să tacă) : Stt!
DOAMNA ZAMBETOR : Eh, orium, la noi nu trăiesc coioți, așa că nu văd cu ce i-am fi deranjat noi...
DUMNEZEU : Pregătiți-vă! Pregătiți-vă! Pregătiți-vă!... (vocea devine mai slabă, lăsând impresia că Dumnezeu se îndepărtează)
DOAMNA ZAMBETOR : Nu ne trebuie niște ochelari din ăia fumurii, ca pentru eclipsă? M-auzi?
DOMNUL ZAMBETOR (neatent) : Ăă... ce-i?
DOAMNA ZAMBETOR : Ce-i?... Ce-i?... Doi bani nu dai pe ce zic eu! Și-acu’, dac-a plecat, ce stai ca momâia cu nasu-n laptopul ăla?
DOMNUL ZAMBETOR Uite ce spune P.T.C.-ul! „Americanii, ca-ntr-un stupid film hollywoodian, caută soluții, în timp ce-n Marea Britanie jumătate se uită impasibilă pe geam, iar cealaltă jumătate bea – dar pe sfert cât au prins rușii să bea auzind vestea. Latinii nu se dezic, fac scandal și sex, țigănimea balcanică se dedă la un ultim și inutil furt generalizat, pe când africanii, cu excepția sudicilor, muiați deja în alcool, nu dau doi bani pe apocalipsă! Cu cât le-ar putea fi mai rău?! Doar parte din asiatici ce se mai roagă, așteptând vreo minune. În Japonia, în afara creșterii numărului de sinucideri, totul decurge normal.”
DOAMNA ZAMBETOR : Ție-ți mai arde să citești, cu ăsta nervos deasupra noastră? (În fața ei, soțul se face mic de tot.) Caută niște ochelarii pentru eclipsă!
DOMNUL ZAMBETOR : Acum! Acum!...


            Afară tună și fulgeră ca la sfârșit de lume. Doamna Zambetor, văzând că dureză ceva căutarea pe net, se uită pe geam.
 
DOAMNA ZAMBETOR : Uite că îi sinucide pe ăia de la doi!
DOMNUL ZAMBETOR (neatent) : Zice că nu onorează comenzi pe perioada apocalipsei...
DOAMNA ZAMBETOR (îi smulge laptopul din mâini) : Dă-l încoace! De nimic nu ești bun!”


       Ambrosius Kehrn răsuflă ușurat. Bine măcar că nu era scrisă de vreun analfabet... Se uită în stoc și înlemni. Ținea în mână singurul exemplar pe care-l mai aveau, iar numărul de exemplare comandate ajunsese la... 863! Înfrigurat, cu gândul că făcuse totuși o mare prostie, căută în agendă datele de contact ale editurii Casa Doraima. Dădu peste o adresă de e-mail la care trimise imediat o comandă pentru zece mii de exemplare. În așteptarea răspunsului, aruncă un ochi pe pagina doi.


„Titus Septimius Șocute, fiul profesorului de istorie, Tiberius Șocute, și al credincioasei sale soții, pompiereasa Amalia-Karina, după numele de fată, Visenc, s-a născut în comuna Puțuri, județul Dolj...”
?
       Titel Șocute tocmai se așezase în fața calculatorului ca să mai scrie ceva la nuvela „Talgerele împăratului”, despre un împărat care bătea din niște talgere uriașe dacă i se părea lui că traversează vreun eveniment memorabil. Semna un tratat, „Bang!”, se împiedeca în straiele prea lungi, „Țianc!”, ajungea pe culmile drăgostelii, „Clanc! Clanc! Clanc! Clanc!...”, punea să bată din discuri pe întâiul talgerian. Îi plăcea un concert, „Zbang! Zbang! Zbang!”, răsunau prelung talgerele aurite, zguduindu-i pe ceilalți ascultători, numai că ce avea în program Șocute dispăru îndată ce începu să sune telefonul.
       Era de acord ca piesa sa de teatru „Apocalipsa pică într-o marți” să fie reeditată? Tiraj trei sute de mii de exemplare, nouăsprezece la sută drepturi de autor, celelalte detalii rămânând să fie stabilite ulterior. Peste nici cinci minute, în valuri, urmaseră Rolipom cu propunerea pentru o ediție ilustrată a „Apocalipsei...”, Teatrul Național cu arvunirea a o sută de reprezentații și postul local de televiziune pentru stabilirea detaliilor contractuale legate de un amplu interviu. Le răspunsese la toți cu un „mda” îndoit, având credința că totul nu putea fi decât o colosală farsă pusă la cale de amicul său Mădălin Măcrescu. O festă de prost gust, consideră el, promițîndu-și să nu mai treacă pe la Mădălin cel puțin o săptămână. Doar că totul căpăta proporții homerice... Până-n seară, alte șapte edituri îl contactaseră în vederea realizării unor ediții paperback, hardcover, de lux, electronice... una chiar pentru operele complete postume.


       Fără să fie vreo poantă însă, peste noapte Titel Șocute se văzu ajuns Scriitorul Numărul 1, cu premiul lui Alfred în buzunar.


       Pe Facebook, Twitter, pe blogurile literare  se vorbea numai de „Apocalipsa pică într-o marți”. Pe goodreads avea aproape 12.000 de want to read, iar pe seară apăru în sfârșit și o versiune electronică piratată, apoi, ca niște somoni urcând în aval, romanul său de debut, „Timpul dintre timpuri” și celelalte trei din perioada Klimt (cum îi spusese Titel Șocute șederii sale în sanatoriu), „Zboară acarienii îndărăt”, „Profeții mărilor de nisip” și „Muzeul porților din ceară”, se întrecură în a fi pe locul 2 la vânzări pe cinci site-uri amazon, pe bookworm.com, buchland.de și tapir.uk. Pe locul 1, nedetronată, rămânea „Apocalipsa pică într-o marți”. Veneau însă tare din urmă și ultimele lucrări publicate în regie proprie, „Tombik, mon amour”, „Procesiunea racilor”, „Pulsul hipnagogic”, un volum de eseistică biomorfologică, iar teancurile de sub birou cu „Știința constipației”, romanul în șase volume la care lucrase ultimii cincisprezece ani încheiați, le dăduse unui individ cu privire vicleană contra unei sume fabuloase.


?
       — Domnule, o capodoperă! 
       — Zece ani, și tot n-ar fi suficient să fie relevate toate sensurile încifrate și toate înțelesurile profunde din „Știința constipației”!
       — O operă înaintea vremii!
       Criticii cei mai îndrăzneți și mai dornici de afirmare săriseră imediat să lovească mingea ridicată la fileu. Fiind genială, întârzierea înțelegerii și receptării Operei lui Șocute era de înțeles. Mai fuseseră creatori de geniu, care, ani de zile sau chiar întreaga lor viață, nu vânduseră decât o pânză, o bucată de fier, două-trei cărți... Van Gogh, Louise Bourgeois,  Schopenhauer, iar acum, Șocute Titel. Bătrânii specialiști, istoricii, criticii cu hlamidă, după o tăcere prea lungă ca să fie temătoare, prea scurtă ca să fie circumspectă, nu avură altă cale decât s-o ia și ei la vale pe tobogan:
     
„Încorporarea dimensiunii ontologice în rezolvarea de natură epistemologică a clivajului dintre cadrele de referință nu duce decât la o evidențiere a realităților ficționale instabile prin tropii de ordin primar și scurtcircuitarea metaleptică a nivelelor narative din Procesiunea racilor.” (Paul Foulard, Odiseea șocutiană)


„Paradoxal, principiul apolinic și straniul mimesis tranzitiv emerg discursul plurivalent al realităților multiple, deplasând monotonele granițe ale reprezentării clasice. Colajul oblic, matisarea ficțiunii nedecorative și sublimarea satiriconului în distopie pun în valoare dislocarea fastidioaselor probabilități de posibilitățile concreteței autentice, pe care mizează autorul.” (Pavel Cristescu,  Geniu pe toate fronturile)


„Deși transparent autobiografică, Știința constipației riscă la un moment dat expunând dublul ficțional în trompe l’śil, însă modelarea narativă a existenței autorului devine o transgresare a însăși conștiinței personajului central din relevmentul provocării estetice totale.” (Cecil Halcyon, În ariergarda clasicului)


„Ideea de bază a Timpului dintre timpuri, acest picaresc roman, este că timpul nostru e strecurat, mai bine zis, e împletit cu timpurile altora. O țesătură biografemică. Timpul nostru e desenul din covor ...” (Aliana Mitkova, Timpul lui Șocute)


       Când a mai scos și celelalte piese de teatru din sertar, „Nepăsarea omului care cască”, „Fotografii cu morți”, „Șapte și zece”, „Spărgând semințe lângă un cardiac” etc. plus masivul studiu critic „Dr. J.J. Carver și Mr. Ronald Barber”, acțiunile lui Șocute au ajuns la cote inimaginabile. A fost clar că trebuiau inventate noi trepte ale gloriei, William Shakespeare – după atâtea secole! –  era în sfârșit detronat, la romane, primele cinci locuri erau ocupate imperial de scrierile genialoid-șocutiene, piesele i se jucau pe marile scene ale lumii cu casa închisă, extrase din cele patruzeci și șapte de caiete de poezii promiteau ca opera poetică să ridiculizeze ce se crease în ultima sută de ani ș.a.m.d. A fost și momentul în care Ambrosius Kehrn l-a contactat povestindu-i ce întâmplare absurdă îi generase incredibila ascensiune. Poate că oricine în locul lui Șocute ar fi reacționat la fel:
       — Ce pungaș, auzi ce poate să născocească! și pusese chelnerii să-l dea afară.
       Asta însă nu făcu decât să-l înverșuneze pe Kehrn. Dacă inițial s-ar fi mulțumit cu o insuliță în Grecia, acum voia procente bune din uriașa escrocherie Șocute. Cu asiduitate, găsi pe internet o suită de cronici negative, toate dinainte de evenimentul cu efect de praștie, dădu peste un raport intern de vânzări al Casei Doraima, cumpără un contract de publicare pe speze proprii, cu semnătura în original a lui Titel Șocute, și, până la urmă, într-un obscur top al celor mai proaste tragicomedii din toate timpurile descoperi și o inestimabilă captură de ecran cu „Apocalipsa pică într-o marți” pe locul 1.000.043 în vânzări pe buchland.de. Dar căutările lui Kehrn sensibilizară pe cei care erau atenți la ce se caută pe net... Ambrosius Kehrn deveni doar un biet complice la un șantaj făcut după toate regulile artei. Artă care, fiind făcută în echipă, la rândul ei eșuă în presă: „Gloria lui Șocute – o făcătură?”, „Soclul strâmb al lui Titus Septimius Șocute”, „Știința constipației = Știința minciunii?”, „Cacealmaua. Cum a ars Șocute pașii pe tăcute.”. Și au început investigațiile...



?
       Peste numai cinci luni, Ambrosius Kehrn și Titel Șocute aveau să fie în celule alăturate. Kehrn pentru înșelăciune și șantaj, Șocute pentru neplata impozitelor.
       — Și, uite așa, te-am făcut din greșeală celebru, nea Titele! Dacă nu era eroarea aia stupidă, acum eram amândoi liberi...
       — Ai făcut pe dracu’să te ia! Arată-mi mie pe cineva care se mai îndoiește de valoarea operelor mele! De harul meu, de monumentalitatea mea...
       — Păi, ar fi Iuliu Venador, Fekete Regina, Amoush Froma, celebrul critic Ronald Barber...
       — Pf! pufni Șocute. Doi-trei confrați invidioși, chestia asta o să-i și șteargă din istoriile literare. Uite-aici! și-i întinse ziarul.
       Peste obrajii scofâlciți și buzele strânse, peste ochii apoși prelinși de sub sprâncenele stufoase, peste coama de păr nețesălată și urechile blege, peste întreaga figură obosită de plăceri târzii, mare, titlul sub forma unor gratii: „ȘI GENIILE POT GREȘI, NU-I AȘA? ELIBERAȚI-L PE TITEL ȘOCUTE!”
       — Vezi? Geniu, tată!


 


2014 – 2016


(din volumul în lucru, Bastioanele amărăciunii)


 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul