Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lingurițe de argint

        Andrea Hedeş

Iacob Florea s-a născut īn 1958, localitatea Negri, jud. Bacău. A fost profesor suplinitor, jurnalist, funcționar public parlamentar; īn perioada 1999 – 2003, redactor-șef al revistei Tribuna Īnvățămāntului. A debutat īn 1983 īn revista Ateneu. A publicat proză, traduceri, articole și comentarii īn revistele Arc, Ateneu, Convorbiri literare, Literatorul, Meridian 27, Sinteze, Revista literară Radio, Vatra, Ziarul de Duminică ș.a. Este autorul volumelor de proză Īngerul trage sforile (ed. Cartea Romānească, 1994), Tatăl lui Iona. Scrisorile primejdioase (ed. Vinea, 2002), Sāmbăta după duminică (ed. Ager, 2004) și Lucrurile pe care nu mi le spui (ed. Litera Internațional, 2011).



Să ne amintim că era o dată o vreme cānd omul īncă nutrea convingerea că o carte este oglinda armoniei divine*. Și omul, ”omul monastic”, dacă ne este permisă formularea, avea datoria sacră de a păstra perfecțiunea acestei reflectări a Divinului īn manuscris. Cu atāt mai mult cu cāt exista cineva care veghea, īn așteptarea celei mai mici șovăieli: Titivilitium și sacul său īn care aduna fără odihnă erori, scăpări, imperfecțiuni. Cartea, mai tārziu, a fost īnțeleasă tot ca oglindă, una purtată de-a lungul unui drum.  Și tot ca o oglindă o īnțelege și Iacob Florea, īn cel mai recent volum al său, Ceva care să īmi amintească de tine (ed. Tracus Arte, 2016) dar el are curajul de a distanța de funcția strict profană rolul cărții oglindă, īn īncercarea de a surprinde īn reflexia ei nu drumul, ci călătorul. Și din acest punct īncepe o īntreagă polifonie a ambiguității, ambiguitate despre care Eugen Uricariu vorbește  īn prefața sa, ambiguitate cu care Iacob Florea se delectează și pe care o conduce pānă la atingerea unui rafinament subtil. Ceva care să īmi amintească de tine este ceva care să amintească de adevăratul chip, prosopon, și prin aceasta, de ființă și de absolut, iar aceasta se realizează prin īnlănāuirea a șase povestiri care chiar īnțelese la un prim palier sunt de un farmec hipnotic. Īn spatele celor șase povestiri, ființa auctorială stă la o pāndă feroce și fertilă pentru a-și umple sacul cu deșertăciunea comediei umane. Masca lui Titivilitium este purtată acum de Povestitor. El este același, de la īnceputul primilor oameni adunați poate īn jurul unei vetre și pānă īn zilele noastre, aflați īn fața luminii ecranului tabletei, respirānd laolaltă cu el, Povestitorul. Funcția sa este una ceremonială. El nu este un entertainer, povestirile sale au efect revelator și modelator deopotrivă, ele scot la iveală fisurile iar acest fapt īndeplinește funcția de catharsis. Nu sunt prea multe care să-i scape Povestitorului. Sintagma văd enorm și simt monstruos este un anemic eufemism īn acest caz.  Dacă oglinda purtată de Iacob Florea nu reflectă drumul, ci călătorul, povestirile sale sunt un Han al Ancuței īn care se desfășoară ca pe o scenă intimitatea călătorilor. Călătorul ca personaj, cu masca pe care sunt lipite biografia, rolul, socialul, istoricul, omenescul nu īl interesează. Acest joc al aparențelor construit și acceptat pentru un mai suportabilul mers īnainte al vieții este desființat īn acest univers pe care Iacob Florea īl deschide īn cartea sa. Īn oglinda acesteia īncremenesc apele īntunecate ale unui adevăr care dezintegrează aparențele, pulverizează formele, decapitează chipurile lăsānd la iveală esența acestora: o construcție interioară decupată parcă din pānzele unui Goya.... E un tărām īn care trucajele nu mai funcționează. Cele șase povestiri ale lui Iacob Florea sunt cele șase octave ale unui act de exorcizare pentru ca, īn final, să rămānă nerostită doar īntrebarea cine-i acolo?**
Tensiunea este ridicată īnsă chiar mai mult. Precum īn tragedia antică, īn interiorul acestui univers īn care coborām, se insinuează Hybrisul. Această coborāre īn infernul condiției umane, această privire ce dezvăluie latura dionisiacă este echivalentul unei māntuiri sau al unei excomunicări? Povestitorul este un apostat? Aduce el focul cunoașterii, care purifică și vindecă prin revelarea adevărului dar īși procură și pedeapsa, o perpetuă īndoială? Ecoul acestor īntrebări reverberează delicat īn rānduri precum cele din Bărbatul-poveste: ”Nu era un colecționar al slăbiciunilor omenești. Pur și simplu se plictisea. Și, din cānd īn cānd, īși exersa ironia. Nu era cinism, nu avea atāta rafinament īn cruzime. Īși afișa, cāteodată, răutatea ca pe o floare la rever.” și ”Eu ți-am dat un har neprețuit și tu vrei un semn?”
Cele șase povestiri din Ceva care să-mi amintească de tine sunt scrise cu o voluptate strunită  de tehnica impecabilă și īncorsetată rafinat de minuția de estet a lui Iacob Florea. Un fluid erotic se insinuează cu lentoarea unui apus de imperiu īn carnea crepusculară a povestirilor sale. Un spectacol de lumini și umbre se proiectează candid și insinuant īn același timp, bănuit abia, deși autorul īși previne dintru īnceput cititorii: ”LUMINA MAXIMĂ: Fără strălucire. Dacă 0 = īntuneric și 10 = strălucire, Lumina ar trebui să oscileze de la 3 la șase și īnapoi.”( Samuel Beckett, Răsuflare). De aici, totul e coborāre īn cutele cele mai fine, īn ridurile cele mai adānci ale sufletului. Cu sinuozități și volute cuvintele curg coroziv lăsānd īn urmă o monografie dantelată a abisului. Iar acesta se īnfiripă din īntālnirea, īntotdeauna abrazivă, dintre un bărbat și o femeie pierduți īntr-o grădină a supliciilor.
Nu o mie și una ci  șase povestiri precum șase lingurițe de argint pe care Iacob Florea le dăruiește cititorilor, spunāndu-le chiar cum să le folosească, cum să le īntrețină și, īn felul ăsta, să le mulțumească, fără să o facă de fapt, la fel ca unul din personajele povestirilor sale (Lingurițe de argint). Să nu-l īntrerupem, că alungăm duhul poveștii!


Bibliografie:
* http://www.romlit.ro/diavolul_din_spatele_cuvintelor
** http://yorick.ro/hamlet-si-tragicul/                              

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul