Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Critică şi... anticipaţie

        Radu Voinescu

Unii dintre fizicienii din avangarda studiilor teoretice în domeniu susţin că, în conformitate cu legile probabilisticii, ar fi cu putinţă să existe cel puţin un univers identic celui cunoscut (e un fel de a spune, desigur) de noi. Ar fi interesantă o detaliere a acestei ipoteze, dar nu ea constituie obiectul rândurilor ce urmează. Am invocat-o numai pentru a face legătura cu un fapt literar care mă nedumereşte.
Cătălin Badea-Gheracostea este un (încă) tânăr critic specializat în comentariul cărţilor de literatură de anticipaţie (ştiinţifico-fantastică, science-fiction sau, cu o siglă des întrebuinţată, SF) şi nu sunt puţini cititorii noştri care i-au remarcat rubrica săptămânală pe care o susţine de câţiva ani în „Observator cultural”, intitulată „SFada cu literatura”. E o polemică, aici, în această titulatură, cu dublu sens, unul trimiţând la calul de bătaie binecunoscut al SF-iştilor, care consideră că literatura lor este marginalizată, ba chiar „ghetoizată” (deşi, când i-am invitat, personal, pe foarte mulţi dintre cei pe care îi cunosc sau despre care doar ştiu din scris ori de la alţii, în primăvara acestui an, la Colocviul de Critică, unde pusesem în discuţie o temă care îi privea, cu doar patru excepţii, au absentat în masă), celălalt avertizând cu privire la modalitatea prin care deţinătorul rubricii înţelege să discute despre această literatură: fără menajamentele obişnuite în fandom. Şi, trebuie să atrag atenţia, are în permanenţă de lucru, pentru că se scrie şi se publică mult în această arie.
Titlul rubricii a devenit şi cel al unui volum: SFada cu literatura (postfaţă de Cornel Ungureanu, Editura Bookmasters, Editura Brumar, Timişoara, 2015). Conform spuselor dintr-un „Mic Ghid de Lectură” plasat de autor în deschidere, el „cuprinde în exclusivitate materiale publicate în «Observator cultural» [...] între martie 2012 şi noiembrie 2015”, legate de apariţii care ar constitui expresia „celei mai bune perioade istorice a fantasticii româneşti”. Ei bine, faptul literar care mă nedumereşte, cum anunţam în debutul acestor rânduri, este următorul: în 2011, Cătălin Badea-Gheracostea publica, la Editura Millennium Books şi Editura Brumar, o culegere de texte critice intitulată Aducerea la zi şi, deşi în „Ghidul” enunţat se precizează că textele prezente au apărut între 2012 şi 2015, cum am citat, cele mai multe sunt de identificat, cu aceleaşi titluri sau cu mici modificări, acolo, în acel volum care precede, ca apariţie, iată, publicarea în revistă. Ştiu foarte bine că uneori un autor îşi reia propriile texte pentru a le integra în altă construcţie, în altă viziune, mă amuză copios, când nu mă înfurie, stupizenia vehiculată de fel de fel de sfertodocţi despre aşa-numitul... „auto-plagiat”, dar ce se întâmplă aici ţine efectiv de... science-fiction: Aducerea la zi era o carte cu texte care urma să apară în viitor! Dacă n-o fi altceva la mijloc, pentru că, aşa cum se prezintă organizarea noului volum, ea nu aduce şi modificări de interpretare, doar că, atunci când e cazul, pune la un loc mai multe texte, adunate între timp, despre un acelaşi autor.
Cătălin Badea-Gheracostea încearcă de mai mulţi ani să se impună în critica românească prin comentarea cărţilor de science-fiction. Un posibil succesor al lui Mircea Opriţă, a cărui prestaţie în materie este greu de egalat, fie şi pentru faptul că abordările autorului excepţionalei Istorii a anticipaţiei româneşti (2007) se fac impecabil din perspectiva criticii şi a teoriei literare generale, aplicabile şi domeniului SF. Mai mult, tânărul critic a susţinut şi o teză de doctorat, încă nepublicată, dacă sunt corect informat, în care a căutat, ca şi în comentariile şi luările de poziţie ulterioare, să acrediteze un concept preluat de la John Clute (Pardon This Intrusion: Fantastika in the World Storm, 2011), acela care grupează, sub numele „fantastika”, structurile literare pe care le-am integrat, conform propriei mele concepţii, în categoria genurilor sau a subgenurilor fantasticului. Acest termen, asumat, după opinia mea, necritic, şi reluat cu obstinaţie în comentarii referitoare la „apariţiile din fantastica românească”, debuturile în fantastica românească”, „fantastica românească din ultimii ani” ş.a.m.d. (criticul nu ia în discuţie numai opere aparţinând genului SF, ci şi celorlalte din aria fantasticului), mi se pare impropriu, nu numai din punctul de vedere al limbii române, ci pentru teoria literară în general, chiar cu partea internaţionalizată a limbajului ei.
Nu voi enumera bucăţile care trec, într-un chip pe care adevărata critică nu-l admite, din Aducerea la zi în SFada cu literatura, considerând aceasta un fapt verificabil, în plus, nefiind nici eu, cum şi autorul se „mărturiseşte”, un contabil de texte. Voi prefera, considerând că ilicitul procedeu al preluării pe care am denunţat-o nu are nevoie de alte glose, să mă opresc, pe scurt, asupra câtorva dintre modalităţile prin care Cătălin Badea-Gheracostea îşi tratează subiectele, sperând că sumarele mele observaţii vor fi de folos acelora care se vor aplica în această arie a criticii literaturii SF pe care, mărturisesc, cu mai mulţi ani în urmă, o consideram, cu „derogările” de rigoare, aptă doar pentru a acoperi paginile fanzinelor (faptul că rubrica „SFada cu literatura” a rămas numai pentru ediţia on-line a „Observatorului...” se poate să mă confirme, totuşi). În abordarea acestei literaturii, (încă) tânărul critic se declară („Viziunea lui Cornel Robu asupra sf-ului românesc”) adept mai ales al metodei de cercetare care l-a ilustrat pe autorul fundamentalei lucrări O cheie pentru science-fiction, şi anume, „rotaţia, cu centrul în noul concept-umbrelă de ficţiune speculativă, a vectorului construit prin modul de lucru, forma de cercetare, lectura totală şi fidelitatea critică” şi „nu prin translatarea oarbă a miezului său tare – sublimul”. Dacă în privinţa metodei sunt, ca să zic aşa, întru totul de acord, referitor la conceptul de sublim şi la fundamentarea literaturii şi a celorlalte produse SF pe acesta lucrurile nu cred că ar trebui tratate cu atâta radicalism polemic. Răspunsul la întrebarea „Există SF în afara sublimului? s-ar putea să-i dea şi aici dreptate teoreticianului clujean. I-aş mai reproşa, de asemenea, utilizarea hazardată a unei terminologii teoretice, precum în expresiile „naraţiunea heterodiegetică auctorială” (!) sau „cronotop literar românesc” (!) precum şi mixarea unor referinţe pretenţioase cu limbajul superficial, aşezat sub acea colocvialitate pe placul junilor care nu înţeleg prea multe, prizonieri ai propriilor poncife. Asemenea melanjuri pot să-l ducă pe autor la o... sfadă cu critica.
Cunoscător îndeaproape al literaturii de gen din România, parcurgând atent nu numai ce se scrie, dar şi ce s-a scris mai înainte, iniţiat şi în autorii occidentali, ca şi în literatura mainstream, Cătălin Badea-Gheracostea este în măsură să dea verdicte bune şi să pătrundă în interstiţiile unor povestiri, nuvele, romane semnate de Liviu Radu, Mihail Grămescu, Sebastian A. Corn, Dan Doboş, Antuza Genescu, Mircea Opriţă, Voicu Bugariu, Michael Hăulică, Dănuţ Ungureanu, Marian Truţă, Alexandru Muşina, Aurel Cărăşel, Florin Pîtea şi mulţi alţii, făcând comparaţii, subliniind merite, semnalând neconcordanţe, interpretând, după o grilă valorică în general corectă. Îşi afirmă răspicat adeziunile, desfiinţează nereuşitele, uneori explicându-le sursa. Polemizează cu vervă muşcătoare, aşa cum se întâmplă cu detractorii lui Ion Hobana, pledează pentru calitatea scrisului în science-fiction, cyberpunk, steampunk, fantasy, în genurile care ţin de utopie în literatura română, ceea ce e de apreciat. Rămâne să îşi clarifice şi să îşi controleze, însă, mai bine opţiunile privind propriul discurs critic. 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul