Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Lingurițe de argint

        Andrea Hedeş

Iacob Florea s-a născut în 1958, localitatea Negri, jud. Bacău. A fost profesor suplinitor, jurnalist, funcționar public parlamentar; în perioada 1999 – 2003, redactor-șef al revistei Tribuna Învățământului. A debutat în 1983 în revista Ateneu. A publicat proză, traduceri, articole și comentarii în revistele Arc, Ateneu, Convorbiri literare, Literatorul, Meridian 27, Sinteze, Revista literară Radio, Vatra, Ziarul de Duminică ș.a. Este autorul volumelor de proză Îngerul trage sforile (ed. Cartea Românească, 1994), Tatăl lui Iona. Scrisorile primejdioase (ed. Vinea, 2002), Sâmbăta după duminică (ed. Ager, 2004) și Lucrurile pe care nu mi le spui (ed. Litera Internațional, 2011).



Să ne amintim că era o dată o vreme când omul încă nutrea convingerea că o carte este oglinda armoniei divine*. Și omul, ”omul monastic”, dacă ne este permisă formularea, avea datoria sacră de a păstra perfecțiunea acestei reflectări a Divinului în manuscris. Cu atât mai mult cu cât exista cineva care veghea, în așteptarea celei mai mici șovăieli: Titivilitium și sacul său în care aduna fără odihnă erori, scăpări, imperfecțiuni. Cartea, mai târziu, a fost înțeleasă tot ca oglindă, una purtată de-a lungul unui drum.  Și tot ca o oglindă o înțelege și Iacob Florea, în cel mai recent volum al său, Ceva care să îmi amintească de tine (ed. Tracus Arte, 2016) dar el are curajul de a distanța de funcția strict profană rolul cărții oglindă, în încercarea de a surprinde în reflexia ei nu drumul, ci călătorul. Și din acest punct începe o întreagă polifonie a ambiguității, ambiguitate despre care Eugen Uricariu vorbește  în prefața sa, ambiguitate cu care Iacob Florea se delectează și pe care o conduce până la atingerea unui rafinament subtil. Ceva care să îmi amintească de tine este ceva care să amintească de adevăratul chip, prosopon, și prin aceasta, de ființă și de absolut, iar aceasta se realizează prin înlănâuirea a șase povestiri care chiar înțelese la un prim palier sunt de un farmec hipnotic. În spatele celor șase povestiri, ființa auctorială stă la o pândă feroce și fertilă pentru a-și umple sacul cu deșertăciunea comediei umane. Masca lui Titivilitium este purtată acum de Povestitor. El este același, de la începutul primilor oameni adunați poate în jurul unei vetre și până în zilele noastre, aflați în fața luminii ecranului tabletei, respirând laolaltă cu el, Povestitorul. Funcția sa este una ceremonială. El nu este un entertainer, povestirile sale au efect revelator și modelator deopotrivă, ele scot la iveală fisurile iar acest fapt îndeplinește funcția de catharsis. Nu sunt prea multe care să-i scape Povestitorului. Sintagma văd enorm și simt monstruos este un anemic eufemism în acest caz.  Dacă oglinda purtată de Iacob Florea nu reflectă drumul, ci călătorul, povestirile sale sunt un Han al Ancuței în care se desfășoară ca pe o scenă intimitatea călătorilor. Călătorul ca personaj, cu masca pe care sunt lipite biografia, rolul, socialul, istoricul, omenescul nu îl interesează. Acest joc al aparențelor construit și acceptat pentru un mai suportabilul mers înainte al vieții este desființat în acest univers pe care Iacob Florea îl deschide în cartea sa. În oglinda acesteia încremenesc apele întunecate ale unui adevăr care dezintegrează aparențele, pulverizează formele, decapitează chipurile lăsând la iveală esența acestora: o construcție interioară decupată parcă din pânzele unui Goya.... E un tărâm în care trucajele nu mai funcționează. Cele șase povestiri ale lui Iacob Florea sunt cele șase octave ale unui act de exorcizare pentru ca, în final, să rămână nerostită doar întrebarea cine-i acolo?**
Tensiunea este ridicată însă chiar mai mult. Precum în tragedia antică, în interiorul acestui univers în care coborâm, se insinuează Hybrisul. Această coborâre în infernul condiției umane, această privire ce dezvăluie latura dionisiacă este echivalentul unei mântuiri sau al unei excomunicări? Povestitorul este un apostat? Aduce el focul cunoașterii, care purifică și vindecă prin revelarea adevărului dar își procură și pedeapsa, o perpetuă îndoială? Ecoul acestor întrebări reverberează delicat în rânduri precum cele din Bărbatul-poveste: ”Nu era un colecționar al slăbiciunilor omenești. Pur și simplu se plictisea. Și, din când în când, își exersa ironia. Nu era cinism, nu avea atâta rafinament în cruzime. Își afișa, câteodată, răutatea ca pe o floare la rever.” și ”Eu ți-am dat un har neprețuit și tu vrei un semn?”
Cele șase povestiri din Ceva care să-mi amintească de tine sunt scrise cu o voluptate strunită  de tehnica impecabilă și încorsetată rafinat de minuția de estet a lui Iacob Florea. Un fluid erotic se insinuează cu lentoarea unui apus de imperiu în carnea crepusculară a povestirilor sale. Un spectacol de lumini și umbre se proiectează candid și insinuant în același timp, bănuit abia, deși autorul își previne dintru început cititorii: ”LUMINA MAXIMĂ: Fără strălucire. Dacă 0 = întuneric și 10 = strălucire, Lumina ar trebui să oscileze de la 3 la șase și înapoi.”( Samuel Beckett, Răsuflare). De aici, totul e coborâre în cutele cele mai fine, în ridurile cele mai adânci ale sufletului. Cu sinuozități și volute cuvintele curg coroziv lăsând în urmă o monografie dantelată a abisului. Iar acesta se înfiripă din întâlnirea, întotdeauna abrazivă, dintre un bărbat și o femeie pierduți într-o grădină a supliciilor.
Nu o mie și una ci  șase povestiri precum șase lingurițe de argint pe care Iacob Florea le dăruiește cititorilor, spunându-le chiar cum să le folosească, cum să le întrețină și, în felul ăsta, să le mulțumească, fără să o facă de fapt, la fel ca unul din personajele povestirilor sale (Lingurițe de argint). Să nu-l întrerupem, că alungăm duhul poveștii!


Bibliografie:
* http://www.romlit.ro/diavolul_din_spatele_cuvintelor
** http://yorick.ro/hamlet-si-tragicul/                              

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul