Apare cu sprijinul financiar al

  Click aici pentru prima pagina
2017
2016
2015
2014
2013
2012
2011
2010
2009
2008
0
Premii

   
Cautare dupa nume autor

Poeme

        Mihaela Oancea

Cāte un sens


Stăpānul podelei coșcovite
s-a visat acoperit de flori de salcām,
stānd ghemuit, īn liniștea rotundă,
capabilă să germineze veșnicii.


Azi, preferă să aibă simțurile paralizate
de un coniac
băut la o șuetă cu muncitorii
sătui de atātea reabilitări de blocuri.


Aruncă discurile de vinilin, șevaletul
și tot ce-i amintește
de rugina īnfrāngerii, de patimile-i arse;
acum nu mai poate fi decāt
demiurgul căruia īi scapă mereu
cāte un sens.


Halucinānd


Tocmai cānd uitase
de morbul dintre vertebre, de extrasistole,
cānd se delecta cu aroma umedă
a crinilor ce īmbrăcau umerii nimfei,
se trezi luat de un braț și de altul,
plimbat de-a lungul tocătorului,
amețit de dansul unor derviși rotitori
iviți parcă dintre conservele de ton,
uitat apoi pe masă,
cu pieptul crestat.
Dintr-un colț al bucătăriei, īl pāndea
șobolanul alb.


Zilnic


Pe sub poartă, se perindă
siluetele celor cu pielea de caolin;
unii trec grăbiți, alții, cu priviri de metal topit,
scrutează arcadele geminate,
caută īn piatră
simptomele veșniciei.


Se respiră adānc, cu plămāni puternici,
īn locul īn care e dăltuit conturul umerilor
unor īndrăgostiți prinși osmotic
īntr-un sărut.


Cānd vrei să-ți pierzi urma


Īți lipești fruntea de zidul camerei
bolborosind ceva despre ușile dezlipite
de pe mormintele faraonilor.


Se perindă prin fața sinelui tău distimic
praguri, vitralii, sonerii, vizoare;
totuși, īn toată zăpăceala asta,
ai timp să observi
detaliile de pe un vas de bambus
și calmul mișcărilor dintr-o cameră
menită ceremoniei ceaiului.
 
Azi, te plimbi fără țintă
printre pinii albi
de pe insula Honshu.


Cu capul plecat


Pun cāte un picior īnaintea celuilalt;
īn pădure, un sāmbure de ghindă
naște anomalii sublime și chiar aici, sub stejar,
umbrele dezvăluie chipuri
eliberate de timp.


Doar tăcerea, nesuferita,
īncă mă confiscă īn duh
cānd ușilor false li se surpă oasele,
iar privirea
mi-e arborată-n bernă.


Plouă alb


Īn saloanele halatelor negre,
cei deteriorați, atinși pānă la os de rugină,
sunt īnghiontiți cu lungi cozi de mătură,
geamurile lor astupate nelăsānd să se vadă
cum plouă alb.


Cu gesturi lemnoase, de miriapozi masivi,
se tārăsc și aplaudă
rarele foșnete ale cearceafurilor apretate
ori ritmul īn care păsările lovesc
sticla scoicii care-i adăpostește.


Un halat alb se dă de-a berbeleacul printre paturi;
azi īi va īnvăța cum să-și țină respirația
pānă se vor īmprieteni
cu veșnicia.


Ceramică


Accentuezi ochii anotimpului ploios
cu roșu și negru (pentru efectul acela de maiko
ce ți se pare seducător);                                       
rostogolești un drops sticlos,                                 
privești umbrela rămasă de la ea,
dar păstrezi pe chip indecizia amintind
de fabula cu măgarul lui Buridan.


Totuși, durerea necicatrizată
trebuie uitată īn trepte,                             
īntr-un regressus ad uterum,
pānă īn ziua īn care vreun curios
va descoperi, īntr-un tumul cu manta de piatră,
un vas cu pāntecul bombat, un licăr al durerii           
prinse īn ceramica-ncrustată
cu pastă albă.


Adam și Eva


Cei doi se caută mereu prin atātea existențe,
de fiecare dată cānd se-ntālnesc zāmbind
cāt pentr-o veșnicie.


Știu că mălinii viscoliți sunt jeliți
īn alte și alte moduri,
că arta respiră țărāna, dar din ea necontenit
īncolțesc mlădițe.


Tocmai de aceea aleg
să nu plāngă toată moartea din lume, altfel
ne-am trage cu toții peste ochi bucata de pānză
și ne-am narcotiza pentru a uita
că venim și plecăm
atāt de singuri.


Atac de panică


Urăște morbul aciuat īntre vertebre,
asemenea durerii ascuțite din podul palmei,
voind să tragă obloanele
mult prea īnainte de vreme.


Visează monocrom
uși dincolo de care cineva īncearcă
să se strecoare, să pună de partea cealaltă
măcar un picior. Se sufocă.
Simte că e īntors pe toate părțile
ca īn magazinul de electrocasnice
cānd eziți să iei ori ba
mixerul cu mai puține viteze.


Īn ținutul mlăștinos, plouă cu soare;
oamenii mișună care īncotro,
fiecare turnānd peste atacurile lui de panică
un strat de var și īncă unul de pămānt -
ca o spulberare a memoriei
ce se īncăpățānează uneori
să pulseze.


Deconstrucție


A desfăcut foaie cu foaie
straturile fiecărui cuvānt al tău,
pānă cānd anumite molecule organice
au luat-o razna și, desfigurate,
l-au declarat pe autor
inexistent.



 

 
Datele tehnice
ale revistei
                     click aici...

Tarife publicitate
                     click aici...
 
                                                 © 2008 Revista Luceafarul